GALERIE FOTO. Adina Rădulescu şi Mihai Liseţchi, câte două locuri pe podium pentru Masters Timişoara la „Traversarea Lacului Văliug”, găzduit de Masters Reşiţa `07

La o săptămână după ce timişorenii de la Clubul de Înot Masters au fost amfitrioni în estul judeţului Timiş la cea de-a treia ediţie a traversării Lacului Surduc, duminică au urcat la altitudine pentru a participa la un alt eveniment de nataţie în ape deschise, “Traversarea Lacului Văliug”, la care buna dispoziţie şi sănătatea au fost principalele repere.

Aşadar un alt eveniment devenit deja tradiţional, organizat de către Clubul de Înot Masters Reşiţa 07, în judeţul Caraş-Severin, pe lacul Văliug,  aflat la 25 de kilometri de municipiul Reşiţa, la poalele muntelui Semenic. Fiind vorba despre un lac de acumulare, pe munte, dimineaţa, apa e destul de rece, la 23-24 grade Celsius la suprafaţă.

Programul competiţiei a inclus două probe: una scurtă (circa 400 de metri), ce a reunit 27 de participanţi, şi una lungă (circa 2.000 m), la care au fost prezenţi 39 de participanţi. A fost permisă utilizarea de accesorii de înot precum labe, pălmare, plutitoare sau plute dar, în acest caz, participanţii nu au fost incluşi în clasamentul final. Supravegherea cursei a fost asigurată  de către voluntari în caiace, iar supravegherea medicală pentru situaţii de urgenţă a fost asigurată de către o unitate mobilă Salvamont de tip SMURD.

Startul s-a dat decalat pentru cele doua probe, cu o diferenta de o jumatate ora intre ele. La fiecare dintre probe, la start au fost prezenti simultan atat femei, cat si barbati. Fiecare participant a înotat liber, nefiind impus un anumit procedeu de înot, iar clasamentul final a fost realizat în funcţie de gen şi categorii de vârstă (18-30 ani, 30-39, 40-49, peste 50). Cei mai vârstnici dintre participanţi au fost Maria Alexandra Ungureanu (71 de ani), la femei, şi Sergiu Morariu (71 de ani), la bărbaţi.

În total, Clubul de Înot Masters Timişoara a obţinut 4 locuri pe podium, prin Adina Rădulescu (locul 2 la 400 m şi locul 1 la 400 m, grupa peste 30 de ani) şi Mihai Liseţchi (locul I la 400 m şi la 2000 m, grupa peste 50 de ani). Rezultatele intregului concurs sunt disponibile la http://www.inotmasters-resita07.ro/source/traversare%20valiug%202013/rezultate%20traversare%20valiug%202013.pdf.

Pentru efortul lor, toţi participanţii au fost recompensati cu diplome si tricouri. Primiilor trei clasaţi la fiecare categorie, feminin şi masculin, li s-au acordat si medalii.

*

Clubul de Inot MASTERS Timisoara reuneste persoane care au implinit virsta de 18 ani si care au ca pasiune inotul, printre ei numarindu-se fosti sportivi, precum si persoane care nu au practicat niciodata inotul de performanta. Initiativa promoveaza practicarea activitatii sportive de catre adulti, in general, vizind, in acelasi timp, atit pastrarea starii de sanatate, cit si imbunatatirea capacitatii sportive a practicantilor. 

Clubul de Inot MASTERS Timisoara  functioneaza in regim de auto-sustinere financiara, costurile deplasarilor la concursuri fiind suportate de catre participanti.

Constituirea clubului de inot masters a reprezentat o premiera nationala, miscarea de inot masters fiind demarata in Romania de catre clubul din Timisoara. In prezent, cluburi de inot masters mai functioneaza in Arad, Baia Mare, Brasov, Cluj, Galati, Ploiesti si Resita, dar evenimente de inot masters sint organizate si in alte orase.

Cei interesati de practicarea inotului in cadrul Clubului de Inot MASTERS Timisoara pot obtine detalii pe Internet, lawww.timisoara.inot-masters.ro sau la e-mail: [email protected]masters.ro, respectiv, fax: 0356 816 474.

 

Acest articol a fost publicat în Înot, Sport de masă și etichetat cu , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× trei = 12

 


Ultimele articole din categoria Înot: