Trei înotători amatori timișoreni au reușit 10 clasări pe primul loc într-o competiție masters peste hotare. desfășurată sâmbătă și duminică in localitatea Hodmezovasarhely din Ungaria, gazdă a celei de-a XIX-a editii a unei tradiționale reuniuni internaționale de natație.
La care au urcat pe blocstarturi 215 înotători din 3 țări, și anume România, Serbia și Ungaria, din țara noastră participând înotători masters din Cluj, Baia Mare si Timisoara.
De pe malurile canalului Bega, Mihai Lisețchi în cadrul categoriei de vârstă 60-64 de ani, Eleonora Tarta (cat. 50-54 ani) – ambii legitimați la Clubul de Înot Masters Timișoara, și Kuhn Alexandru (cat. 70-74 ani), legitimat la Clubul Reșița 07.
Iar în total timișorenii au obținut 11 locuri pe podium, zece pe locul I și unul secund. Mai precis, Mihai Lisețchi a urcat de 5 ori pe prima treaptă a podiumului, Eleonora Tarta de 4 ori, câștigând 3 medalii de aur, iar Kuhn Alexandru de două ori.