Înotători amatori şi-au pus sîmbătă forţele la încercare pe latul celei mai mari întinderi de ape din Timiş, debutul competiţiei fiind de foarte bun augur. Aşadar în 21 iulie a avut loc pe lacul Surduc prima ediţie a unui eveniment ce a avut ca scop promovarea practicării înotului de către adulţi, mai precis, în acest caz, a înotului în ape deschise.
Evenimentul a fost deschis tuturor amatorilor, indiferent dacă sunt afiliaţi la vreun club sportiv sau nu. La start s-au prezentat 29 de concurenţi, venind din mai multe oraşe ale ţării. Cel mai bine reprezentate au fost Cluj, Reşiţa şi Timişoara. A fost prezentă şi o înotătoare din Canada.
Mişcarea de inot masters implica adulti care practica acest sport ca amatori, participarea în sine fiind mai importantă decît rezultatele. Se concurează pe grupe de vîrstă. Decanii de vîrstă ai competiţiei au fost Szekely Maria (grupa de vîrstă 40-49 ani), la femei, şi Lazăr Alexandru (grupa de vîrsta peste 70 ani), la bărbaţi.
Evenimentul a inclus două probe: una scurtă (aprox. 400 m) şi una de rezistenţă (aprox. 1.600 m). Fiecare participant a înotat liber, nefiind impus un anumit procedeu de înot, iar clasamentul final a fost realizat în funcţie de gen şi categorii de vârstă (18-30 ani, 30-39, 40-49, 50-59, 60-69, peste 70).
Proba scurtă 400 metri: 18-29 ani : Locul I Foldenyi Judit, Păun Titus; Locul II Stoica Maria; Locul III Muscoi Alina; 30-39 ani: Locul I Laszlo Giulia, Răsădean Marcel; Locul II Szekely Szuzsanna, Lupu Mihai; Locul III Zaharia Mioara, Lişteveanu Cezar; 40-49 ani: Locul I Szekely Maria; Locul II Iancu Lia; 50-59 ani: Locul I Liseţchi Mihai; 60-69 ani: Locul I Bogdan Traian.
Proba lungă 1600 metri: 18-29 ani: Locul I Foldeny Judit, Păun Titus; Locul II Stoica Maria, Ignat Alexandru; Locul III Ardelean Alexandru; 30-39 ani: Locul I Szekely Szuzsanna, Răsădean Marcel; Locul II Codreanu Cornel; Locul III Kunst Cristian; 40-49 ani: Locul I Szekely Maria, Oşan Silviu; Locul II Iancu Lia; 50-59 ani: Locul I Liseţchi Mihai; Locul II Borza Alexandru; peste 70 ani: Locul I Lazăr Alexandru
La ambele probe, cel mai rapid înotător a fost Răsădean Marcel, cadru didactic la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport (UVT).
- Participanţii la ediţia de debut
- Întrecere pe latul Surducului, într-o caniculară sîmbătă de iulie
- Organizatorii s-au achitat cu brio de o bună lansare la apă a concursului
- Marcel Răsădean, cadru didactic universitar pe profil sportiv şi un eminent Masters, a fost cel mai competitiv pe ambele distanţe
- Şedinţa tehnică ţinută de Clubul de Înot Masters Timişoara înaintea întrecerii pe care a lansat-o la Surduc
- Startul probei scurte, de 400 de metri, de la debarcaderul lacului Surduc, la debutul competiţiei inaugurate de CÎ Masters Timişoara
- Startul probei lungi, de 1.600 metri, ce a implicat atingerea malului opus al lacului de acumulare Surduc
Pe langa glucoză si apă de baut, fiecare participant a primit un certificat de participare si un tricou dedicat evenimentului. Pentru primele trei locuri, la fiecare categorie, s-au acordat diplome. Supravegherea competiţiei a fost asigurată de catre voluntari cu caiace şi bărci.
Detalii despre eveniment la http://www.timisoara.inot-
Clubul de Inot MASTERS Timisoara reuneste persoane care au implinit virsta de 18 ani si care au ca pasiune inotul, printre ei numarindu-se fosti sportivi, precum si persoane care nu au practicat niciodata inotul de performanta. Initiativa promoveaza practicarea activitatii sportive de catre adulti, in general, vizind, in acelasi timp, atit pastrarea starii de sanatate, cit si imbunatatirea capacitatii sportive a practicantilor.
Clubul de Inot MASTERS Timisoara functioneaza in regim de auto-sustinere financiara, costurile deplasarilor la concursuri fiind suportate de catre participanti.
Constituirea clubului de inot masters a reprezentat o premiera nationala, miscarea de inot masters fiind demarata in Romania de catre clubul din Timisoara cu speranta ca si in alte localitati se vor constitui asemenea cluburi. In prezent, cluburi de inot masters mai functioneaza in Resita, Cluj si Brasov.
Cei interesati de practicarea inotului in cadrul Clubului de Inot MASTERS Timisoara pot obtine detalii pe Internet, lawww.timisoara.inot-masters.ro sau la e-mail: [email protected]