Constantin Popovici, unul dintre cei 4 sportivi din lotul României la ”Mondialul” de natație de la Budapesta, cvartet din care a strălucit David Popovici, s-a impus sâmbătă în cea de-a treia reuniune a noii ediții din 2022 a circuitului Red Bull Cliff Diving World Series de sărituri în ape deschise, la Copenhaga, unde a fost secondat de compatriotul său Cătălin Preda, triumfător etapa trecută, la Paris, și lider al ierarhiei generale.
*sursa foto: Red Bull Cliff Diving World Series
Așa se arată, că săritorii români Cătălin Preda și Constantin Popovici au preluat în acest sezon inițiativa în fruntea unei ierarhii copios dominată ani buni de campionul la zi Gary Hunt, britanicul adoptat de Franța repetând în Scandinavia cea mai modestă performanță a sa din ultimele 4 sezoane, mai exact locul 8 ocupat în Texas în 2018, după ce deținătorul a 9 titluri în circuit a condus în Danemarca după primele 3 runde de sărituri.
Dacă la Paris, pe Sena, a fost ziua lui Cătălin Preda, învingător după ce și în reuniunea inaugurală din SUA urca pe podium, pe locul 3, de astă dată a venit rândul lui Constantin Popovici, grație ultimei sale sărituri – vezi video, cu care și-a asigurat primul triumf în aproape 3 ani, triumf periclitat de precedenta încercare, a treia, sub standard.
Iar ca bucuria românilor să fie deplină lângă ”Mica Sirenă”, Cătălin Preda s-a clasat al doilea – așadar și pentru a treia oară pe podium din tot atâtea concursuri în circuitul ediției 2022, urmat de rusul Nikita Fedotov, în premieră ”la medalii”.
Ce urmează? Debutul absolut al săritorilor în apele vikingilor, la Oslo, pe 13 august, fiind vorba despre cea mai nordică localitate gazdă din circuitul în curs.
La feminin, multipla laureată la zi Iffland, din Australia, a bisat în urma victoriei de la Paris și a trecut prima în clasamentul general al săritoarelor, aflate în premieră în concurs la Copenhaga, unde canadianca Jessica Macaulay, vicecampioană a ediției 2021, a urcat și ea pe podium.
Ocupanții podiumului la Copenhaga, în cea de-a III-a etapă a circuitului din 2022
Feminin
- Rhiannan Iffland (Australia) 374,45 puncte
- Xantheia Pennisi (Australia) 337,7p
- Jessica Macaulay (Canada) 328.85p.
Masculin
- Constantin Popovici 426,10 puncte
- Cătălin Preda 398,7p
- Nikita Fedotov 392,5p.
VIDEO