Victorii la scor în deplasare în Campionatul Județean masculin

Grupările din Lugoj și Sânnicolau Mare au învins detașat în deplasare în meciurile jucate în cadrul etapei a V-a a Campionatului Județean Timiș de handbal masculin pentru seniori sub egida AJH, rundă în care o partidă nu s-a desfășurat.

Noua ediție a competiției județene de seniori pe semicercul băieților, reunind la start un număr impar de cluburi, șapte, a demarat la mijlocul lui octombrie și a înregistrat în fiecare din primele trei etape măcar un succes al oaspeților, chiar două în runda inaugurală, cea de-a patra reuniune, precedenta, consemnând în premieră triumfuri pe linie ale gazdelor, de la 10 goluri diferență în sus.

Week-end-ul care abia s-a încheiat a adus însă numai succese în deplasare, tot în jurul marjei de zece goluri diferență, și anume Periam – Lugoj 21-30, cu scoruri aproape identice pe reprize, la pauză fiind 10-15, respectiv Old Boys Arad – Sânnicolau Mare 40-51, la pauză 20-31, așadar cu peste 90 de reușite în 60 de minute și cu o parte secundă echilibrată, 20-20.

Astfel, lugojenii au repurtat a treia victorie succesivă, după ce aveau un start dificil de campanie cu jocuri pierdute în fața celor din Giroc și Sânnicolau Mare, pe când învinșii lor, din Periam, rămân în minoritate absolută fără nici un succes în cont. Cât despre sânmiclăușenii de pe Aranca, ei sunt la a cincea victorie din tot atâtea apariții, în week-end repetând cea mai mică diferență de scor la care s-au mai impus și în runda inaugurală, de 11 goluri.

În schimb, cel de-al treilea joc al etapei a V-a, în care formația cu punctaj maxim HC Giroc a stat, și anume A.S. Buziaș – Voința Biled, nu a avut loc, gruparea vizitatoare anunțând faptul că nu se poate alinia la start în această deplasare conform programării inițială. Însă, dacă partida nu va avea loc în termen de zece zile, rezultatul se va omologa cu 10-0 pentru formația gazdă și așadar A.S. Buziaș va învinge la ”masa verde”, ceea ce ar deveni o premieră în actuala ediție.

Iar apropo de buzieșeni, Phoenix a renăscut așadar, prin preluarea a trei jucători de la vecinii lugojeni și 4 sportivi juniori, în completarea vechiului grup de la Jebel. Ca ingredient necesar, s-a găsit deschidere și sprijin la Primăria Buziaș, și s-au efectuat completări, iar formația din Buziaș a și repurtat o victorie, în deplasarea la Periam, printr-o desprindere după pauză, în rest având misiuni dificile, acasă cu cei din Giroc respectiv la Sânnicolau Mare, cărora nu le-au făcut față.

Fruntașe care au cinci triumfuri, caz al sânmiclăușenilor, respectiv patru din tot atâtea apariții, HC Giroc, urmate de cei din Lugoj, cu3 victorii, Voința Biled și AS Buziaș – fiecare cu câte un succes, respectiv echipa din Periam, ultima. Dar clasamentul la zi este desfășurat pe coloana dreaptă, a ierarhiilor, laolaltă cu rezultatele etapei și programul celei de-a șasea, din 20 noiembrie, după care, în cea de-a șaptea, pe 27 noiembrie, se va juca derby-ul Sânnicolau Mare – HC Giroc, la finalul turului, în Sala ”Ioan Morar”.

În primele 4 etape se înregistrau rezultatele Lugoj – Sânnicolau Mare 33-44, Voința Biled – Periam 18-13 și AS Buziaș – HC Giroc 26-34 – toate în runda I; Periam – AS Buziaș 18-22, Sânnicolau Mare – Biled 49-24 și HC Giroc – Lugoj 33-27 – toate în etapa a II-a; Voința Biled – HC Giroc 22-29, Periam – Sânnicolau Mare 21-43 și Lugoj – Old Boys Arad 37-29 – toate în runda a III-a, respectiv Sânnicolau Mare – AS Buziaș 40-25, HC Giroc – Periam 28-14 și Lugoj – Voința Biled 26-16. Se remarcă așadar că jumătate dintre scorurile meciurilor din primele 4 etape au avut diferențe de la zece goluri în sus, cel mai comprimat final fiind la 4 goluri.

 

Acest articol a fost publicat în Handbal și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Handbal: