În amintirea celui care a fost suflet peste decenii al activității în kaiac-canoe pe apele canalului Bega, mai întâi învățăcel și sportiv, apoi antrenor, în ultimii ani buni conducător al secției de profil la Clubul Sportiv Școlar 1 Timișoara, profesorul Zeno Lache, luna aceasta a fost organizată cea de-a treia ediție a ”Memorialului Zeno Lache”, potrivit cadru de concurs și pentru noile valuri ale sportului cu vâsle. Ediție cu oaspeți din țară dar și din Franța și Serbia, ediție cu o multitudine de probe, pe diverse distanțe, în unele cazuri cu serii de calificare, semifinale și finale, rezervate atât juniorilor cât și sportivilor master, pe mai multe grupe de vârstă, totul în orchestrarea CS Nautic Banat Timișoara. Primii clasați de la cursă la cursă, în kaiac, canoe și Dragon Boats, precum și fotografii.
SCOICA B 200m SERIA 1 16:00
Numele si prenumele | Club | Loc |
Anghelescu Ștefan | CSS TM | 1 |
Diaconu Matei | CSS TM | 2 |
Trif Cezar | Cetate Deva | 3 |
Țuțac Daniel | CSS TM | 4 |
SCOICA B 200m SERIA 2 16:05
Numele si prenumele | Club | Loc |
Comșulea-Babescu Darius | CSS TM | 1 |
Țuțac David | CSS TM | 2 |
Rogoveanu Radu | CSS TM | 3 |
Termure Darius | Cetate Deva | Baie |
SCOICA B 200m SERIA 3 16:10
Numele si prenumele | Club | Loc |
Țuțac Filip | CSS TM | 1 |
Latura Raoul | CSS TM | 2 |
Bran Horea | Cetate Deva | 3 |
Costin Medru | CSS TM | 4 |
Primii 2 în semifinală
SCOICA B 200m SEMIFINALA 1 16:15
Numele si prenumele | Club | Loc |
Anghelescu Ștefan | CSS TM | 1 |
Țuțac David | CSS TM | 2 |
Țuțac Filip | CSS TM | 3 |
SCOICA B 200m SEMIFINALA 2 16:20
Numele si prenumele | Club | Loc |
Comșulea-Babescu Darius | CSS TM | 1 |
Latura Raoul | CSS TM | 2 |
Diaconu Matei | CSS TM | 3 |
Primii 2 în finală
SCOICA B 200m FINALA 16.25
Numele si prenumele | Club | Loc |
Anghelescu Ștefan | CSS TM | 1 |
Comșulea-Babescu Darius | CSS TM | 2 |
Țuțac David | CSS TM | 3 |
Latura Raoul | CSS TM | 4 |
SCOICA F 200m SERIA 1 16:30
Numele si prenumele | Club | Loc |
Olaru Rahela | CSS TM | 1 |
Costin Matilda | CSS TM | 2 |
Trif Ștefania | Cetate Deva | 3 |
SCOICA F 200m SERIA 2 16:35
Numele si prenumele | Club | Loc |
Noaje Alexandra | CSS TM | 1 |
Rogoveanu Ștefania | CSS TM | 2 |
Sfat Alexia | Cetate Deva | 3 |
SCOICA F 200m SERIA 3 16:40
Numele si prenumele | Club | Loc |
Ghiță Alexia | Cetate Deva | 1 |
Gabor Ana Maria | CSS TM | 2 |
Rogoveanu Sofia | CSS TM | 3 |
Primii 2 în semifinală
SCOICA F 200m SEMIFINALA 1 16:45
Numele si prenumele | Club | Loc |
Ghiță Alexia | Cetate Deva | 1 |
Olaru Rahela | CSS TM | 2 |
Costin Matilda | CSS TM | 3 |
SCOICA F 200m SEMIFINALA 2 16:50
Numele si prenumele | Club | Loc |
Noaje Alexandra | CSS TM | 1 |
Gabor Ana Maria | CSS TM | 2 |
Rogoveanu Ștefania | CSS TM | 3 |
Primii 2 în finală
SCOICA F 200m FINALA 16:55
Numele si prenumele | Club | Loc |
Ghiță Alexia | Cetate Deva | 1 |
Olaru Rahela | CSS TM | 2 |
Noaje Alexandra | CSS TM | 3 |
Gabor Ana Maria | CSS TM | 4 |
K1 B Juniori III 200m SERIA 1 17:00
Numele si prenumele | Club | Loc |
Gemanar Sebastian | CSS Orșova | 1 |
Gherman Ionuț | Gloria Arad | 2 |
Revesz Adam | West Arad | 3 |
Maftei Sergiu | CSS TM | 4 |
K1 B Juniori III 200m SERIA 2 17:05
Numele si prenumele | Club | Loc |
Olaru Eduard | CSS TM | 1 |
Radovan Ramljanski | Begej Serbja | 2 |
Duțu Vittorio | CSS TM | 3 |
Suidea Cătălin | CS Hunedoara | LS |
K1 B Juniori III 200m SERIA 3 17:10
Numele si prenumele | Club | Loc |
Marko Lakatus | Begej Serbja | 1 |
Nemanja Vlatkovic | Begej Serbja | 2 |
Jitărașu Alexandru | CSS TM | 3 |
Firican Vasile | Cetate Deva | 4 |
Fratu Șerban | CSM Arad | Baie |
K1 B Juniori III 200m SERIA 4 17:15
Numele si prenumele | Club | Loc |
Zapalia Rareș | CSS Orșova | 1 |
Alexa Lalic | Begej Serbja | 2 |
Halaj Erik | West Arad | 3 |
Sarcozi Athur | West Arad | 4 |
Alexa Simonovski | Begej Serbja | 5 |
Primii 2 în semifinală
K1 B Juniori III 200m SEMIFINALA 1 17:25
Numele si prenumele | Club | Loc |
Radovan Ramljanski | Begej Serbja | 1 |
Marko Lakatus | Begej Serbja | 2 |
Gemanar Sebastian | CSS Orșova | 3 |
Zapalia Rareș | CSS Orșova | 4 |
K1 B Juniori III 200m SEMIFINALA 2 17:30
Numele si prenumele | Club | Loc |
Olaru Eduard | CSS TM | 1 |
Nemanja Vlatkovic | Begej Serbja | 2 |
Gherman Ionuț | Gloria Arad | 3 |
Alexa Lalic | Begej Serbja | 4 |
Primii 2 în finala
K1 B Juniori III 200m FINALA 17:35
Numele si prenumele | Club | Loc |
Olaru Eduard | CSS TM | 1 |
Radovan Ramljanski | Begej Serbja | 2 |
Nemanja Vlatkovic | Begej Serbja | 3 |
Marko Lakatus | Begej Serbja | 4 |
K1 F Juniori III 200m SERIA 1 17:40
Numele si prenumele | Club | Loc |
Mureșan Andreea | Cetate Deva | 1 |
Pfliger Amelie | ACS Mulhouse | 2 |
Hoha Adina | CSS Orșova | 3 |
Popa Teodora | Cetate Deva | 4 |
K1 F Juniori III 200m SERIA 2 17:45
Numele si prenumele | Club | Loc |
Romand Juliette | ACS Mulhouse | 1 |
Pârva Roxana | Cetate Deva | 2 |
Chazerand Elise | ACS Mulhouse | 3 |
Mocanu Andreea | CSS TM | 4 |
Primii 2 în finală
K1 F Juniori III 200m FINALĂ 17:50
Numele si prenumele | Club | Loc |
Mureșan Andreea | Cetate Deva | 1 |
Pfliger Amelie | ACS Mulhouse | 2 |
Romand Juliette | ACS Mulhouse | 3 |
Pârva Roxana | Cetate Deva | Baie |
K1 B Juniori II 200m SERIA 1 17:55
Numele si prenumele | Club | Loc |
Mureșan Alexandru | Cetate Deva | 1 |
Stefan Trubajic | Begej Serbja | 2 |
Cepoi Meșter | CSS TM | 3 |
Ghergheț Victor | CS Hunedoara | LS |
K1 B Juniori II 200m SERIA 2 18:00
Numele si prenumele | Club | Loc |
Filimon Alexandru | Cetate Deva | 1 |
Javan Popov | Begej Serbja | 2 |
Blidariu Beniamin | CSS TM | 3 |
Dinu Darius | CSS Orșova | Baie |
K1 B Juniori II 200m SERIA 3 18:05
Numele si prenumele | Club | Loc |
Marian Emanuel | Gloria Arad | 1 |
Bădoiu Nicușor | CSS Orșova | 2 |
Stevan Bojanic | Begej Serbja | 4 |
L`Hhastis Charles | ACS Mulhouse | 3 |
K1 B Juniori II 200m SERIA 4 18:10
Numele si prenumele | Club | Loc |
Kisvardai Tibor | CSM Arad | 1 |
Toc Lucas | Gloria Arad | 2 |
Pescar Andrei | CSS TM | 3 |
Dăescu Bogdan | CSS TM | LS |
Primii 2 în semifinală
K1 B Juniori II 200m SEMIFINALA 1 18:20
Numele si prenumele | Club | Loc |
Mureșan Alexandru | Cetate Deva | 1 |
Bădoiu Nicușor | CSS Orșova | 2 |
Javan Popov | Begej Serbja | 3 |
Toc Lucas | Gloria Arad | 4 |
K1 B Juniori II 200m SEMIFINALA 2 18:25
Numele si prenumele | Club | Loc |
Marian Emanuel | Gloria Arad | 1 |
Stefan Trubajic | Begej Serbja | 2 |
Filimon Alexandru | Cetate Deva | 3 |
Kisvardai Tibor | CSM Arad | 4 |
K1 B Juniori II 200m FINALA 18:30
Numele si prenumele | Club | Loc |
Mureșan Alexandru | Cetate Deva | 1 |
Stefan Trubajic | Begej Serbja | 2 |
Marian Emanuel | Gloria Arad | 3 |
Bădoiu Nicușor | CSS Orșova | 4 |
K1 F Juniori II 200m SERIA 1 18:35
Numele si prenumele | Club | Loc |
Amandine Romand | ACS Mulhouse | 1 |
Ciocîrlie Janett | CSS Orșova | 2 |
Lupu Iuliana | CSS Orșova | 3 |
K1 F Juniori II 200m SERIA 2 18:40
Numele si prenumele | Club | Loc |
Pop Alexia | CS Nautic Banat | 1 |
Margaret Giulia | ACS Mulhouse | 2 |
Mînduț Denisa | Cetate Deva | 3 |
Primii 2 în finală
K1 F Juniori II 200m FINALA 18:45
Numele si prenumele | Club | Loc |
Amandine Romand | ACS Mulhouse | 1 |
Margaret Giulia | ACS Mulhouse | 2 |
Ciocîrlie Jannet | CSS Orșova | 3 |
Pop Alexia | CS Nautic Banat | 4 |
K1 B Juniori I 200m SERIA 1 18:50
Numele si prenumele | Club | Loc |
Kisvardai Tamas | CSM Arad | 1 |
Bădoiu Cristian | CSS Orșova | 2 |
Drăgan Alexandru | CSS TM | LS |
Blajovan Ionuț | CS Nautic Banat | LS |
K1 B Juniori I 200m SERIA 2 18:55
Numele si prenumele | Club | Loc |
Săiceanu Răzvan | Cetate Deva | 1 |
Ciobanu Alexandru | CS Nautic Banat | 2 |
Borza Darius | CSM Arad | 3 |
K1 B Juniori I 200m SERIA 3 19:00
Numele si prenumele | Club | Loc |
Marian David | Gloria Arad | 1 |
Balaj Andrei | CSM Arad | 2 |
Oprean Bogdan | Cetate Deva | 3 |
Primii 2 în semifinală
K1 B Juniori I 200m SEMIFINALA 1 19:05
Numele si prenumele | Club | Loc |
Marian David | Gloria Arad | 1 |
Săiceanu Răzvan | Cetate Deva | 2 |
Bădoiu Nicușor | CSS Orșova | 3 |
K1 B Juniori I 200m SEMIFINALA 2 19:10
Numele si prenumele | Club | Loc |
Ciobanu Alexandru | CS Nautic Banat | 1 |
Kisvardai Tamas | CSM Arad | 2 |
Balaj Andrei | CSM Arad | 3 |
Primii 2 în finală
K1 B Juniori I 200m FINALA 19:15
Numele si prenumele | Club | Loc |
Kisvardai Tamas | CSM Arad | 1 |
Marian David | Gloria Arad | 2 |
Săiceanu Răzvan | Cetate Deva | 3 |
Ciobanu Alexandru | CS Nautic Banat | 4 |
K1 F Juniori I 200m SERIA 1 19:20
Numele si prenumele | Club | Loc |
Bărbulescu Maria | CSS Orșova | 1 |
Răileanu Larisa | Cetate Deva | 2 |
Laura Krauss | ACS Mulhause | 3 |
K1 F Juniori I 200m SERIA 2 19:30
Numele si prenumele | Club | Loc |
Costea Adriana | Cetate Deva | 1 |
Nastac Lorena | Cetate Deva | 2 |
Aniti Iulia | Gloria Arad | 3 |
Primii 2 în finală
K1 F Juniori I 200m FINALA 19:35
Numele si prenumele | Club | Loc |
Răileanu Larisa | Cetate Deva | 1 |
Aniti Iulia | Gloria Arad | 2 |
Nastac Lorena | Cetate Deva | 3 |
Bărbulescu Maria | CSS Orșova | 4 |
Costea Adriana | Cetate Deva | Baie |
C1 B +F Juniori 200m FINALA 19:40
Numele si prenumele | Club | Loc |
Mazgaciu Alexandru | CSS Orșova | 1 |
Anna Chazerand | ACS Mulhouse | 1 |
K1 F MASTERS + SENIORI 200m FINALA 19:45
Numele si prenumele | Club | Loc |
Radu Maria | CS Nautic Banat | 1 |
Samoilă Mihaela | CS Nautic Banat | 2 |
Mihoc Iuliana | CS Nautic Banat | 3 |
K1 B MASTER + SENIORI 200m SERIA 1 19:50
Numele si prenumele | Club | Loc |
Nagy Ștefan | CSM Arad | 1 |
Dubleș Daniel | CS Nautic Banat | 2 |
Baciu Nicolae | Timișul Șag | 3 |
K1 B MASTER + SENIORI 200m SERIA 2 19:50
Numele si prenumele | Club | Loc |
Moldovan Grig | CS Nautic Banat | 1 |
Murg Ioan | Voința Arad | 1 |
Murg Ștefan | Voința Arad | 2 |
Korda Balazs | CSM Arad | 3 |
K1 B MASTER + SENIORI 200m FINALA 19:50
Numele si prenumele | Club | Loc |
Nagy Ștefan | CSM Arad | 1 |
Murg Ioan | Voința Arad | 2 |
Murg Ștefan | Voința Arad | 3 |
Dubleș Daniel | CS Nautic Banat | 4 |
OPEN
BARCI DRAGON juniori, seniori, masters F+B 200m SERIA 1
Numele si prenumele | Club | TIMP | LOC | |
Ila Gheorghe, Dan Marian, Tătaru Iulian, Banciu Narcis, Iercan Călin, Babencu Tiberiu, Popescu Traian, Săcmărean Dan, Șipoș Cristian, Maghiș Florin Toboșar: Șipoș Ina Cârmaci: Nicu Florian | West Sport Arad | 48:52 | 1 | |
Daniel Popescu, Ionuț Ristoiu, Ovidiu Balinț, Samuel Diaconu, Alexandru Jitărașu, Mihai Brăniște, Liviu Enache, Ciprian Fărcaș, Andrei Fărcaș Toboșar: Alexandra Pracsiu Cârmaci: Alexandru Ciobanu | Viesparii Nautic 4 | 53:16 | 2 |
BARCI DRAGON juniori, seniori, masters F+B 200m SERIA 2
Numele si prenumele | Club | TIMP | LOC | |
Maria Radu, Mihaela Samoilă, Iuliana Mihoc, Daria Cojocaru, Pompiliu Pescar, Cristi Drăgoi, Andrei Pescar, Eduard Olaru, Iasmina Orosz, Vasile Udrerscu Toboșar : Rareș Avram Cârmaci : Alexandru Ciobanu | Nautic Banat 1 | 47:54 | 1 | |
Alexia Pop, Alexandru Ciobanu, Grigore Moldovan, Dothr Dieter, Onc Mircea, Ana Maria Gabor, Alexandra Noaje, Ciprian Ștefănescu Toboșar: Alexandra Pracsiu Cârmaci: Nicolae Baciu | Dragonagiii Nautic 3 | 59:46 | 2 |
BARCI DRAGON juniori, seniori, masters F+B 200m SERIA 3
Numele si prenumele | Club | TIMP | LOC | |
Dumitrescu Andrei, Sebastian Drăgoi, Olaru Marian, Olaru Rahela, Damian Morcan, Mihai Colțun, Lucian Stoian, Rareș Maier, Samir Țugurlan, Flavius Ghiur Toboșar : Iasmina Morcan Cârmaci : Nicolae Baciu | Leii Grei Nautic 2 | 53:41 | 1 | |
Alexia Pop, Alexandru Ciobanu, Grigore Moldovan, Dothr Dieter, Onc Mircea, Ana Maria Gabor, Alexandra Noaje, Ciprian Ștefănescu Toboșar: Alexandra Pracsiu Cârmaci: Micu Florian | Dragonagiii Nautic 3 | 59:36 | 2 |
BARCI DRAGON juniori, seniori, masters F+B 200m FINALA
Numele si prenumele | Club | TIMP | LOC | |
1. | Maria Radu, Mihaela Samoilă, Iuliana Mihoc, Daria Cojocaru, Pompiliu Pescar, Cristi Drăgoi, Andrei Pescar, Eduard Olaru, Iasmina Orosz, Vasile Udrerscu Toboșar : Rareș Avram Cârmaci : Alexandru Ciobanu
| Nautic Banat 1 | 1 | |
2. | Ila Gheorghe, Dan Marian, Tătaru Iulian, Banciu Narcis, Iercan Călin, Babencu Tiberiu, Popescu Traian, Săcmărean Dan, Șipoș Cristian, Maghiș Florin Toboșar: Șipoș Ina Cârmaci: Nicu Florian
| West Sport Arad | 2 | |
3. | Dumitrescu Andrei, Sebastian Drăgoi, Olaru Marian, Olaru Rahela, Damian Morcan, Mihai Colțun, Lucian Stoian, Rareș Maier, Samir Țugurlan, Flavius Ghiur Toboșar : Iasmina Morcan Cârmaci : Nicolae Baciu | Leii Grei Nautic 2 | 3 | |
4. | Daniel Popescu, Ionuț Ristoiu, Ovidiu Balinț, Samuel Diaconu, Alexandru Jitărașu, Mihai Brăniște, Liviu Enache, Ciprian Fărcaș, Andrei Fărcaș Toboșar: Alexandra Pracsiu Cârmaci: Alexandru Ciobanu | Viesparii Nautic 4 | 4 | |
5. | Alexia Pop, Alexandru Ciobanu, Grigore Moldovan, Dothr Dieter, Onc Mircea, Ana Maria Gabor, Alexandra Noaje, Ciprian Ștefănescu Toboșar: Alexandra Pracsiu Cârmaci: Micu Florian | Dragonagiii Nautic 3 | 5 |
Cluburi participante la cea de-a III-a ediție a “MEMORIALULUI ZENO LACHE”, pe canalul Bega:
- CLUB SPORTIV NAUTIC BANAT TIMISOARA – organizator
- S.M. ARAD
- S.S. ORSOVA
- ACS MULHOUSE
- WEST CLUB ARAD
- CSS GLORIA ARAD
- LPS CETATE DEVA
- S.S.1 TIMISOARA
- TIMIŞUL SAG
- VOINȚA ARAD
- BEGEJ SERBJA
Președintele Clubului Sportiv Nautic Banat Timisoara, profesoara Codruta Sofron, adresează mulțumiri tuturor participanților.