Ziua 2. Radu Vaipan (CSȘ1), locul 2 între juniori la 100m bras în finala B a Naționalului

Ziua a doua a Campionatului Național de înot în bazin de 50 de metri pentru seniori, tineret și juniori a repetat joi la Bacău tipicul celei inaugurale și al competițiilor de profil, cu o reuniune de dimineață constând în seriile de calificare și o alta de după-amiază, a finalelor, A și B, pentru desemnarea medaliaților dar și a ordinii ierarhice pe probe și categorii de vârstă.

În descrescendo față de ziua inaugurală, înotul timișorean a avut un singur reprezentant în finalele de joi, în persoana lui Radu Vaipan, sportiv din generația 2000 legitimat la CSȘ 1 Timișoara care s-a calificat în cadrul probei de 100 de metri bras masculin, continuând în finala B.

Vaipan a fost cronometrat la capătul celor 4 lungimi de bazin cu timpul de 1:11,86, încheind pe locul al șaselea în finala B atât la categoria Open cât și la tineret, dar al doilea între juniori.

Astăzi s-a înotat în probe de bras și fluture, dar și la stilul liber, inclusiv pe distanțe mai mari, ziua oferind și un nou record național în proba masculină de 200 de metri fluture, adjudecată cu timpul de 2:02,20 de Alexandru Coci. Însă nu campionul național de seniori Coci, de la U Cluj, este autorul noului record, ci secondantul său, Daniel Martin, reprezentant al generației 2000, care și-a doborât propriile limite corespunzând vârstei de 16 ani, 2:03,63 în loc de 2:06,89, datând din 9 iulie 2015, de la București.

Campionatul Național de natație pentru seniori, tineret și juniori în bazin de 50 de metri se derulează zilnic până duminică pe cele 8 culoare ale luciului apei din Bacău, sub egida Federației Române de Natație și Pentatlon Modern.

 

Acest articol a fost publicat în Înot, Sport juvenil și etichetat cu , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Înot: