Vlad Meliş (CSŞ1 Timişoara), dublu campion al României în „Naţionalul” de cadeţi în bazin scurt, cu încă 5 clasări pe podium. CSŞ1 pe locul 7 din 25 în ierarhia echipelor

Aşa cum semnalam prin spusele profesorului Tiberiu Şucan, antrenor în secţia de înot a Clubului Sportiv Şcolar numărul 1, juniorii şi copiii timişoreni de la CSŞ1 au urcat în acest noiembrie pe blocstarturile Campionatului Naţional în bazin scurt, la Otopeni deschis şi seniorilor şi tineretului, la Miercurea Ciuc, de vineri până duminică, grupei de vârstă a cadeţilor de 12 ani. Dintre care Vlad Meliş s-a evidenţiat cu câştigarea a două probe de bras, în alte 3 încheind pe locul secund iar în încă două pe locul 3, septuplu medaliat pe ţară. 

CSŞ1 Timişoara a obţinut 7 medalii prin Vlad Meliş în cadrul Campionatului Naţional de cadeţi în bazin scurt, organizat sub egida Federaţiei Române de Naraţie şi Pentatlon Modern de vineri şi până duminică la bazinul de 25 de metri din capitala Harghitei, unde Clubul Sportiv Şcolar numărul 1  a ocupat un onorant loc 7 în clasamentul final pe echipe, cu un total de 66 de puncte. 

Vlad Meliş a cucerit locul I şi titlul naţional în proba de 100 de metri bras a băieţilor, precum şi în cea de 200m bras.

În alte trei finale Vlad Meliş a încheiat pe locul secund, la 50 respectiv 100 de metri liber, dar şi la 200 de metri mixt, pe locul al treilea clasându-se în finalele la 200 de metri liber şi 400m liber. 

CSŞ1 Timişoara s-a situat astfel în prima treime a ierarhiei generale finale pe echipe de club, din totalul celor 25 aliniate la start la Miercurea Ciuc, devansându-i cu 3 puncte pe cadeţii de la CSM Piteşti, clasaţi pe 8, cu 63.

Punctaje superioare timişorenilor au obţinut grupări din 3 centre din ţară, Bucureşti, Deva şi Braşov, podiumul fiind dominat de formaţii din capitală, ACS Aqua Sport Citius cu 245 de puncte, ACS Navi cu 109 şi Swimming Team cu 99, urmate de CNS Cetate Deva cu 93 şi CS Dinamo Bucureşti cu 69, ACS Hyperion Braşov strângând 68, cu două mai multe decât cadeţii de pe Bega, de la CSŞ1. 

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Înot, Sport juvenil și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


7 − = sase

 


Ultimele articole din categoria Înot: