Cupa Masters Timișoara ajunge sîmbătă la cea de-a șasea ediție

Cea de-a șasea ediţie a Cupei Masters Timișoara, una dintre întrecerile din bogata agendă de natație, atît ca participantă cît și ca organizatoare, a clubului de înot Masters Timişoara, competiţie pentru amatori la care se poate înscrie orice persoană care, în acest an, împlineşte 18 ani, se anunţă pentru week-end, sîmbătă 29 iunie. Concursul are loc în bazinul acoperit de la Arena Aquasport (http://www.arenaaquasport.ro/), situat pe Calea Dorobanţilor 92 A.

Programul concursului cuprinde probe de 50, 100 si 200 metri pentru fiecare procedeu. Detalii şi înscrieri online pîna în data de 27 iunie (tarif redus) la http://www.timisoara.inot-masters.ro/anunt-de-concurs—cupa-masters-timisoara-2011/. Înscrierile se pot face şi la bazin, înainte de concurs (tarif normal).

Înotul masters implică adulţi care practică acest sport ca amatori, participarea în sine fiind mai importantă decît rezultatele. Sportivii concurează pe grupe de vîrstă: 25-29, 30-34, 35-39, samd, cu categorii de 5 ani, ultima categorie incluzînd orice vîrstă peste 100 de ani. Competitorii clasaţi pe primele trei locuri la fiecare probă din cadrul unei categorii de vîrstă vor primi medalii. Evenimentul este iniţiat de către clubul de înot Masters Timişoara.

+

Clubul functioneaza in regim de auto-sustinere financiara, toate costurile fiind suportate de catre membri.

Clubul de Inot MASTERS Timisoara reuneste persoane care au implinit virsta de 18 ani si care au ca pasiune inotul, printre ei numarindu-se fosti sportivi cu performante notabile, precum si persoane care nu au practicat niciodata inotul de performanta. Initiativa promoveaza practicarea activitatii sportive de catre adulti, in general, vizind, in acelasi timp, atat pastrarea starii de sanatate, cat si imbunatatirea capacitatii sportive a practicantilor.

Dealtfel, constituirea acestui club de inot masters a reprezentat o premiera nationala, miscarea de inot masters fiind demarata in Romania de catre clubul din Timisoara cu speranta ca si in alte localitati se vor constitui asemenea cluburi. In prezent, cluburi de inot masters mai functioneaza in Resita, Cluj si Brasov.

Practicarea inotului in cadrul Clubului de Inot MASTERS Timisoara se face la bazinul din Zona Circumvalatiunii. Programul acopera aproape fiecare zi a saptaminii: de luni pina vineri, intre 20.00 – 21.00, respectiv, 21.00 – 22.00, si simbata, intre 11:00 si 12:00 a.m. Exista si posibilitatea achizitionarii de abonamente la bazinul Arena Aqua Sport (langa Padurea Verde). Cei interesati, pot obtine detalii pe Internet, la www.timisoara.inot-masters.ro sau la e-mail: [email protected]masters.ro, respectiv, fax: 0356 816 474.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Înot, Sport de masă și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


3 × trei =

 


Ultimele articole din categoria Înot: