Reacţia la cald de marţi după-amiază a presei interne, în urma finalei probei masculine de înot pe 200 de metri liber a „Mondialului” de nataţie, în care, hăt departe în Japonia, România a fost reprezentată cu brio la vârf, între cei 8 aspiranţi „pe sprânceană” la medalii, de cel mai tânăr competitor al cursei, mai fraged cu nu mai puţin de 2 ani, la cei doar 18 ai săi, încheind-o de astă dată la doar 60 de sutimi de secundă de „aurul” pe care-l cucerea în iunie 2022 la Budapesta, reacţie negativă în bloc referindu-se din şezut la „ratare”, la ratarea podiumului, şi titrând că „ratarea” ar fi şocantă, dovedeşte dacă mai era cumva nevoie ce „pericol public” a devenit mass-media carpatină mânată de emoţional şi de incapacitatea de a evalua adecvat lucrurile în adevărata lor lumină, afectată fiind de o incompetenţă tot mai crasă.
David Popovici (foto: fina.org, GettyImages)
Din contră, ce binecuvântare în sine pentru România de-a beneficia de darul de a-l avea din nou în finala seniorilor lumii pe admirabilul adolescent de 18 ani, pe culoarele pe care strict doar cele mai „torpile” dintre „torpile” adulmecă aurul, nepreţuite secunde istorice în sport ce hrănesc fanteziile şi unei întregi naţiuni.
Căci, în pofida „pustiului” aproape deşertic din arena sportivă românească, lăsată a se zbate în regresul treptat general al competitivităţii şi performanţei sale pe plan mondial, David Popovici ţâşnea la suprafaţă în iunie trecut absolut fenomenal şi mai de nicăieri pe scena lumii, un „tricolor” de senzaţie la numai 17 ani devenit cel mai tânăr dublu campion din istoria nataţiei între seniorii omenirii în probele de 100 şi 200 de metri liber, triumfuri pe malurile maghiare ale Dunării ce ofereau o rară şi cât se poate de aparte scânteiere specială, umplând de mândrie şi speranţă sufletele multor compatrioţi.
Dintre care, o minoritate vocală şi care adesea dă fals tonul în societate, deşi are privilegiul şi mai ales responsabilitatea misiunii onorante de a fi mesager al publicului pe care s-ar presupune că l-ar informa cât se poate de pertinent, mass-media internă a interpretat cât se poate de eronat şi pripit situaţia prin a-şi monta automat tenta referirilor la David Popovici în cheia foarte marilor aşteptări, lansând opiniei publice periculos de false impresii şi percepţii în condiţiile în care era omis esenţialul, şi anume că adolescentul bucureştean abia era pe-atunci în pragul celor 18 primăveri.
Aşadar încă junior ca dublu campion al lumii la seniori, cariera vieţii sportive fiind lungă, lungă.
Iar una era că „delfinul săgeată” de pe Dâmboviţa ridica brusc în Ungaria propria-i ştachetă pe scena „Mondialului” seniorilor, drept uriaş pas înainte, după ce cu doar un an în urmă, în 2021, îşi etala din plin potenţialul major şi oferea sugestii certe în privinţa performanţelor de care ar fi capabil, ca prime indicii mai clare, devenind la Roma multiplu campion european de juniori în probele de 50, 100 şi 200 de metri, prin a stabili încă de-atunci şi recorduri mondiale juvenile, însă cu totul altceva era tonul acordat instantaneu de presă în gama înaltă a extrem de marilor aşteptări pe seama adolescentului, pe care mass-media îl „abona” de la sine putere la salba aureolată a bazinelor lumii, „condamnându-l” s-o acapareze numaidecât.
Şi aruncând disproporţionat de mari aşteptări pe umerii unui abia absolvent de juniorat, tocmai ţâşnit pentru România taman în prim-planul scenei mondiale, plafon spulberat strict pe propriu-i talent şi cu imensa perseverenţă a efortului susţinut, presa vânzând opiniei publice iluzia că adolescentul ar fi deja şi viitor campion an de an al lumii, de parcă o carieră sportivă n-ar fi de fapt una cât se poate de îndelungată prin prisma semnificativelor sale provocări inducând inevitabil şi coborâşuri, de parcă n-ar fi fost vorba despre cineva în vârstă de numai şi numai 18 ani, de parcă toţi ceilalţi tineri aspiranţi la glorie de pe glob n-ar râvni şi ei la fel de mult la onoruri, câte şi mai câte.
Nu David Popovici se autocondamnase cumva la aşa ceva, nici vorbă, bucureşteanul doar luând brusc cu asalt scena mondială, pe culoarul său cu vizibilitate bună, şi dovedind la Budapesta că s-ar putea la o adică şi aşa ceva, aşadar că se poate, chiar şi din apele tulburi-murdare ale României.
David Popovici cel mult sugerând, prin prisma rodului exerciţiului practic, un aşa-zis „proiect de ţară”, şi anume în sensul că s-ar putea, că orice este posibil, cu har, prin cultivarea talentului, dar mai presus de toate, prin cât se poate de multă sudoare.
Însă ascensiunea-i instantanee de la Budapesta, oricât de firească şi naturală a fost pe moment drept primă indiscutabilă dovadă majoră a imensului său potenţial deja etalat cu brio în 2021 pe scena juvenilă europeană la Roma, n-a fost nicidecum şi garant absolut al conservării supremaţiei mondiale abia dobândite inclusiv pe seama „elementului surpriză” conferit de proaspătul boboc – realism pe care adolescentul precoce era fără doar şi poate foarte conştient să-l exerseze, ştiind cât se poate de bine valoarea sutimilor de secundă în prim-planul scenei globale, pe când puerilul şi profanul circ mediatic românesc l-a şi cimentat în mentalul colectiv pe soclul principalei trepte a podiumului lumii.
„Moftul Român” al presei interne îi azvârlea anticipativ pe umeri obligativitatea triumfului în finala de 200 de metri liber, cu toată apăsarea marilor aşteptări ale unei opinii publice astfel montate de discursul mediatic, de parcă n-ar fi fost oricum deja o mare, mare performanţă calificarea şi de astă dată a bucureşteanului între cei mai rapizi 8 înotători ai lumii pe 4 lungimi de bazin, iar asta în special la vârsta sa, de numai 18 ani, în comparaţie cu cei minimum 20 în cazul doar câtorva adversari, bătând până la 26, şi de parcă o pătrundere în cursa la medalii ar fi dinainte adjudecată, mizilic şi floare la ureche. Deloc, căci era de transpirat din plin şi în serii şi semifinale, un întreg dichis cu bătaie lungă şi în care orice cât de mic detaliu contează enorm.
Într-adevăr, David Popovici oferea anul trecut, după succesele de la Budapesta între seniori, atât la Campionatele Europene juvenile de la Otopeni cât şi la cele ale seniorilor, de la Roma, precum şi la Campionatul Mondial juvenil autumnal din Peru – competiţii unde magnetiza mai toate medaliile ce omeneşte puteau fi dobândite, toate indiciile posibile că este pe culoarul cel bun, suit pe val fiind, însă menţinerea la doar 18 ani pe cea mai înaltă creastă a valului, în compania unor contracandidaţi cu cel puţin 2 ani în plus de rulaj „la bord”, se anunţa a fi evident mai dificilă decât ieşirea iniţială la suprafaţă.
Tocmai ceea ce n-a intuit, dedus, prevăzut şi înţeles puerilul şi profanul circ mediatic românesc, răcnind ulterior în cor şi în spirit de turmă despre „ratarea” podiumului în finala de marţi la medalii a probei de 200 de metri liber, ba şi cu remarca adiţională că ar fi fost vorba tocmai despre proba favorită a adolescentului bucureştean, de parcă înclinaţia lui David Popovici de a concura cel mai mult în „apele sale” pe cele 4 lungimi de bazin ar fi înlesnit de la sine triumful, când de fapt contracandidaţii săi ajunseseră în aceeaşi finală tot datorită abilităţilor de-a fi competitivi pe distanţa de 200 de metri.
Din ai cărei ultimi doar 25 de metri, o jumătate de lungime de bazin, au devenit decisivi în depăşirea „tricolorului” de pe culoarul central 4 de către britanicii cu timpi mai modeşti de calificare în finală, de pe culoarele 2 şi 6, respectiv sud-coreeanul de pe culoarul vecin 3, ca o metaforă a modului în care David Popovici a fost ajuns în cele din urmă din spate de apăsarea marilor aşteptări pe care rătăcitul circ mediatic românesc din şezut i le-a montat pe umerii-i de 18 ani prin intermediul opiniei publice căreia-i vindea iluziile nesfârşitului şir de triumfuri fără greş.
Popovici ştia exact şi precis ce-l aşteaptă, cât de dificil îi va fi să-şi păstreze la 18 ani şi la Fukuoka titlul mondial la seniori cucerit înainte de vreme la doar 17 ani, iar de-aceea a şi impus ritmul calificării cu cel mai bun timp în finala la medalii, dar şi pe cel al finalei pe care a dominat-o în marea sa majoritate, un fel de picior pus în prag în sensul că nu va renunţa lesne la sceptru, însă doar profanii l-au perceput ca fiind dinainte învingător, de unde şi „şocul” pe care l-au titrat exclamativ prin alipirea la verdictul „ratării”.
„Şocul” locului 4 nu echivala nicidecum şi nici pe departe cu „ratarea” podiumului, cum astfel punea strâmb problema închipuitul circ mediatic autohton, care astfel zugrăvea deznodământul finalei în care se calificase cu brio, ci ţinea strict de marile aşteptări din percepţia aceleiaşi prese plină de impresii.
Căci editorii în eroare au titrat astfel prin prisma propriilor limitări, alimentate de ignoranţa necunoaşterii, raportându-se propriilor trăiri ale marilor aşteptări, care le-au indus un şoc, dar nu prin prisma realităţii factuale obiective.
Care sugera că Popovici avea absolut totul de pierdut pe moment, în contextul esenţial al marilor, marilor aşteptări de la un adolescent de 18 ani ieşit doar anul trecut la suprafaţă pe scena mondială, iar contracandidaţii săi la podium, de la minimum 20 de ani în sus, mai exact 20, 23 şi din nou 20 conform ordinii la medalii, numai şi numai de câştigat.
Ori să ai doar 2 reprezentanţi în Japonia în toate probele programului „Mondialului” de înot pentru seniori, pe Popovici şi Anghel, între cei nu mai puţin de 587 de concurenţi doar în întrecerile masculine, aşadar peste 3 în medie pe ţară şi în orice caz minimum 2 în cazul tuturor celorlalte naţiuni limitrofe geografic României, până la 11 în lotul băieţilor Ungariei, dar să estimezi totuşi absolut eronat că ocuparea unui loc 4 „în puncte” ar fi o „ratare şoc” fie şi la un pas de podium pentru un adolescent de 18 ani căruia circul mediatic intern nu-i dădea încă mai deloc cuvenita atenţie în urmă cu să zicem 2 ani, dovedeşte la ce nivel nefrecventabil a decăzut prin deprofesionalizare presa internă chiar şi „de specialitate”, căci de exemplu şi GSP a venit cu „ŞOCUL” întocmai cu majuscule şi anatema „ratării”, camuflându-şi rătăcirea busolei prin alimentarea unor anumite tematici şablon care n-ar deconspira-o la o adică pentru ceea ce a devenit de fapt.
Raportat la „praful” din societatea românească, la sportul în linii mari pustiit de mari performanţe de răsunet şi în general decăzut vizavi de zăpezile de altădată, reuşita lui David Popovici de a mai bifa încă o prezenţă finală la doar 18 ani în proba de 200 de metri a „Mondialului” seniorilor, şi de a trage din nou întins la aur în compania unor înotători cu vârste între 20 şi 26 de ani, cedat de la un an la altul pe seama a doar 60 de sutimi de secundă, constituie o altă performanţă cu totul remarcabilă ce salvează de fapt aparenţele în cazul de ansamblu al „pacientului România” cu a sa subminată arenă sportivă, adolescentul din Bucureşti fiind un mare, mare şi uriaş învingător pe culoarul său, depăşind cu mult nivelul real la care se activează în special în societatea carpatină, aşadar nici vorbă de vreo ratare, ci un nou câştig, al reprezentării „tricolorului” în prim-planul mondial, presa internă ratând în schimb din nou oportunitatea de a se reabilita cât de cât cumva, iarăşi ratând prilejul de a publica un titlu adecvat contextului factual.
Iar dacă David Popovici a ridicat ştacheta la Budapesta, dublu campion mondial al seniorilor, atât la 200 cât şi pe 100 de metri liber, marile aşteptări ce-au fost ataşate apărării cu succes în Japonia a aurului adjudecat pe 200 de metri se răsfrâng şi asupra prestaţiei sale în proba de 100 de metri liber, în a cărei finală a izbutit şi de astă dată a se califica miercuri tot prin furcile caudine ale seriilor preliminare şi semifinalelor, calificat de pe culoarul 3 cu al cincilea cel mai bun timp, la doar 19 sutimi de secundă în urma celor 47 de secunde şi 47 de sutimi stabilite de acelaşi britanic Matthew Richards care-i sufla marţi titlul pe 200 de metri.
Încă o finală pentru Popovici la titlul mondial, încă una la doar 18 ani, iar pentru a aprecia mai elocvent şi această nouă calificare, „pe sută”, de semnalat de exemplu că medaliatul cu bronz de marţi al finalei de 200 de metri liber, sud-coreeanul Hwang, n-a prins de-astă dată una din primele 8 poziţii în cursa pentru podium, la doar două sutimi de secundă în urma unicului reprezentant al lotului SUA în ultimul act de joi de la ora 14:21 a României, Alexy.
Iar un singur alt finalist, chinezul Zhanie Pan, din cea mai populată ţară a mapamondului, cu al treilea cel mai bun timp de accedere în finală, are doar 18 ani, precum David Popovici, ceilalţi 6 adversari ai săi în finala de joi după-amiază având tot de la 20 de ani în sus, caz al proaspătului campion Matthews şi al nord-americanului, până şi la 24-25 de ani în cazul francezului Grousset şi al lui Kyle Chalmers, australian intrat cu al doilea cel mai bun timp din semifinale, diferenţă de 5 sutimi de secundă faţă de britanic.
Asta-i realitatea, că România s-a prezentat la Fukuoka cu numai 2 înotători, aşadar fără vreo înotătoare, pentru a semnala mai exact contextul general, pe fondul căruia Popovici este realmente o minune, restul fiind iluzii vândute cu superficialitate de un circ mediatic carpatin incapabil a percepe la adevărata-i valoare prim-planul scenei mondiale pe care adolescentul bucureştean a ţâşnit anul trecut strict pe propriul talent şi sârg dar şi în absenţa marilor mari aşteptări ale „Moftului Român”, brusc alimentate ulterior. „Moft Român” dintr-odată şocat nevoie mare la ceea ce n-a fost deloc un şoc, nici atât vreo ratare.
Ci doar un alt blocstart al clădirii experienţei competiţionale momentan incipiente la seniori, având o întreagă carieră în faţă şi plin de oportunităţi pentru a-şi reconfirma talentul şi valoarea.
