Timişoreanul Sergiu Deznan, bronz naţional la 200 metri mixt şi locul 4 la 50m fluture, între seniori! Opt timişoreni, start în prima reuniune a Campionatului Naţional de seniori şi juniori 1 în bazin scurt de la Hunedoara

Ritmul intens şi forţa în regim de viteză sunt printre factorii esenţiali ai competiţiilor de sprint în bazin scurt iar acestor provocări le răspund începând de astăzi şi cei mai buni reprezentanţi ai nataţiei timişorene compatibili cu categoriile de vârstă ale seniorilor şi juniorilor 1, în cadrul Campionatului Naţional de profil în bazin de 25 de metri, ţinut, conform tradiţiei, în fiecare noiembrie, la Hunedoara. Iar prima zi a surâs în special unui înotător de pe Bega, Sergiu Deznan. Mai jos, timpii, clasările, rezultatele…

Înotător complet, Sergiu Deznan se remarcă la proba de 100 metri mixt pentru nataţia timişoreană

 

Deznan a cucerit pentru al doilea an la rând o medalie în Campionatul Naţional de seniori şi juniori 1 în bazin scurt de la Hunedoara, obţinând locul 3 şi bronzul în Finala A a probei de 200 metri mixt a openului (seniori plus juniori), cu timpul de 2:06, 28, la 14 sutimi după stelistul Fodor, câştigându-se în 2:05:38, timp al hunedoreanului Ancuţa, în ape proprii.

Deznan se califica în finală cu timpul de 2:07,45, tot el mai înotând şi în Finala A la 50 metri future, în 25:27, şi ratând o a doua medalie la 10 sutimi de braşoveanul Ungur.

Un alt înotător de la CSM Timişoara, Baderca, dintr-o generaţie cu un an mai mică decât a lui Deznan, a încheiat pe 5, în 2:08,38, proba de 200 metri spate.

Dar participarea timişoreană nu s-a rezumat nici pe departe la doar atât, deşi acestea au fost rezultatele cele mai notabile, şi cu câteva pătrunderi în finale B ale probelor.

În rest, mezinele loturilor timişorene s-au aliniat astăzi la start, în prima dintre cele 8 reuniuni ale competiţiei ce va ţine până duminică, după ce şi-au verificat forţele cu ocazia “Memorialului Petre Lovas”, în week-end, la Timişoara, în bazinul de circa 50 de metri al Arenei Aqua Sport.

Este vorba despre Vasilica Bălăcianu, din generaţia 1997, şi Larisa Şucan (n. 1996), ambele de la CSS1 Timişoara, şi care au câştigat probe ale Memorialului, astăzi înotând în 38:49 respectiv 38:59 în eliminatoriile la 50 metri bras, pe locurile 13 şi 14 în întrecrile open dar mai bine plasate în întrecerea corespunzătoare vârstei lor, a junioarelor 1, precum şi Nessrin Chbani (1997), tot de la gruparea şcolară înotând în concursul băieţilor Talpai Tamas, din generaţia 1996.

Bălăcianu a mai concurat azi şi la 100 metri spate, încheind în 1:14,82, iar Chbani în 1:18,17. Şucan a încheiat pe 14 şi la 400 metri liber, în 5:08, 91.

Pentru CSM Timişoara s-au lansat astăzi de pe blocstarturi Dan Ionuţ Pîrjol, născut în 1992, Sergiu Deznan (1993), Cătălin Martin Baderca (1994) şi Bogdan Oproiu (1995), băieţii de pe Bega aliniind şi o ştafetă de 4×50 metri, în seria a doua.

Hunedoara, gazdă a Campionatului Naţional de seniori şi juniori I în bazin scurt, 25metri

 

Deznan promova din seriile la 50 metri fluture, în 25:37, de pe locul 5, în vreme ce Pîrjol a încheiat în 26:73, iar Talpai în 27:87. Ultimii 2 au concurat şi la 100 metri liber, încheind în 54:84 respectiv 56:10.

Pe 5 a încheiat în eliminatorii şi Baderca, la 200 metri spate, în 2:07, 92, Oproiu fiind înregistrat în 2:14,60.

Bazinul din Hunedoara este prevăzut cu 6 culoare iar 2 timişoreni au reuşit în ultimii 3 ani să obţină nişte mult aşteptate medalii, după ceva vreme. Astfel, Sergiu Deznan cucerea anul trecut locul 3 şi medalia de bronz la 100 metri mixt, iar Revesz Levente aducea în noiembrie 2010 primul aur pentru înotul timişorean la nivelul seniorilor după două decenii, 27 de secunde şi 70 sutimi trebuindu-i în proba de 50 metri bras.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Exclusiv, Înot și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Exclusiv: