Clubul de înot Masters Timișoara punctează aniversarea a 10 ani și prin masa rotundă cu tema “Practicarea activităților sportive de către adulți”

Clubul de Înot Masters Timișoara organizează ca parte a unui moment aniversar masa rotundă cu tema “Practicarea activităților sportive de către adulți”, în contextul în care, conform unei cercetări făcute la nivel european în 2014, 69% dintre adulții din România nu practică în mod regulat activități sportive, media europeană fiind, în acest caz, de 25 %. Practic, în această ierarhie, România se găsește pe unul dintre ultimele locuri din Europa. Sportivii masters sunt adulți care practică în mod sistematic o activitate sportivă ca amatori, într-un cadru organizat.

 

La masa rotundă sunt invitați să participe sportivi masters din diverse ramuri sportive, specialiști și reprezentanți de instituții, publice sau private, care au competențe privind fie adulții, fie sănătatea, fie sportul.

Evenimentul, organizat în colaborare cu Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității de Vest, Timișoara, și Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Timiș, are loc în data de 15 iunie, între orele 13:30-16:30, în clădirea Consiliului Județean Timiș, Sala Revoluției (etajul 1).

Evenimentul se înscrie în seria de manifestări organizate cu ocazia aniversării a 10 ani de existența a Clubului de Înot MASTERS Timișoara, primul club de înot pentru adulți din România (www.timișoara.înot-masters.ro). Mai multe informații despre mișcarea de înot masters se găsesc la: www.înot-masters.ro.

*

Agenda propusă

13:30 Deschiderea evenimentului

13:45 Practicarea activităților sportive de către adulți. Concept și exemplu de practică

  • Ce este sportul masters? Prezentare: Mihai Lisetchi
  • Studiu de caz: Clubul de Înot MASTERS Timișoara (CIMT) – 10 ani de activitate. Prezentare: Ana Dragodan

14:15 Practicarea activităților sportive de către adulți. Beneficii și pericole

  • Care sunt principalele beneficii ale practicării de activități sportive de către adulți?

– Medicină. Prezentare: Alexandra Rusu, kinetoterapeut

– Psihologie. Prezentare: Zoltan Bogathy

– Sociologie. Prezentare: Simona Petracovschi

  • Care sunt principalele pericole legate de practicarea de activități sportive de către adulți? Există limite de prudențialitate? (discuție între participanți)

15:00 Practicarea activităților sportive de către adulți. Diagnoză și perspectivă viitoare

  • Practicarea activităților sportive de către adulți în context european. Prezentare: Simona Petracovschi
  • Care este situația sportului masters în România? Prezentare: Simona Petracovschi
  • Gradul de satisfacție al timișorenilor cu privire la infrastructura sportivă a orașului. Prezentare: Marius Matichescu

Ce determină actualul nivel al practicării de activități sportive de către adulți în România? (discuție între participanți)

  • Ce roluri își asumă actorii instituționali privind practicarea de activități sportive de către adulți? (ministerul sportului, federații, cluburi și asociații, administrația publică, mass-media, instituții prestatoare de servicii de sănătate) – discuție între participanți
  • Ce perspective are sportul masters în România? (discuție între participanți).
Distribuie
Acest articol a fost publicat în Înot, Sport de masă și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


cinci − 4 =

 


Ultimele articole din categoria Înot: