VIDEOx2. Sărituri de la înălţime în ape naturale deschise, în „capitala” europeană a circuitului mondial, Puglia. FOTO: săritura românului Preda

Clipuri video cu săriturile câştigătoare ale etapei a II-a din noul sezon al circuitului mondial, poposit şi pentru a douăsprezecea oară ca număr record la Polignano a Mare, în Puglia, „capitală” europeană a domeniului. 

Căăalin Preda sare de la 27 de metri în ziua finală a etapei a II-a din ediţia 2025 a Red Bull Cliff Diving World Series, la Polignano a Mare, în Italia. Foto: Dean Treml

Popas de tradiţie în circuitul mondial al săriturilor de la înălţime în ape naturale deschise, Polignano a Mare a adus în sud-estul Italiei un nou triumf multiplei campioane la zi Rhiannan Iffland din Australia, spectaculoasă cu precizie în execuţiile sale şi adăugând astfel reuşitei din runda inaugurală, în Filipine.

Notabil, o deţinătoare de wildcard, Lisa Faulkner din SUA (foto, mai jos) a urcat totuşi pe podiumul reuniunii din zona oraşului Bari.

La masculin, spaniolul Carlos Gimeno a tranşat un aprig duel într-un loc nu tocmai prielnic lui, devansându-l pe veteranul multiplu laureat Gary Hunt, britanic naturalizat francez şi ajuns la 41 de ani, ceea ce nu-l împiedica să se impună la ridicarea cortinei, în Filipine.

Unde urca pe podium şi mexicanul Paredes, din nou astfel şi-n Puglia.

Ceva mai jos, ierarhiile ocupanţilor podiumului şi clipurile video.

Lisa Faulkner sare de la 21 de metri, înălţime de lansare a întrecerii feminine în Red Bull Cliff Diving World Series. Foto: Romina Amato

Feminin

Masculin


  1. Rhiannan Iffland (Australia) – 341,60 puncte

1. Carlos Gimeno (Spania) – 403,45p

2. Simone Leathead (Canada) – 333p

2. Gary Hunt (Franţa) – 365,30p

3. Lisa Faulkner (SUA) – 299,85p

3. Jonathan Paredes – 365,05 puncte.

VIDEO 1 – săritura victorioasă a spaniolului Gimeno.

VIDEO 2 – săritura victorioasă a australiencei Iffland.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Înot și etichetat cu , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− 2 = sapte

 


Ultimele articole din categoria Înot: