Reuniunea internațională de natație masters ,,Memorialul Ioan Schuster” a reunit în acest weekend la Reșița 87 de sportivi amatori din 4 țări, România, Bulgaria, Ungaria și Serbia, Timișoara fiind reprezentată de înotători de la două grupări, CSM și Clubul de Înot Masters.
În zilele de 21 și 22 octombrie s-a desfășurat la Reșița ediția din acest an a concursului de înot masters ,,Memorialul Ioan Schuster, de fapt cea de-a VII-a ediție, clubul CSM Timișoara aliniindu-se pe blocstarturi cu Soos Vilmos în cadrul categoriei de vârstă 70-74 de ani, Sergio Morariu (categ. 75 – 79 ani), Kuhn Alexandru (categ. 65 – 69 ani) și Cătălin Iovin (categ. 40 – 44 ani).
Iar cei 4 înotători de la CSMT au obținut 13 medalii și locuri pe podiumul de premiere, pe cea mai înaltă treaptă Kuhn Alexandru de 3 ori iar Soos Vilmos și Cătălin Iovin de câte două ori, iar pe poziția a doua Soos Vilmos (4), Kuhn Alexandru (1) și Sergio Morariu Sergio (1).