GALERIE FOTO. Peste 440 de kilometri înotați de 58 de pasionați în cadrul maratonului de natație ”24h Aqua Masters”, 24 de ore non-stop, și peste noapte

Șase echipe au participat sâmbătă și duminică în bazinul Complexului Sportiv ”Bega” din Timișoara la maratonul de înot ”24h AquaMasters”, un eveniment ajuns la cea de-a treia ediție și dedicat amatorilor care au împlinit 18 ani până la data desfășurării, în cadrul căruia s-au înotat peste 440 de kilometri, de către 58 de pasionați de înot, în 24 de ore, cu ocazia Zilei Mondiale a Apei, 22 martie. Mișcarea de înot masters implică adulți care practică acest sport ca amatori, indiferent de viteză sau tehnică în practicarea înotului, participarea în sine fiind mai importantă decît rezultatele.

Evenimentul s-a desfășurat în bazinul „Bega” din Timişoara, pe durata a 24 de ore, începând de sâmbătă, 22 martie, ora 13, non-stop, până duminică, 23 martie, la ora 13, inclusiv pe durata nopții. Cele șase echipe participante au fost formate din câte 10 persoane, 8 titulari și maxim două rezerve, care au înotat în reprize de câte 30 de minute, o dată la 4 ore, maximul de timp înotat de o persoană fiind de 3 ore.

Rezultate obținute sunt redate pe grupe de vîrstă , la femei respectiv bărbaţi…

Feminin:

  • 18-24 de ani 1. Laura Bob 10950 m; 2. Laura Cotuna 8700 m; 3. Cristina Prutean 5750 m; 4. Sandra Racoviţan 1400m;
  • 25-29 ani 1. Aurora Bojan 6550 m; 2. Cristina Şerban 5650 m;
  • 30-34 ani 1. Diana Dumitru 7150 m; 2. Alina Borcovici 6350 m; 3. Judit Foldenyi 4450 m; 4. Amalia Toma 2300 m; 5. Adina Rădulescu 1000 m;
  • 35-39 ani 1. Borbely Anita 11150 m; 2. Mihaela Varga 7550 m; 3. Elena Cev 5650 m;
  • 40-44 ani 1. Ana Dragodan 5350 m;
  • 50-54 ani 1. Ildiko Tălângă 5400 m; 2. Eleonora Tarţa 4650 m;

Masculin:

  • 18-24 ani 1. Sergiu Deznan 14000 m; 2. Alexandru Oproiu 13000 m; 3. Vlad Tomescu 12450 m; 4. Bogdan Costin 10850 m; 5. Ciprian Bota 10500 m; 6. Corado Stoian 10150 m; 7. Alexandru Ignat 9200 m; 8. Călin Androne 7050 m; 9. Alexandru Cîrjaliu 5350 m; 10. Alin Godin 4750 m; 11. Sergiu Damian 3950 m;
  • 25-29 ani 1. Titus Păun 11300 m; 2. Levente Revesz 10600 m; 3. Sebastian Gorgan 9350 m; 4. Edin Rusu 8000 m; 5. Casian Colcher 7300 m; 6. Adrian Marciuc 7200 m; 7. Felix Stroescu 6950 m; 7. Adam Strezariu 6950 m; 9. Alexandru Dobrovolszky 6750 m; 10. Lucian Cordunean 5850 m; 11. Alex Oprişa 4850 m; 12 Gabriel Henţ 3650m;
  • 30-34 ani 1. Alin Videki10000 m; 2. Gabriel Goron 8100 m; 3. Ivan Maldonado 5400 m;
  • 35-39 ani 1. Cristian Crista 9600 m; 2. Călin Crainic 9250 m; 3. Dragoş Ognean 8600 m; 3. Simi Seleşan 8600 m; 5. Sorin Răchită 7900 m; 6. Ovidiu Pîrlac 7850 m; 7. George Popa 6650 m; 8. Ştefan Tudose 4550 m;
  • 40-44 ani 1. Marcel Răsădean 13.350 m; 2. Alexandru Tobă 11450 m; 3. Iulian Dan Repolschi 6350 m;
  • 50-54 ani 1. Mihai Liseţchi 10750 m; 2. Ciprian Pădurariu 7250 m;
  • 55-59 ani 1. Constantin Dumitra 5750 m.

La echipe, ”Fostele Glorii” a acoperit în cele 24 de ore cea mai mare distanţă, şi anume 87550 metri, urmată fiind de „Masters Timişoara” 76900 metri, „Angry Sharks” 73.650 m, „Go West Uggv” 73300 m, „Plutaşii” 70550 m şi „Balaurii” 58550 metri.

Premii speciale pentru cea mai mare distanţă înotată într-un schimb, adică în decurs de 30 de minute, au obtinut Borbely Anita cu 1.900 metri, la femei, si Sergiu Deznan, cu 2.500 metri, la bărbaţi.

Cea mai mare distanţă înotată în ansamblul celor 24 de ore, a fost la femei de Anita Borbely cu 11.150 metri, iar la bărbaţi de Sergiu Deznan cu 14000 metri.

Media distanţei înotate de către un participant într-o repriză de 30 de minute a maratonului a fost de 1529,5 metri.

Media distanţei înotate pe totalul celor 24 de ore ale evenimentului de către un participant a fost de 7594,8 metri.

Cei mai virstnici dintre participanti au fost Tarta Eleonora (n. 1961; grupa de virsta 50+), la femei, și Constantin Dumitra (n. 1959; 55+), la barbati.

Eleonora ”Nori” Târță, a declarat, întrebată fiind ce a determinat-o să se apuce de inot acum doi ani: „Nu am practicat până acum înotul de performanță. Înot pentru că îmi face o deosebită plăcere în primul rând, dar și pentru că știu că înotul este benefic pentru sănătate.” Apoi, ea a explicat motivul pentru care a participat la eveniment: „Am participat la maraton unde m-am simtit foarte, foarte bine, pentru ca mi se pare extraordinar sa arati lumii ca inotul este un sport pe care poti sa-l practici atata timp cat iti doresti si iti face placere si nu conteaza cu adevarat decat  bucuria de a inota.”

Competitia s-a desfasurat atat individual, pe grupe de varsta, femei si barbati, cat si intre echipe, criteriul de departajare fiind distanta inotata.

Primii trei concurenti, in raport cu distanta inotata pe durata evenimentului, pe genuri (femei/barbati) si categorii de vârstă (18-24, 25-29, 30-34, 35-39, şamd) au primit diplome (sponsorizare oferita de catre firma 360 Digital Printing) si o pereche de ochelari de inot (sponsorizare oferita de catre Decathlon).

Echipele de pe primele 3 locuri si concurentul, respectiv, concurenta cu cel mai mare nr. de km.  inotati pe durata unei reprize de 30 min, respectiv, pe durata evenimentului, au primit, de asemenea,  diplome.

La sfarsitul competiţiei, participantii care nu au obtinut o diploma in cadrul concursului, au primit un certificat de participare, de mentionat fiind faptul că, în anul 2012, Timișoara a fost gazdă a primului maraton de înot masters din România.

Evenimentul a fost transmis live online. Pe toata durata desfasurarii sale au fost publicate statistici cu privire la evolutiile din concurs, atat individuale, cat si pe echipe, iar detalii se gasesc la http://www.timisoara.inot-masters.ro/clasament-pe-echipe-aquamasters-2014/). Componenţa echipelor şi repartizarea lor pe culoare este afisata on-line la https://docs.google.com/spreadsheets/d/1R5m0Y-gZg1-4Tsp5Sw5HJffAKOb0eMGTw_nN9Rb0U4Y/edit#gid=0           

Arbitrajul a fost asigurat prin voluntariat de catre studenti ai Facultatii de Educaţie Fizică şi Sport.

Pentru a sustine eforturile depuse de participanti la un asemenea maraton, organizatorii au pus la dispozitia participantilor pachete de hrana (sponsorizare din partea firmei Wimpy Grill, producatorul faimoasei pleskavite sirbesti 1000%), shake-uri proteice (sponsorizare din partea firmei Life Care), batoane de cereale, dextroza, banane, apa.

Pentru o mai rapida relaxare intre doua reprize de inot, participantii au beneficiat pe toata durata evenimentului de sedinte de masaj oferite in regim de sponsorizare de catre Adrian Daniel, specialist kinetoterapeut.

Firma MST Solutions, specializata in aparatura medical-sportiva, a realizat masurari de adipometrie pe durata evenimentului. O parte dintre aceste masurari vor fi utilizate la realizarea unui studiu privind schimbarile structurale ce apar in organismul uman pe durata unui efort de durata. De asemenea, pentru a contribui la imbunatatirea pregatirii fizice si a cresterii andurantei sportivilor clubului in cadrul antrenamentelor si competitiilor la care acestia participa, firma ofera, in regim de sponsorizare, un dispozitiv de antrenament al musculaturii respiratorii SpiroTiger.

Anul acesta maratonul a beneficiat si de prezenta unor invitati care au inotat cateva bazine alaturi de concurenti, dar in afara de concurs. Este de mentionat, astfel, prezenta domnului Radu Dimeca, pasionat de inot si consilier local in municipiul Timisoara.

Organizatorii au dorit sa faca din acest eveniment o oportunitate de socializare, respectiv, de petrecere activa si, in acelasi timp, placuta a timpului liber. Evenimentul este o provocare pt iubitorii inotului, oferind posibilitatea unei abordari diferite in raport cu concursurile traditionale.

Evenimentul este organizat de catre Clubul de Înot Masters Timişoara in colaborare cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Timiş si Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport – Universitatea de Vest din Timişoara.

Detalii despre eveniment si informatii actualizate se gasesc la http://www.timisoara.inot-masters.ro/maraton-de-inot–24-aquamasters-editia-a-iii-a

*

Clubul de Inot MASTERS Timișoara reuneste persoane care au implinit varsta de 18 ani si care au ca pasiune inotul, printre ei numarindu-se fosti sportivi, precum si persoane care nu au practicat niciodata inotul de performanta. Initiativa promoveaza practicarea activitatii sportive de catre adulti, in general, vizand, in acelasi timp, atit pastrarea starii de sanatate, cit si imbunatatirea capacitatii sportive a practicantilor. 

Clubul de Inot MASTERS Timisoara  functioneaza in regim de auto-sustinere financiara, costurile deplasarilor la concursuri fiind suportate de catre participanti.

Constituirea clubului de inot masters a reprezentat o premiera nationala, miscarea de inot masters fiind demarata in Romania de catre clubul din Timisoara cu speranta ca si in alte localitati se vor constitui asemenea cluburi. In prezent, cluburi de inot masters mai functioneaza in Arad, Baia Mare, Brasov, Cluj, Galati, Ploiesti si Resita. 

Practicarea inotului in cadrul Clubului de Inot MASTERS Timisoara se face la bazinul din Zona Circumvalatiunii. Cei interesati, pot obtine detalii pe Internet, la www.timisoara.inot-masters.ro sau la e-mail:[email protected]t-masters.ro, respectiv, fax: 0356 816 474.

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Înot și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


5 + = doisprezece

 


Ultimele articole din categoria Înot: