Unirea încheie cu succes dar fără calificare al doilea turneu semifinal ținut la Sânnicolau Mare, de junioare 3. Urmează și-al treilea, la junioare 2

CS Unirea Sânnicolau Mare a pus punct cu o victorie la scor în fața codașei CSȘ1 Constanța celor 5 meciuri jucate zilnic începând de miercuri în faza I a turneelor semifinale în Campionatul Național FRH de handbal feminin pentru junioare 3 dar nu s-a și calificat din întrecerea de 6 echipe a Grupei 7, pe care a găzduit-o până astăzi. A fost al doilea turneu semifinal pe țară ținut în această primăvară în sala ”Ioan Morar”, după cel al juniorilor 3, iar weekend-ul viitor va urma al treilea organizat de uniriști, la junioare 2. Nici LPS Banatul și ”Generală 7” nu s-au calificat din turneele de la Sfântu Gheorghe și Mediaș, dar iată câteva detalii.

S-a încheiat așadar și faza I a turneelor semifinale pe țară la junioare 3, desfășurate sub forma a 8 grupe dintre care cele mai multe cu câte 6 formații la start, după ce până acum sezonul în curs își derula turneele semifinale la juniori 1 și juniori 3.

Tot în ultimele zile, în paralel cu întrecerile junioarelor 3, s-au disputat cele patru grupe semifinale ale Campionatului Național FRH de handbal feminin pentru junioare 1, la cea mai mare categorie de vârstă, câștigătoare cu succese pe linie la cele mari fiind ACS Corona 2010 Brașov, Marta Baia Mare și CSȘ 2 Baia Mare în seriile a câte 5 cluburi respectiv CS Dacia Mioveni în grupa triunghiular, urmate pe pozițiile secunde, cu câte o înfrângere fiecare, de CSM București, ASC Șc. 181 SSP București, CSȘ 2 București și CSȘ Mediaș.

Dacă la junioare 1 s-au ales cele 8 finaliste, la junioare 3 s-au calificat pentru faza a doua semifinală primele câte două clasate în fiecare dintre cele 8 serii, una fiind găzduită în județul Timiș, la Sânnicolau Mare, în sala ”Ioan Morar”, în organizarea celor de la CS Unirea.

S-au disputat câte 3 meciuri pe zi, 15 în total, iar CS Danubius 2010 Galați a învins la rând în toate cele 5 apariții, calificându-se de pe primul loc, urmată de LPS Iași, cu 4 victorii, dintre care două la câte un gol diferență, atât în dauna celei de-a treia clasate, CSȘ Drobeta Turnu Severin, cât și a gazdelor, care au încheiat pe poziția a patra, cu un total de două succese și 3 înfrângeri.

CS Unirea, antrenată de Raul Ciolpan, debuta miercuri victorios cu 29-21 în dauna lui CSO Cugir iar joi ceda cu 26-29 celor din Drobeta Turnu Severin, pierzând și vineri în fața gălățencelor, iar sâmbătă cu 25-26 (12-13) cu LPS Iași, care a condus în marea majoritate a întâlnirii, însă timișencele și-au încheiat participarea după cum o începeau, cu un succes.

Junioarele 3 bănățence s-au retras din scenă cu un victorios 36-17 (20-8) în fața constănțencelor, marcatoare fiind Pitei cu 9 goluri, Roosz-Suba cu 7 goluri, Bota 5, Hiticaș, Murărașu și Kerekes cu câte 4 fiecare, iar Bivolar și Șerb cu câte două fiecare.

Pe lângă gălățence, de pe primul loc în grupele fazei I semifinale au intrat în cea de-a doua Pegasus Târgu Mureș, CSȘ Slobozia, CS Phoenix Baia Mare, ACS Corona 2010 Brașov, Arena Târgu Mureș, CS Chimia Râmnicu Vâlcea și, din grupa triunghiular, Grupul Școlar Energetic Râmnicu Vâlcea.

În faza I semifinală a junioarelor 3 au mai evoluat alte două cluburi timișene, și anume LPS Banatul Timișoara, cu Ioan Basaraba antrenor, care a încheiat astăzi turneul de la Sfântu Gheorghe prin a ceda cu 30-25 (17-10) în fața lui CSȘ 2 Baia Mare și pe locul 5 din 6 formații, cu o victorie înregistrată miercuri în fața sibiencelor, respectiv echipa școlară a ”Generalei 7”, cu Mirela Câtu pe banca tehnică, tot cu o victorie și 4 eșecuri în puternica serie de la Mediaș, clasată în urma Coronei, LPS Brăila, CSH Art Galați și CSȘ Viitorul Cluj. Elevele de gimnaziu junioare 3 ale Generalei 7 au câștigat sâmbătă, în penultima rundă, 22-18 cu CSȘ Zalău.

La sfârșitul săptămânii viitoare, turneele semifinale ale junioarelor 2, una dintre cele opt grupe dar și singura cu 3 echipe la start, față de celelalte, cu câte 4, fiind găzduită de CS Unirea la Sânnicolau Mare, în compania celor de la Marta Baia Mare și Grupul Școlar Energetic Râmnicu Vâlcea, în condițiile în care junioarele 2 din Buzău s-au retras din concurs. Din Timiș mai sunt implicate în semifinalele junioarelor 2 elevele Adrianei Bota, de la LPS Banatul, în patrulaterul cu LPS A Slatina, ACS Corona 2010 Brașov și CSȘ Medgidia.

* Pe plan internațional, sferturile întrecerii masculine din Champions League au programat manșa I, THW Kiel – Barcelona Lassa 28-26, Flensburg-Hadewitt – Vardar 24-26, MOL-Pick Szeged – PSG 27-30 și Telekom Veszprem – Montpellier 26-23, la fel și cele din EHF Cup, doar trei la număr și anume Helvetia Anaitasuna – SC Magdeburg 27-34, Grundfos Tatabanya – Fuchse Berlin 25-30 și St Raphael Var Handball – Melsungen 30-26, cu Alexandru Șimicu marcator al unui gol, respectiv semifinalele din Challenge Cup, tur: Hurry-Up – Sporting CP Lisboa 27-32 și Valur – Potaissa 30-22.

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Handbal, Juniori și etichetat cu , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Handbal: