Românul Constantin Popovici n-a câştigat oricum reuniunea inaugurală dintre cele 6 ale noului sezon în circuitul mondial de sărituri în ape deschise de pe platforma amplasată la 27 de metri înălţime, ci prin a stabili un nou record absolut de puncte într-o etapă din Red Bull Cliff Diving World Series, 492,90, impunându-se la ridicarea cortinei pe coasta Atlanticului, în Massachusetts, la Boston, înaintea rundelor 2-3 europene.
Sursa foto: Red Bull Cliff Diving World Series
Săritura finală a românului i-a asigurat la Boston un total depăşindu-le pe toate celelalte înregistrate peste ani în condiţiile în care circuitul a avut parte în timp de competitivitatea la vârf a multiplului campion la zi Gary Hunt. De fapt, Popovici l-a devansat cu nu mai puţin de peste 50 de puncte pe secund clasatul iberic Gimeno, posesor al unui wild-card.
Dar iată ordinea primilor 3 clasaţi şi două clipuri video de la Boston, cu menţiunea că în întrecerea feminină s-a impus deţinătoarea la zi a titlului, australianca Iffland, cu 6 ediţii adjudecate iar în SUA la cea de-a opta victorie consecutivă de etapă în circuit.
Masculin
- Constantin Popovici 492,90 puncte
- Carlos Gimeno (Spania) 441,50p
- Aidan Heslop (Regatul Unit) 429,20p.
Feminin
- Rhiannan Iffland (Australia) 368,35 puncte
- Molly Carlson (Canada) 346,20p
- Xantheia Pennisi (Australia) 325,90p.
VIDEO 1
VIDEO 2: săritura câştigătoare a lui Popovici