Constantin Popovici a câștigat detașat penultima etapă a ediției în curs din Red Bull Cliff Diving World Series, în Bosnia și Herțegovina, unde a fost răsplătit de juriu cu 5 note de 10 pentru o săritură perfectă în Neretva de pe Stari Most. Românul a revenit astfel cu succes în urma unei accidentări care l-a împiedicat să adauge reușitelor din Filipine și Irlanda, înregistrate în primăvară în primele două etape ale sezonului actual, dar chiar și așa n-a putut stopa la Mostar încoronarea lui Gary Hunt ca învingător al ediției în curs, britanicul fiind la al optulea triumf general în seria mondială de sărituri în ape naturale. Câștigătoare în Balcani, și australianca Rhiannan Iffland și-a păstrat coroana, adjudecându-și în avans titlul pe 2019, al patrulea din palmares.
Între primii 5 clasați în ierarhia concursului contând ca etapă a șasea în ediția 2019 s-a mai situat un săritor român:
1. Constantin Popovici / România… 448,90 puncte;
2. Gary Hunt / Regatul Unit… 426,90p
3. Jonathan Paredes / Mexic… 416,45p
4. Alessandro De Rose / Italia, cu wild-card… 413,15p
5. Cătălin Preda / România, cu wild-card… 402,45p.
La feminin…
1. Rhiannan Iffland / Australia… 358,05 puncte;
2. Eleanor Townsend Smart / SUA… 288,90p
3. Lysanne Richard / Canada… 284,70p
4. Jessica Macaulay / Regatul Unit… 280,90p
5. Antonina Vyshyvanova / Ucraina, cu wild-card… 279,15 puncte.
Video 1… Săritura de 10, pentru al doilea succes al sezonului în contul lui Popovici, celelalte 4 runde fiind câștigate de Hunt. Numai britanicul a mai izbutit în trecut să obțină 10 pe linie pentru o săritură.
Video 2
Video 3. Iffland câștigă cu 4 de 10 pentru săritura finală în Neretva, un record de notare în concursul fetelor.
Runda finală a campaniei în curs e programată pe 14 septembrie la Bilbao.