După ce ieri am punctat despre mersul lucrurilor la Clubul Sportiv Școlar 1 Timișoara în ceea ce privește ”pepiniera” de șah și proiectul de relansare al gimnasticii românești și prin centrul de perspectivă cu 30 de fetițe din generațiile 2007/8 cantonate la gruparea din strada Amforei, astăzi revenim cu alte subiecte din bătătura entității cu aproape 600 de juniori legitimați în 8 secții și aparținând de Ministerul Educației și Cercetării Științifice. Despre Usoda dar nu numai…
Însă în primul rând despre însăși existența clubului, a cărui utilitate, în rând cu toate celelalte grupări sportive școlare din țară, a ajuns la un moment dat, incredibil dar adevărat, să fie pusă la îndoială și sub semnul întrebării, minți întunecate cochetând chiar cu trecerea lor pe linie moartă. ”Toată lumea și-a dat seama că dacă s-ar desființa cluburile sportive școlare, s-ar dărâma baza reală a sportului. Da, față de acum câțiva ani, după ultimele discuții la nivel național, viabilitatea acestor cluburi școlare este 100% recunoscută! Argumente ar fi multe dar este suficient de amintit că toți cei 3 reprezentanți ai sportului din județul nostru în delegația României la Jocurile Olimpice de vară din 2012, și anume Diana Bulimar, Vlad Cotuna și Daniel Mada au fost instruiți într-un club școlar, toți au fost sportivii noștri! Așadar, comparativ cu temerile de acum câțiva ani, situația s-a îmbunătățit, așa cum s-a îmbunătăți și în privința lefurilor cadrelor didactice, ca la toți profesorii, ne-au revenit salariile, și am fost susținuți financiar!”, a sintetizat profesorul Corneliu Pășcălău, director al CSȘ1 Timișoara.
Situația este mai roză și în privința sănătății financiare a clubului, atât grație sus amintitei susțineri cât și creșterii gradului de independență a grupării prin autofinanțarea din venituri proprii, mulțumită unei mai precaute și eficiente gestionări administrative din partea mai largii echipe coordonate de profesorul Pășcălău, familiarizat cu aspectele contabile. ”Când am preluat ceea ce am preluat, am văzut că este foarte, foarte greu, și realitatea este că foarte mult contează managementul, fiind și foarte important să insiști să-ți rezolvi pas cu pas problemele. În schimb am avut o finanțare continuă, fără sincope, și chiar dacă o lună a fost mai slabă, următoarea a fost bună. Și tot timpul am fost atenți să avem o zonă tampon, așa încât și ne-am onorat toate competițiile, și ne plătim angajații din veniturile noastre”, a continuat Pășcălău.
Cum relatam și ieri, fără exagerare, ca un mic dar sugestiv indiciu, ordinea și curățenia până și în cel mai îndepărtat ungher al clubului din clădirea-cămin din strada Amforei sunt la ele acasă, ba chiar cu un aer de nou, așa încât ceea ce era de pus la punct a fost eficientizat în gestiunea noului diriguitor, în paralel sporindu-se capacitatea de autofinanțare.
Directorul Corneliu Pășcălău, în stânga, împreună cu adjunctul Adrian Durlă
Desigur, ar fi încă și problema provizoratului cu iz de incertitudine discontinuă în ceea ce privește rotația cadrelor în funcțiile de conducere ale Inspectoratelor Școlare Județene, minus sistemic care pare a fi la rândul său înlăturat. ”Anul acesta vor să-și angajeze prin concurs un director pe o perioadă de 4 ani, iar apoi se efectuează angajările la nivel județean pentru adjunct și inspectorul de specialitate. Atâta timp cât nu a existat un director general astfel angajat, și asta durează de prin 2008, căci nu s-a dat examen, și atâta timp cât ești numit numai pentru un an, numiri în care factorul politic este primordial, nici nu exista continuitate și o implicare reală. Dar din momentul în care țiai câștigat prin examen rolul pe 4 ani și ești titular pe post, ai altă anvergură! Toți ceilalți nu pot da concursul până nu se rezolvă problema directorului, iar apoi toți directorii vor da concurs, căci va organiza Inspectoratul. Așa încât, sigur va fi la 1 septembrie un director al CSȘ 1 prin concurs. La 31 august mi se încheie anul…”, a mai explicat Corneliu Pășcălău.
Însă chiar și în provizorat, pași înainte la CSȘ 1 s-au făcut. Unul ar fi stingerea litigiului avut cu Municipalitatea în privința bazei sportive Usoda, ruina ca o pată rușinoasă pe obrazul centrului Timișoarei. ”Au fost aspecte legate de cartea funciară. Un cabinet de avocatură din oraș a prezentat documentele în acel caz și s-a făcut lumină în acel litigiu, fără a se mai ajunge la proces”, a completat directorul adjunct Adrian Durlă, fost conducător al secției de gimnastică artistică masculin, preluată prin trecerea sa în munca administrativă de colegul profesor Sebastian Bratan. ”Acum Usoda este a CSȘ 1 Timișoara și căutăm să întreprindem ceva în parteneriat privat, numai așa. A fost o diferend ce a ținut lucrurile în loc ani buni, căci erau alocați 18 milioane de lei, prin ordin ministerial, în 2009, pentru un bazin olimpic. Când să se efectueze însă studiile de fezabilitate, s-a constatat că pe C.F. nu mai era Clubul Sportiv Școlar 1, ci Consiliul Local Timișoara… Ne-au luat terenurile de sub noi dar bine că s-a încheiat cu bine anul trecut…”, a mai zis Corneliu Pășcălău.
Usoda
O bătălie a fost adjudecată, o alta trebuie dusă… ”Trebuie avut permanent grijă să igienizăm baza, am și primit amendă, iar acum ne străduim să cârpim ce putem, căci se sustrag unele lucruri, ne-au furat și poarta, din gard, nu o dată. Și n-aș avea cum să aloc un paznic numai pentru ceea ce este Usoda acum, chiar dacă avem totuși actualmente mai mulți angajați din venituri proprii decât de la bugetul ministerului, deși suntem club de stat. Există o discuție cu direcțiunea Liceului Nikolaus Lenau, să aibă terenurile de sport la Usoda, să vedem ce variante optime găsim. O certitudine este încă că în acest caz nouă Primăria ne-a pus bețe în roate, prin simplul fapt că ne luase terenul și ne-am trezit că ne și puneau condiții. Iar fosta directoare a fost din păcate aeriană…”, a mai explicat Pășcălău.
Dacă pe-un mal al Begăi lucrurile au revenit oarecum pe făgașul normal, pe celălalt stau precum în cazul altor cluburi din oraș, de exemplu CS Banatul sau CSȘ Bega. ”La baza secției de kaiac-canoe a clubului am pierdut în schimb recursul și terenul este al Consiliului Local… Recursul a fost pierdut recent”. Iar tot la capitolul pierderi ar putea fi trecut și impasul cu suprafața obținută de MEN în vederea construirii unui bazin olimpic: ”Pentru dezvoltarea proiectului pentru un bazin olimpic am intrat în colaborare cu alte instituții și obțineam de la MAI 34.000 de metri pătrați în Calea Lipovei, intrați în patrimoniul Ministerului Educației și Cercetării Științifice dar și în administrarea noastră, pentru a crea acolo un edificiu sportiv cu destinația pentru natație, un bazin olimpic. Am obținut terenul iar în primăvara lui 2012 erau și banii, însă în toamna lui 2012 s-au luat. Era o destinație cu ordin de ministru dar banii au fost redirecționați aici spre alt obiectiv… Nu s-a întâmplat nimic dar având terenul, trebuie și să fac împrejmuirea, prin lege trebuie împrejmuit și ar fi cam 300.000 de lei…”, după cum a mai menționat directorul CSȘ 1 Timișoara.
Iar cum generarea resurselor financiare nu este deloc floare la ureche pentru un club a cărui menire prioritară este acoperirea cheltuielilor legate de pregătirea și participarea la competiții a aproape 600 de juniori legitimați, orice pas de acest gen, fără o eficiență și un impact imediat palpabile în activitatea grupării, ar fi o povară. Iar apropo de costuri și încasări în această mică ”uzină” de pe Amforei, dat fiind că era ora prânzului, o raită și prin aranjata cantină de la parter, cazonă dar foarte curată. ”Copiii au 3 mese pe zi, pe 12,50 lei. De la clubul nostru sunt între 50 și 60 de juniori care mănâncă aici, dar mai alocăm și pentru peste 100 de elevi de la vecinii din Școala Generală 18”. Deasupra sunt etajele căminului, care cazează 60 de sportivi legitimați la CSȘ 1, pe cele 150 de locuri clubul mai având în găzduire și studenți… ”Generăm venituri proprii cu cantina, din cazări și închirierea cabanei de la Gărâna, tot a clubului, însă disponibilă numai în rețeaua educației, contra 20 de lei pe noapte. Și acolo sunt oameni care trebuie să se îngrijească de bunul mers al lucrurilor, și care trebuie plătiți! De fapt, avem 3 angajați acolo, din venituri proprii, iar în general 8 sunt de la bugetul ministerial și 15 din venituri proprii”, mai explică diriguitorii. În ceea ce privește cât e pus la bătaie de Ministerul Educației și Cercetării Științifice, oscilează în jurul a 40.000 de euro pe lună, în funcție de numărul și anvergura competițiilor.
În ceea ce privește activitatea din secții, ca și la gimnastică, ramură în care se investește pentru crearea unor centre de perspectivă loco, dar în care și unele vârfuri sunt cooptate în sens invers, spre loturile naționale, cam pe aceleași coordonate funcționează lucrurile și de exemplu la kaiak-canoe, chiar dacă mult mai anevoios, cu pași mai mici și de o anvergură mai redusă. ”Și anul trecut s-a derulat un parteneriat pentru 9 sportivi și un antrenor cu Federația Română de Kaiak-canoe, așadar am fost susținuți pe plan local de Federație, pe o perioadă de 4 luni, cu 25 de lei pe zi pentru sportiv. Anul acesta ar fi cam la fel, au și dat testele, sub îndrumarea profesorului nostru Florin Diaconu… Dar avem și juniori cooptați la lot, e Sandra Hîrșan”, mai explică profesorul Pășcălău, remarcând și aportul revenirii de pe meleaguri nipone a profesorului Octavian Ispas: ”Are o serie de copii din cadrul catedrei în lot, are un club privat, CS Water Performance, dumnealui investește și în materiale, chiar cu zecile de mii de euro din propriile resurse, admirabil, cu o doză de nebunie fără de care…”
Din Japonia, cu drag: de fapt, de la J.O. de vară 2012!
Rămânând tot la ape, dar în bazin, pentru secția de înot ”cauți să aduci elemente bune, căci la natație nu se pune atât problema bazei de selecție, întrucât părinții vor foarte mult să-și îndrume copiii spre înot. Aici se pune în schimb problema legat de calitățile copilului și de capacitatea de efort. Căci poate părintele vrea doar ceva complementar, să se dezvolte copilul armonios și să se deconecteze după școală, însă când dă de efortul pe care îl implică natația, poate că nu mai vrea chiar așa de mult… E un sport greu! De aici, o serie de probleme, și nu vreau să intru în detalii, pentru că chiar au fost în iarnă, aberații…”, după cum a mai punctat Pășcălău.
În fine, o idee și despre luptători, cu două dintre cele 8 secții ale clubului, de lupte și de greco-romane. ”Din păcate rezultatele nu sunt pe măsura așteptărilor, iar având sala lor, din Torontalului, le-am asigurat condițiile necesare, și pe plan național totul este foarte bine dar așteptăm și luptători care să promoveze la competiții de anvergură și care să ne reprezinte de exemplu la Campionatul Mondial de seniori. Anul trecut n-am avut… Problema luptelor pleacă însă de la selecție și de la numărul tot mai mic al practicanților acestui sport. Pentru îmbunătățirea bazei de selecție, am făcut parteneriat cu Consiliul Local Tormac la lupte libere și cu Consiliul Local Sânandrei, de unde am selecționat sportivi și cucerit medalii pe plan național. Ne-am dat seama că vin tot mai puțini copii de la oraș la lupte și atunci ne-am reorientat spre sate, copiii fiind aduși la cămin și așa s-au creat niște nuclee, iar la lupte greco-romane am închegat un parteneriat cu Dumbrăvița. Iar din toamna lui 2014, la greco-romane antrenorii au adus 13 copii în special din Moldova. N-avem luptători în zonă, căutăm să conturăm o bază de selecție, căutăm de pe la sate, dar unii nu se adaptează, nu-i deloc ușor. Să zic așa, vin la o adică din anumite familii, căci cine-și lasă copilul să plece de acasă!?”
Ar mai fi multe de zis despre mica-mare ”uzină” de pe strada Amforei, diversitatea problemelor cotidiene pe agenda diriguitorilor clubului fiind cât se poate de limpede la cât de des bat angajații la ușă, cu varii situații de rezolvat, unele urgente: de la acte până la alte… hârtii, chiar banala hârtie igienică. Da, căci sunt adolescenți, unii provenind din medii foarte puțin afluente sau ocolite de o educație, cât de cât. Însă punem punct cu o întrebare de altă natură, rămasă în suspensie, din precedenta gestiune, una cu mare cântec și cu eventuale deznodăminte ulterioare, cea a Tamarei Savu. Profesorul Pășcălău nu agrează ideea punctării subiectului, pe de-o parte pentru că ceea ce ținea de dumnealui, putând și trebuind să facă, a întreprins, iar pe de altă parte pentru că se bizuie pe strategia abordării numai în liniște, cu calm și pași mici dar siguri, a tuturor problemelor de rezolvat din agendă, lăsând lucrurile să-și urmeze cursul firesc… ”Când am venit și am văzut la preluare, constatând și înțelegând cum stătea CSȘ1, am sesizat Inspectoratul, mi-am făcut datoria, le-am semnalat. Mizeriile nu s-au acoperit, au rămas, dar altceva chiar n-ar fi de zis și nu e de scris…”
