Oamenii din înot adevăr grăit-au: redeschiderea bazinului, întîrziată, pentru… alegeri. Surpriza? Apa, verde şi cu nisip, şi nu numai!

În vreme ce talentatele speranţe ale înotului timişorean au început excelent în această dimineaţă Naţionalul de semifond pentru copii de 11-13 ani, la Bacău, Lucia Giurcă încheind a treia la 100 metri delfin, în 1:15,78, din 54 de fete la start, în Circumvalaţiunii e forfotă mare, căci mari sunt neajunsurile la redeschiderea bazinului din Complexul Sportiv „Bega”, care n-ar fi trebuit de fapt reinaugurat cu pănglicuţe de tăiat, ci doar predat conform promisiunilor, pe 1 octombrie, după o jumătate de an de reparaţii, numai că totul a fost ticluit pentru a coincide cu… campania electrorală. La faţa locului a fost însuşi primarul Timişoarei, Nicolae Robu, care, dacă era avizat, ar fi constatat minusurile existente fie şi după… întîrzieri.

În primul rînd, ca principală meteahnă, apa este verzuie iar pe fundul bazinului e o mică plajă, adică nisip, ceea ce echivalează cu neajunsuri în privinţa filtrării apei. Ori noile instalaţii de filtrare nu sunt încă bine „unse”, rodate, ori alimentarea cu apă a bazinului s-a făcut în pripă, pe ultima sută de metri şi de frica apariţiei reprezentanţilor autorităţilor prin preajmă, nefiind lăsată marja de cîteva zile pentru obţinerea limpezimii necesare.

Ca alte minusuri fundamentale, detectate zilele trecute de ochiul cunoscătorului în domeniu, şi anume antrenorii de înot activînd la CSŞ1 Timişoara, reperul orientativ sub forma marcajului cu o dungă neagră în formă de T, plasat de obicei pe peretele de la capătul culoarelor, este sublim însă lipseşte cu desăvîrşire pe faianţa care probabil nici n-ar suporta anumite materiale, dar mai ales colţurile şi muchiile blocstarturilor sunt foarte ascuţite, periclitînd integritatea corporală a practicanţilor înotului, pentru a nu mai pomeni de natura materialului inclus, inoxul, nu neapărat prielnică în contact cu apa.

Cu tot cu întîrzierea lucrărilor, la bazinul „Bega” se poate vorbi nu doar despre pericolul de înec, asociat nataţiei, ci şi de alte primejdii. Neajunsurile cu bloc-starturile par a surveni din neachiziţionarea unora din străinătate, ci din confecţionarea lor loco, în condiţiile în care producătorii autohtoni nu sunt tocmai specializaţi în fabricarea unor asemenea accesorii. Şi te miri cine o fi avut parte de contract…

În fine, cel mai grav este că Municipalitatea, care are în administrare Complexul Sportiv Bega, nu s-a sinchisit să ia aminte la sugestiile, sfaturile pertinente şi cunoştinţele celor direct implicaţi în domeniu, care n-au fost consultaţi, şi care sunt la unison de părere că un nou bazin ar fi putut fi construit cu sumele care s-au tot aruncat în diversele reparaţii pentru cârpirea acestuia.

În plus, după cum pe bună dreptate se plîng profesorii de înot din secţia de profil a CSŞ1 Timişoara, angajaţii administraţiei locale care aveau în atribuţii buna gestionare şi funcţionalitate a incintei nu doar că, se vede treaba, nu s-au achitat cum se cuvine de sarcinile pentru care sunt plătiţi, dar au avut crasa impertinenţă de a discredita activitatea antrenorilor prin a lansa teza potrivit căreia selecţia în nataţie ar trebui efectuată o dată pe an, timp de o lună, ceea ce contravine firescului evident din domeniu, ce ţine de permanenţa fenomenului de recrutare a învăţăceilor în ale înotului.

De fapt, truditorii din înotul local sunt pe punctul de a se adresa deschis mai marilor autorităţilor locale, pentru a le dezvălui şi a-i face să înţeleagă că angajaţii responsabili cu administrarea respectivului bazin nu-şi îndeplinesc de fapt obligaţiile de serviciu, întru a crea un cadru propice de pregătire, ci – din contră – sunt parcă puşi pe subminarea activităţii înotului juvenil la CSŞ1, pentru ca lucrurile să funcţioneze prost, după cum s-au exprimat.

Desigur, puţin contează ca beneficiarii să aibă în cele din urmă parte de un bazin reamenajat cum se cuvine, şi pe termen lung, mai importante fiind clipele zîmbetelor false şi cu iz electoral, la îngrămădirea oilor cu ocazia tăierii pănglicuţelor, momente imortalizate fără cel mai mic discernămînt şi înţelegere reală a problemelor de linguşitoarea presă de partid şi de stat, prin „uneltele sale de teren”.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Exclusiv, Înot și etichetat cu , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ 4 = opt

 


Ultimele articole din categoria Exclusiv: