VIDEOx2. FOTO: Cristian Preda în săritură de pe platforma amplasată la 27,5 metri pe Institutul de Artă Contemporană din Boston, la etapa centenară ai celor 15 ani de circuit în seriile mondiale de „Cliff Diving” în ape deschise. Constantin Popovici pe 3 în ierarhia generală după două runde

După ce a triumfat la Atena în runda inaugurală din 26 mai a noii ediţii 2024 de sărituri în ape deschise, Cristian Preda n-a mai prins podiumul şi în SUA în etapa centenară a Red Bull Cliff Diving World Series, circuit luând startul în 2009 în La Rochelle, în Franţa.

Cătălin Preda sare de pe platforma amplasată la 27.5 metri înălţime la Institute of Contemporary Arts din Boston, în cea de-a 3-a zi de întreceri a etapei a II-a din noua ediţie 2024 Red Bull Cliff Diving World Series / foto Christian Pondella

N-a fost însă doar etapa cu numărul 100 în cei 15 ani ai seriilor mondiale de „Cliff Diving”, dar şi aniversarea a 10 ani de la debutul secţiunii feminine a competiţiei, lansată în Texas pe 7 iunie 2014.

A fost cea de-a doua rundă a noii ediţii 2024, găzduită pentru a 6-a oră în istorie de Boston, la Institute of Contemporary Art, unde câte 12 săritori respectiv săritoare au concurat de pe platformele amplasate la peste 27 de metri precum şi 21 în cazul exponentelor sexului frumos.

Campioana la zi Rhiannan Iffland din Australia luându-şi revanşa după ridicarea cortinei în Grecia, urmată în SUA de o posesoare de wildcard, Kaylea Arnett, chiar la debutul absolut al acesteia în Red Bull Cliff Diving World Series.

Canadianca Molly Carlson, prima la Atena, a urcat la rândul ei pe podium.

Aidan Heslop (Marea Britanie) s-a impus la băieţi, urmat de nord-americanul James Lichtenstein, din nou pe podium, ocupat şi de Nikita Fedetov, rusul din Voronej cu soţie ucraineancă, al cărui record de a deveni întâiul posesor de wildcard urcat la debut pe podiumul de etapă al întrecerii masculine n-a fost încă doborât din îndepărtatul 2017.

Între timp, rusul a ajuns la 29 de ani, împliniţi la 27 mai, interesant fiind că încă un loc terţ mai smulgea şi peste exact 4 ediţii în aceeaşi locaţie, în 2021, după care, în 2022, încheind al treilea şi la Copenhaga iar la Mostar semnând un record personal de puncte, prindea locul 4 în clasamentul general final, după Hunt, Heslop şi Preda, în chiar primul sezon plin al lui Fedetiv în seriile mondiale. Ocupând locul 3 şi anul trecut la Paris, ceea ce i-a asigurat prezenţa între cei 12 săritori şi în noua ediţie 2024 a competiţiei.  

Însă, pe locul 3 la zi în ierarhia generală după primele două etape din cele 8 ale noului sezon, este multiplul laureat român Constantin Popovici, clasamentul fiind următorul:

1. James Lichtenstein / SUA… 30 puncte

2. Aidan Heslop / Marea Britanie 27p;

3. Constantin Popovici / România 22 puncte.

*

Ocupanţii podiumului Red Bull Cliff Diving World Series 2024 la Etapa #2 – Boston

Feminin

Masculin

1| Rhiannan Iffland (Australia) – 366.15 puncte

1| Aidan Heslop (Marea Britanie) – 451.55 puncte

2| Kaylea Arnett (SUA) – 349.45 p

2| James Lichtenstein (SUA) – 444.8 p

3| Molly Carlson (Canada) – 348.55 p.                

3| Nikita Fedetov (Rusia) – 397.95 p.

VIDEO 1 – săritura câştigătoare a concursului masculin

VIDEO 2 – săritura câştigătoare a australiencei Iffland

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Înot și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


sase × 1 =

 


Ultimele articole din categoria Înot: