11 cluburi și 15 probe pe Bega la ediția a VIII-a în ”Memorialul Ştefan Heder și Victor Alexandrescu”: copii, juniori, master, Dragon Boat

Tradiția a continuat și în acest an în mijloc de aprilie, iar până când unii se vor pune la punct și de acord în privința navigației pe canalul Bega, cei de la Clubul Sportiv Nautic Banat Timișoara au mai pus în scenă un nou eveniment de succes dedicat uneia dintre cele mai fidele și prietenoase categorii de pasionați îndrăgind apele ce străbat capitala Banatului, alcătuită din sportivii practicanți ai disciplinelor kaiac-canoe și Dragon Boat, reuniți cu ocazia celei de-a opta ediții a ”Memorialului Ştefan Heder și Victor Alexandrescu”. Nu mai puțin de 11 cluburi au vâslit în 15 probe rezervate copiilor precum și la juniori, master, în întreceri mixte dar și de Dragon Boat. Fotografii și succinte detalii…

Timișoara a fost conform așteptărilor orașul care a oferit cei mai mulți participanți ediției din anul 2018 a ”Memorialului Ştefan Heder și Victor Alexandrescu”, gazdele cu reprezentarea a două cluburi fiind urmate la acest capitol de vecinii arădeni de pe râul Mureș, exponenți a 5 grupări, și de oaspeții dunăreni din Turnu Măgurele, iar organizatorii au rezervat și decernat cupe și pentru acest tip de clasificare.

Cluburile participante la competiția memorială au fost următoarele:

  1. CLUB SPORTIV NAUTIC BANAT TIMIŞOARA – ORGANIZATOR
  2. C. S. Ş. 1 TIMIŞOARA
  3. CETATE DEVA
  4. CS NAUTIC HUNEDOARA
  5. CSS ORŞOVA
  6. CSȘ GLORIA ARAD
  7. VOINŢA ARAD
  8. C. S. M. ARAD
  9. UTA ARAD
  10. WEST SPORT ARAD
  11. CSȘ TURNU MĂGURELE.

Așadar flotile din 6 centre provenind din cinci județe din țară, ierarhiile fiind după cum urmează…

Kaiac simplu – Feminin Juniori I – 200 metri: FINALA

Numele si prenumele Club Loc
1. GRECU ȘTEFANIA CSS TR. MĂGURELE 1
2. ALMAȘI ALEXANDRA CSM AR 2

K1 F Juniori II – 200m      FINALA

Numele si prenumele Club Loc
1. CRISTA MĂDĂLINA CSS ORȘOVA 1
2. JIRCOVICS ALEXANDRA CSS ORȘOVA 2
3. FIRU KASSANDRA CSS 1 TM 3
4. CRISTIAN EMA CSS TR. MĂGURELE 4

K1 F Juniori  III 200m      FINALA

Numele si prenumele Club Loc
1. HATEGAN DIANA CSS 1 TM 1
2. BERLOGEA ANDRA CSS ORȘOVA 2
3. SPĂTARU DIANA NAUTIC BANAT 3
4. BREZNICEANU LUCIANA CSS ORȘOVA 4
5. CIUCĂ ALEXANDRA CSS TR. MĂGURELE 5

K1 F copii 200m      FINALA

Numele si prenumele Club Loc
1. DEHELEAN MAIA CSM AR 1
2. DEHELEAN SARA CSM AR 2
3. DRĂGULESCU OANA CSS 1 TM 3
4. CZUDAR ALEXANDRA CSS 1 TM 4

K1 B Juniori II – 200m    FINALA 1

Numele si prenumele Club Loc
1. VALSAN LAURENȚIU CSS ORȘOVA 1
2. BĂRGĂUAN EDUARD CSS ORȘOVA 2
3. ZAHARIA DARIUS NAUTIC BANAT 3

K1 B Juniori II – 200m    FINALA 2

Numele si prenumele Club Loc
1. CANDOI MARINEL CSS TR. MĂGURELE 4
2. CĂLDĂRARU CLAUDIU CSS TR. MĂGURELE 5
3. PAULEȚ ANDREI CSS 1 TM 6

K1 B Juniori III – 200m    FINALA

Numele si prenumele Club Loc
1. HEINDREICH DOMINIC NAUTIC BANAT 1
2. MAGDĂU EDUARD NAUTIC BANAT Răsturnat

K1 B copii – 200m    FINALA 1

Numele si prenumele Club Loc
1. BORZA CRIȘAN CSM AR 1
2. BORZA DARIUS CSM AR 2
3. BOLDEA RAREȘ CSS 1 TM 3

K1 B copii – 200m    FINALA 2

Numele si prenumele Club Loc
1. SPĂTARU DINU NAUTIC BANAT 4
2. DRĂGULESCU DAMIAN CSS 1 TM 5
3. OGRINICI ALEXANDRU CSM AR 6

Canoe 1 B+F Juniori – 200m    FINALA

Numele si prenumele Club Loc
1. BRĂGĂU LAURENȚIU NAUTIC HUNEDOARA 1
2. MATEI IONUȚ NAUTIC HUNEDOARA 2
3. ILIE DENISA NAUTIC HUNEDOARA 1
4.

CATEGORII MASTER

K1 B master   35 – 44 ani/65 ani+                      200m    FINALA

Numele si prenumele Club Loc
1. MAXIM SANDU UTA AR 1
2. BUTUȚOI IULIUS UTA AR 2
3. BELECCIU MIHAI NAUTIC BANAT 3
4. GEIZA NEMETH TIMIȘOARA 1

K1 B master 45 ani+                        200m     FINALA

Numele si prenumele Club Loc
1. NAGY ȘTEFAN CSM AR 1
2. KORDA BALASZ CSM AR 2
3. LECA CRISTIAN TIMIȘOARA 3
4. SZABAD LADISLAU VOINȚA AR Răsturnat

CATEGORII MIXT

K2  MIXT 200m  FINALA

Numele si prenumele Club Loc
1. NAGY ȘTEFAN – CIOCLUȚ NATALIA CSM ARAD 1
2. ZAHARIA DARIUS – MIHOC IULIANA NAUTIC BANAT 2
3. BELECCIU MIHAI – FIRU KASANDRA NAUTIC B+CSS 1 TM 3
4. ALMAȘI ALEXANDRA – MAXIM SANDU CSM AR+VOINȚA AR 4

SPORTIVI

F+B junior+ tineret +seniori+master  DRAGON BOAT 200m   FINALA

Club Loc Timp
1 CSM ARAD 1 43:32
2 WEST SPORT 2 45:55
3 NAUTIC BANAT 3 45:76

AMATORI

F+B junior+ tineret +seniori+master  DRAGON BOAT 200m   FINALA

Club Loc Timp
1 NAUTIC BANAT 1 1 48:92
2 NAUTIC BANAT 2 2 49:70
3 NOKIA 3 51:97

 

Acest articol a fost publicat în Kaiak-canoe și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


8 × = patruzeci

 


Alte articole legate de acest subiect: