Unirea… „Sperăm la o medalie în acest sezon”

Unirea Sânnicolau Mare, junioare III, antrenor: profesorul Cristian Bălăoi... rândul de sus, de la stânga: Andreea Drâncean, Alexandra Caradaică, Octaviana Dogar, Alexandra Bojan, Karina Ignat, Denisa Şelever, Denisa Lisman; rândul de jos de la dreapta: Alexandra Stoian, Amalia Constantinescu, Valentina Varga, Eugenia Stănilă, Cristina Darie, Alexandra Mora, Amalia Ilin

Scriam deunăzi despre bilanţul remarcabil al unei echipe de junioare III, cea a clubului Unirea Sânnicolau Mare, care a acumulat 20 de succese din tot atâtea jocuri ale seriei H a Campionatului Naţional, cu golaverajul 755-398. Cu alte cuvinte, aproape 38 de goluri marcate pe meci de handbalistele antrenate de profesorul Cristian Bălăoi

În 12 decembrie, puţin după încheierea turneului timişorean al seriei H, în care „negrele” echipate în Hummel au câştigat toate meciurile, regretatul preşedinte al secţiei de handbal şi al întregului club Unirea, Ioan Morar, îmi destăinuia plin de însufleţire nădejdea ca „junioarele III să facă o frumoasă figură, cu care să putem chiar spera la o eventuală medalie în acest sezon”. Nu trecea mult şi sufletul său urca în ceruri, însă speranţele lui Ioan Morar par a prinde contur, în memoria sa, ca un omagiu pentru activitatea depusă peste ani la Unirea.

Junioarele III au excelat şi pe teren propriu, în cel de-al patrulea turneu, disputat în weekend, învingând în toate cele 5 jocuri, şi în derbyul în dauna Handbal Club Jimbolia, unul de orgoliu, cu 29-20, în care şi-au păstrat de la pauză (16-7) avantajul de 9 goluri, şi într-un incredibil galop de sănătate, 66-22 cu Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 7. De fapt, junioarele pregătite de Cristian Bălăoi au marcat 199 goluri în jocurile de vineri, sâmbătă şi duminică iar în continuare ar fi nevoie ca ocupanta locului 3, LPS Banatul, să câştige toate cele zece jocuri rămase, iar Unirea să le piardă pe toate – imposibil! – pentru ca lidera să mai rateze cumva calificarea în faza semifinală a Campionatului Naţional.

De fapt, vineri 25 martie, în chiar următorul lor joc, primul la turneul cu numărul cinci, pe terenul rivalei Jimbolia, Unirea şi-ar putea aconta calificarea matematică, în urma jocului cu sus amintita LPS Banatul.

Apoi, ce va fi la turneul semifinal, între 12 şi 14 mai, rămâne de văzut. Acolo, în grupa a IV-a, ultima dintre seriile de şase echipe în care se va juca fiecare cu fiecare pe parcursul a trei zile, Unirea trebuie să prindă unul dintre primele două locuri, pentru accederea în turneul final, reunind opt echipe, cu medaliile Campionatului Naţional pe masă…

„Din informaţiile noastre, potenţialele adversare în turneul semifinal sunt abordabile”, ne spunea tot atunci regretatul Ioan Morar. Aşadar, Unirea cu toate pânzele sus!

Dar iată-le pe deţinătoarele recordului maxim de puncte în handbalul juvenil românesc, după scurgerea a două treimi din sezonul regulat, începând din rândul de sus, de la stânga… Andreea Drâncean, Alexandra Caradaică, Octaviana Dogar, Alexandra Bojan, Karina Ignat, Denisa Şelever, Denisa Lisman; rândul de jos de la dreapta: Alexandra Stoian, Amalia Constantinescu, Valentina Varga, Eugenia Stănilă, Cristina Darie, Alexandra Mora, Amalia Ilin.

Acest articol a fost publicat în Handbal, Juniori și etichetat cu , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

3 răspunsuri la Unirea… „Sperăm la o medalie în acest sezon”

  1. Daisa :) spune:

    Hai fetelee 😡

    Tineti’o tot asaa :x`

  2. Alexandra caradaica spune:

    ms daisa :*

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ 4 = doisprezece

 


Ultimele articole din categoria Handbal: