Ioan Dan Gaşpar, timişorean la IronMan Klagenfurt 2013: 3,8 kilometri înot, 180 km ciclism şi 42,2 km alergare

Ioan Dan Gaşpar, un medic stomatolog timişorean în vîrstă de 42 ani, mare amator de sport, care încheia anul trecut primul dintre români Maratonul Barcelonei, vi se destăinuie despre aspiraţii şi un mod de viaţă înaintea marii provocări de a concura la IronMan Klagenfurt 2013. Sau, cum s-ar zice, dentistul a smuls deja o victorie destinului prin însăşi temeritatea sa de a se alinia la start, cu 226 de kilometri în faţa sa. Dar să-l ascultăm…

Codruţa Damian şi Ioan Dan Gaşpar, timişoreni la startul şi... finishul Maratonului Barcelona 2012, duminică 25 martie 2012

La noi în familie sportul e la mare preţ, e văzut ca o alternativă de luptă împotriva tendinţelor materialiste ale societăţii, e văzut ca o sursă sigură de bucurie în viaţă, de sănătate, de bine! E dificil într-o Românie care se îndreaptă spre dispariţia din rîndul ţărilor care au un cuvînt de spus în istorie (fie că e vorba de sport sau economie), în care educaţia e pe mîna unor profesori dezinteresaţi faţă de binele copiilor, depăşiti, fără curaj, viziune ori talent, să reuşeşti să imprimi copiilor tăi altă variantă decît cea care o văd la şcoală. Că nu contează cum arăţi, ce hăinuţe porţi, ce telefon ai, dacă mănînci în pauză de la boutique sau sandwich-ul de acasă… Că punctualitatea, respectul regulilor, bunătatea, lucrul în echipă, munca, sunt secrete în obţinerea succesului personal şi apoi ca naţiune.

Eu am ales să le dau obiceiuri bune prin sport, rutina antrenamentelor şi a concursurilor fiind benefică pentru însuşirea caracteristicilor pozitive de mai sus. Variate sunt disciplinele sportive la care am participat ca şi familie, una dintre ele fiind atletismul – mama majorităţii sporturilor.

Exemplul e lecţia supremă, cred eu. Cînd am ales să alerg maraton în sub 3 ore, ei m-au văzut 4 luni antrenîndu-mă din greu, indiferent de condiţiile meteo, slăbind 10 kg, respectînd cu stricteţe dieta care să-mi permită să mă refac.

Starea de bine generată de oboseală, frumuseţea evenimentelor sportive cu care iei contact pe masură ce devii interesat de o altă faţă a vieţii, te determină pe nesimţite să crezi că poţi mai mult. Ei te urmăresc nonstop cu coada ochiului şi învaţă… învaţă… lucrurile bune sau rele care le fac părinţii.

Acum m-am decis pentru un Ironman: Klagenfurt, Austria, duminică 30 iunie 2013… 3,8 km înot & 180 km ciclism & 42,1 km alergare, concurs la care am fost spectatori în fitnesscamp-ul care l-am organizat prin http://www.fitcamptimisoara.ro/ anul trecut, în Austria, împreună cu alţi 6 superbi sportivi amatori. Emoţiile declanşate la vederea sportivilor mai în vîrstă sau cu handicap care demonstrează că anduranţa este o declaraţie de hotărîre, o petiţie de reuşită în a duce o viată mai sănătoasă, că succesul în sport sau în viaţă este o atitudine mentală şi nu o însuşire dobîndită prin naştere, ne-au umplut de energie pînă la lacrimi şi ne-au inspirat să dăm mai departe exemplul. DA, ESTE POSIBIL! este mesajul care vrem să-l transmitem tuturor.

Codruţa Damian şi cu mine ne-am hotărît să participăm la un Half Ironman la St. Polten, în luna mai, apoi eu o să încerc Ironman-Austria, care depăşeşte şi visurile mele cele mai îndrăzneţe despre efort, căci nu am făcut în afară de şah alt sport de performanţă.

Iată ce am scris pe site-ul concursului în momentul în care la înscriere a trebuit să motivez dorinţa de a participa: „I want to inspire my kids: Ioana-15, Ducu-13 and Joshua-4, to make them believe that everything is possible, no matter what your background is, if you train hard, if you have the goal in front of your eyes, if you are hungry… you can do it!”

Din fericire pentru familia mea, copiii cei mari s-au mutat definitiv în San Diego, California, la mama lor, unde sper să aibă ocazia să practice în continuare sport de performanţă. Dar îi ţin la curent cu evoluţia celor 3-4 ore de antrenament zilnice, cu evoluţia kilogramelor (ca să fii rezistent trebuie să fii uşor) şi a gîndurilor mele.

Sunt 2400 de participanţi, iar ca timpi limită: două ore şi 20 de minute ca să termini înotul şi să pleci pe bicicletă; 10 ore şi 15 minute ca să termini 180 km pe bicicletă şi să începi să alergi maratonul; 17 ore ca să ajungi la finish.

Taxa de participare este de 500 euro plus pasta party, gravarea medaliei etc., iar la mine a ajuns la 560 de euro…

Alte cheltuieli ar fi drumul, 400 euro, hotel – 400 euro, abonament la bazin – 300 euro şi la stadionul de alergare – 20 euro, cursiera specială de contratimp – 700 euro , pantofi de cursieră – 80 euro, suplimente alimentare (vitamine, calciu, magneziu , glucoză), costum special cu care faci toate cele trei probe – 80 euro, plus altele, care nu-mi vin acum în cap (analize medicale).

E vorba despre 150 de zile ori 4 ore de antrenamente pe zi, deci este un concurs unde trebuie să ai suportul familiei, ca să te suplinească de la treburile zilnice, să te încurajeze; într-un fel, participă alături de tine…

E greu?

Da. Dar cu cît e mai greu, cu atît devii mai puternic şi răsplata e mai dulce. Iar pentru cei care spun că nu asta trebuie să faci în viaţă, că e o manifestare egosită a ego-ului, sunt de acord cu ei (nu am găsit pînă la 42 de ani care sunt lucrurile obligatorii de bifat în viaţă, dimpotrivă, cred că e grozav să fim diferiţi)… E felul meu în care vreau să-i motivez pe ceilalţi, felul meu de a dovedi că sunt neînfricat şi că pot orice îmi pun în cap.

Şi termin cu deloc învechitul: Mens sana in corpore sano.

Acest articol a fost publicat în Atletism, Ciclism, Exclusiv, Înot, Sport de masă, Triatlon și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− 5 = patru

 


Ultimele articole din categoria Atletism: