Tragerea la sorţi a Euro 2014

Reprezentativa de handbal feminin a României a fost repartizată în grupă cu Norvegia, cea mai titrată selecţionată în cele 10 ediţii ale competiţiei, Danemarca, triplă laureată, şi Ucraina, la turneul final al Campionatului European ce va avea loc în perioada 7-21 decembrie 2014 în Croaţia şi Ungaria.

Româncele vor evolua în Grupa B, la Debrecen, care va găzdui ulterior şi una dintre grupele fazei principale, de 6 echipe, cealaltă fiind organizată la Zagreb, capitală a Croaţiei unde astăzi a avut lot tragerea la sorţi a grupelor, în care „tricolorele” au fost repartizate în a treia grupă valorică.

Finalele vor avea loc în Budapesta.

Dar iată grupele Campionatului European:

Grupa A (Gyor): Ungaria, Spania, Rusia, Polonia;
Grupa B (Debrecen): Norvegia – cap de serie, Danemarca, România, Ucraina;
Grupa C (Varadzin): Suedia, Germania, Croația, Olanda;
Grupa D (Osijek): Muntenegru, Franța, Serbia, Slovacia.

Şi turneul final din 2010 a fost organizat în comun de două ţări, atunci Norvegia şi Danemarca.

Acest articol a fost publicat în Handbal și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


4 + = cinci

 


Ultimele articole din categoria Handbal: