Ultimele două oaspete din retur ale Politehnicii Timişoara, la limită în restanţa reprogramată cu încălcarea regulamentului

Handbaliştii Timişoarei mai au de aşteptat până la reluarea sâmbătă a returului Ligii Naţionale cu prima rundă din 2025, în deplasare la Bacău, dar FRH a şi făcut-o deja de oaie din „primele mişcări” în noul an prin a reprograma pentru sâmbăta de 8 februarie ridicarea oficială a cortinei „sezonului de primăvară” în Liga Zimbrilor fără a respecta regulamentul stipulând că jocurile pot fi devansate sau amânate fără schimbarea ordinii de disputare a etapelor. Urmând în weekend runda a şaisprezecea, dar desfăşurându-se în preambul un meci în devans din etapa a XX-a şi o restanţă din tur, din runda a IX-a, ce a opus chiar vizitatoarele finale din aprilie-mai ale bănăţenilor.

Care au încheiat la limită de la ora 18 la Constanţa, 26-27 (13-12) în favoarea lui AHC Potaissa Turda, învingătoare tot la limită şi a timişorenilor în prima testare a acestora din pregătirile de iarnă, luna trecută.

Încât ardelenii au urcat astfel pe locul 2 în clasament, peste Minaur Baia Mare, deşi gruparea din judeţul Cluj mai are încă o restanţă de disputat tot din tur, din penultima rundă, acasă cu campioana Dinamo Bucureşti. 

Clasamentul actualizat şi programul viitor, al celei de-a treia etape din retur, fiind enumerate pe coloana rezultatelor secţiunii Handbal în Sporttim. 

Între care se numără de-acum şi CSA Steaua – Dinamo 19-32 (8-15), jucat tot sâmbătă în devans din runda programată în mod normal pentru 22 martie. Ceea ce-i menţine pe „militari” antepenultimii, pe al doilea loc de baraj pentru supravieţuire, la două trepte şi 3 puncte în urma timişorenilor. 

Iar multiplii laureaţi dinamovişti au punctat fie şi împotriva unei ameninţate cu retrogradarea tot în special cu străinii, Djukić şi „mundialistul” sfertfinalist brazilian Langaro înscriind de câte 7 ori, Kaspárek şi tânărul ex-sucevean Stanciuc câte 4 goluri, unul din fiii noului şef de secţie handbalistică a timişorenilor, Dedu, dar şi Pascual – de câte 3 ori, Lumbroso două goluri şi Ladefoged respectiv Negru câte unul, exact două treimi din reuşitele bucureştenilor fiind asigurate de cei de peste hotare, numai şi numai trei handbalişti autohtoni marcând în schimb pentru lider.

Ale cărui singure puncte pierdute s-au înregistrat la Timişoara, în remiza din decembrie. 

În schimb, CSM Constanţa, care va fi ultima vizitatoare a poliştilor în penultima rundă din 3 mai, s-a îndepărtat de… „ţărmul” podiumului cu care s-a obişnuit în ultimele ediţii, rămânând pe 5, şi privată de cele două puncte de penalizare cu care a fost sancţionată. 

Potaissa Turda câştigând la ultima fază pe litoral, pe când decidentul ei Flaviu Sâsâeac era trimis în tribune, golgeterul Ghiţă înscriind pe atacul final, urmat de reacţia lui Oraei pe seama unui coechipier din lotul ardelenilor lui Horaţiu Gal, Thalmaier, la adresa căruia „a sărit”, Mihai Popescu liniştind spiritele.

Iar Potaissa va fi penultima vizitatoare din retur a „violeţilor” Timişoarei, în aprilie, în etapa a 23-a, peste opt runde. 

Ghiţă a marcat 7 goluri pentru Potaissa, Thalmaier şi Hanţaru câte 4, Ghivil şi Piechowski câte 3, Kbilashvili două iar Rahnama, Veres, Oraei şi D. Pop unul fiecare, principal marcator al meciului fiind Drăgan din partea localnicilor învinşi, cu 9 reuşite, completat de Szasz şi Aliokhin cu câte 4, Ravnic şi Nistor cu două iar Andrei, Ilie, ex-polistul Chikovani, Komogorov şi Stankovic cu unul fiecare, în gruparea pregătită de selecţionerul „tricolor” George Buricea fiind şi tânărul internaţional Buzle, lansat la semicerc de sânmiclăuşeni.

 

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Handbal și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


unu + = 7

 


Ultimele articole din categoria Handbal: