Tradiția de peste jumătate de secol, păstrată pe Bega. ”Cupa Timișoara 2022”, cu oaspeți din Franța și Serbia: rezultate

O nouă ediție a tradiționalei reuniuni nautice de kaiac-canoe la ceas de primăvară a vâslit cu bine sâmbătă pe apele canalului Bega, cu participarea a 13 cluburi, inclusiv din Mulhouse (Franța) și Zrenjanin (Serbia), dar și de la Dunăre, CSȘ Orșova, respectiv din județele vecine, cu competitori deveni și hunedoreni precum și de la 4 grupări arădene, nu în ultimul rând din Banat, de la CS Timișul Șag și timișorenele CS Nautic Banat, CS Water Performance și Clubul Sportiv Școlar 1 – gazdă a ”Cupei Timișoara 2022”. Care s-a și impus în ierarhia generală pe puncte a echipelor, la finele a 17 probe de kaiac și una de canoe, disputate pe 4 grupe juvenile de vârstă de la juniori 1 la U12, respectiv la seniori și master, în ambarcațiuni de simplu și dublu, pe distanțe de 1.000 respectiv 2.000 de metri. Rezultatele pe probe și timpii înregistrați.

O ediție udată la final și de ploaie, o ediție continuând tradiția de decenii a inaugurării sezonului pe ape, înaintea competițiilor naționale sub egida Federației Române de Kaiac-Canoe.

S-a concurat la dublu la juniori 2, juniori 3 și sub 12 ani – atât la masculin cât și la feminin, iar la simplu în probe rezervate juniorilor 1, 2, 3 și U12, seniorilor și master la masculin, respectiv junioarelor 1, 2, 3 și U12, plus master la feminin. Câte 5 probe au fost câștigate de kaiaciști din Deva, Orșova și Timișoara, câte una de sportivi din Mulhouse, Șag și Zrenjanin. 

CSȘ1 Timișoara a acumulat 142 de puncte, LPS Cetate Deva 137, CSȘ Liceul Teoretic ”Traian Lalescu” Orșova 92, Canoe Kayak Mulhouse 85, Kayak Klub Begej Zrenjanin 36, Gloria Arad 29, CSM Arad 23, CS Timișul Șag 22, CS Nautic Banat Timișoara 18, West Arad 8, iar Voința Arad șapte puncte.

Iată clasările, conform desfășurării cronologice a probelor de concurs 

Ora 9.00 1 Kaiak 2 M J II 2.000m BORN   2006-2007              MEN  
Loc Culoar Club Echipaj Timp
1 2 LPS Cetate Deva Muresan Alexandru/ Filimon Alexandru 8.01.77
2 1  CSS Orsova Badoiu Nicusor/Dinu Darius 8.19.98
3 3 BegejSerbja Stevan Bojanic/Stefan Trubajic 10.24.75
4 4  ASCMulhouse Cepoi Mester/L’Hhostis Charles 11.45.25
5 5 C.S Gloria AR Marian Emanuel-Toc Lucas 13.02.86
  6 CSS TM Pescar Andrei-Sorean Adelin L
*        
*        
*        
9.20 2 K1 F J I 2000m BORN   2004-2005              WOMEN  
Loc Culoar Club Echipaj Timp
1 1  CSS Orsova Barbulescu Maria 10.24.18
2 4 LPS Cetate Deva Costea Adriana2005 10.38.00
3 7 C.S Gloria AR Aniti Iulia 10.40.04
4 3 LPS Cetate Deva Raileanu Larisa2005 10.48.83
5 2 ACS Mulhouse Laura Krauss 11.10.41
6 6 LPS Cetate Deva Nastac Lorena2005 11.16.10
  5 Css Tm Dragan Alexandru L
*        
*        
 9:40 3 K1 B J I 2000m BORN   2004-2005              MEN  
Loc Culoar Club Echipaj Timp
1 4 LPS Cetate Deva Saiceanu Razvan2004 8.25.73
2 3 CSM AR Kisvardai Tamas 8.40.56
3 7 C.S Gloria AR Marian David 8.45.87
4 1 CS Nautic Banat Ciobanu Alexandru 8.47.72
5 5 CSM.AR Borza Darius 8.47.78
6 2 CSS Orsova Badoiu Cristian 8.53.98
7 6 LPS Cetate Deva Oprean Bogdan2005 9.10.83
8 9 CS Nautic Banat Blajovan Ionut 9.38.21
9 10 Css Tm Dragan Alexandru 9.48.55
10 8 CSM.AR Balaj Andrei 10.05.51
*        
*        
*        
*        
*        
*        
*        
*        
10 4 K2 F J II 2000m BORN   2006-2007              WOMEN  
Loc Culoar Club Echipaj Timp
         
1 4 CSS Orsova Lupu Iuliana/Ciocarlie  Jannet 9.50.29
2 5 ACS Mulhouse Giulia Marghate/Barbulescu 10.03.64
3 2 ACS Mulhouse Amandine Romand/Anna Chazerand 10.11.69
4 1 LPS Cetate Deva Malea Andreea / Mandrut Denisa  10.54.89
*        
10.20 5 K1 B J II 2000m BORN   2006-2007                  MEN  
Loc Culoar Club Echipaj Timp
1 1 LPS Cetate Deva Muresan Alexandru2006 8.33
2 17 Begej Serbja Stevan Bojanic 8.40
3 7 LPS Cetate Deva Filimon Alexandru2007 8.46
4 9 CSS Orsova Badoiu Nicusor 8.50
5 14 CSM.AR Kisvardai Tibor 8.55
6 3 Css Tm Cepoi Mester 9.21
7 16 CSS TM Pescar Andrei 9.23
8 8 C.S Gloria AR Marian Emanuel 9.25
9 2 Begej Serbja Stefan Trubajic 9.35
10 12 C.S Gloria AR Toc Lucas 9.59
11 10 Begej Serbja Jovan Popov 10.05
12 6 ACS Orsova Dinu Darius 11.09
13 13 ACS Mulhouse L’Hhostis Charles 10.16
13 5 Css Tm Blidariu Beniamin 12.06
14 4  CS Hunedoara Gherghet Victor 11.35
  11 Css Tm Daescu Bogdan L
  15  CS West AR Sarcozi Artur L
  18 CSS TM Sorean Adelin L
*        
*        
10.40 6 K1 F J II 2000m BORN   2006-2007                  WOMEN  
Loc Culoar Club Echipaj Timp
1 3 CSS Orsova Ciocrlie Jannet 10.31
2 2 ACSMulhouse Amandine Romand 10.40
3 1 CSS Orsova Lupu Iuliana 11.09
4 4 ACSMulhouse Margaret Giulia 11.14
*        
*        
11.00 7 K2 B J III 1000m BORN 2008-2009        MEN  
Loc Culoar Club Echipaj Timp
1 4 CSSOrsova Zapalia Rares/Gemanar Robert 4.50
2 1 Begej Serbja Nemanja Vlatkovic/Marko Lakatus 5.13
3 3 CS West AR Halaj Erik/Revesz Adam 5.44
  2 CSS TM Olaru Eduard-Bociu Luca R
  5 Begej Serbja Radovan Ramljanski/Alexa Simonovski L
  6 LPS Cetate Deva Atomei Ciprian 2009/ Firican Vasile 2009 L
*        
11.20 8 K1 B Seniori 1000m SENIORI                               MEN  
Loc Culoar Club Echipaj Timp
2 1 CS Timisul Sag Vieru Alexandru 4.34
4 2 Css Tm Vidacs Denis 4.49
6 3 CS Timisul Sag Vieru Cosmin 5.14
5 4 Vointa Ar Murg Stoian 5.05
1 5 CS Timisul Sag Anton Alin 4.39
6 6 Vointa Ar Murg Ioan 4.46
*        
*        
12.00 10 K2 F J III 1000m BORN 2008-2009              WOMEN  
Loc Culoar Club Echipaj Timp
1 1 LPS Cetate Deva Muresan Andreea / Nastac Antonia  5.03
2 4 ACS Mulhouse Pflieger Amelie/Romand Juliette 5.03
3 3 LPS Cetate Deva Pirva Roxana 2008/ Bilc Naomi 2008 5.09
4 2 ACS Mulhouse Chazerand Elise/ Hoha  5.18
5 5 CSS TM Olaru Rahela/Noaje Alexandra 5.21
*        
*        
12.20 11 K1 B U12 1000m U12                   MEN    
Loc Culoar Club Echipaj  
1 7 Css Tm Comșulea-Babescu Darius 6.31
2 1 Css Tm Anghelescu Ștefan 6.36
3 6 Css Tm Tutac David 6.51
4 9 Css Tm Tutac Filip 7.06
5 10 Css Tm Latura Raoul 7.07
6 4 Css Tm Diaconu Matei 7.57
7 3 LPS Cetate Deva Lazar Muresan Josua2010 8.02
8 5 Css Tm Rogoveanu Radu 8.44
9 8 Css Tm Costin Medru 9.08
10 2 Css Tm Tutac Daniel 9.38
*        
*        
12.40 12 K1 F U12 1000m U12                                           WOMEN  
Loc Culoar Club Echipaj Timp
1 9 LPS Cetate Deva Ghita Alexia 2010 5.42
2 1 CSS TM Olaru Rahela 5.47
3 5 CSS TM Noaje Alexandra 6.33
4 8 CSS TM Gabor Ana Maria 6.51
5 4 Css Tm Costin Matilda 7.00
6 3 LPS Cetate Deva Sfat Alexia2010 7.51
7 6 Css Tm Rogoveanu Stefania 7.54
8 2 LPS Cetate Deva Trif Stefania 2012 8.33
9 7 Css Tm Rogoveanu Sofia 8.47
10 10 CSS TM Lile Ada 8.35
*        
13.00 13 K1 B J III 1000m BORN   2008-2009               MEN  
Loc Culoar Club Echipaj Timp
1 5 CSS TM Olaru Eduard 5.07
2 16 C.S Gloria AR Gherman Ionut 5.10
3 8 Begej Serbja Radovan Ramljanski 5.17
4 1 CSS Orsova Gemanar Robert 5.24
5 7 CSM.AR Fratu Serban 5.25
6 15 CSS Orsova Zapalia Rares 5.26
7 12 Begej Serbja Marko Lakatus 5.27
8 10 Begej Serbja Nemanja Vlatkovic 5.28
9 14 Begej Serbja Alexa Lalic 5.39
10 13 West Ar Artur 6.02
11 3 CSS TM Bociu Luca 6.13
12 9 CSS TM Jitarasu Alexandru 6.14
13 2 Css Tm Maftei Sergiu 6.58
14 11 LPS Cetate Deva Firican Vasile2009 7.07
15 6 Css Tm Vittorio 7.16
16 4 CS Hunedoara Suidea Catalin 7.28
17 17 Begej Serbja Alexa Simonovki 7.30
18 18 LPS Cetate Deva Atomei Ciprian2009 7.35
*        
13.20 14 K2 B U12 1000m U12                  MEN  
Loc Culoar Club Echipaj Timp
1 1 Css Tm Comșulea-Babescu Darius / Rogoveanu Radu 6.51
2 5 LPS Cetate Deva Bran Horea  2010/ Trif Cezar 2010 6.55
3 4 Css Tm Diaconu Matei /Anghelescu Stefan 7.00
4 2 LPS Cetate Deva Termure Darius / Lazar Muresan Josua  7.14
5 3 Css Tm Tutac David/ Tutac Filip 7.41
*        
13.40 15 C1 Men + Woman  
Loc Culoar Club Echipaj Timp
1 1 CSS Orsova Mazgaciu  Alexandru 5.28
1 4 ACS Mulhouse Anna Chazerand 5.55
*        
14.00 16 K1 F J III 1000m BORN   2008-2009              WOMEN  
Loc Culoar Club Echipaj Timp
1 7 ACS Mulhouse Romand Juliette 4.22
2 8 ACS Mulhouse Pflieger Amelie 4.25
3 6 ACS Mulhouse Chazerand Elise 4.48
4 3 LPS Cetate Deva Muresan Andreea2008 5.05
5 5 LPS Cetate Deva Pirva Roxana2008 5.36
6 1 LPS Cetate Deva Popa Teodora2008 5.53
7 2 CSS Orsova Hoha Adina 5.54
8 4 Css Tm Andreea 7.41
*        
*        
14.20 17 K2 F U12 1000m U12                                                  WOMEN  
Loc Culoar Club Echipaj Timp
1 3 CSS TM Olaru Rahela-Noaje Alexandra 5.27
2 1 LPS Cetate Deva Ghita Alexia 2010/ Sfat Alexia 2010 5.47
3 2 Css Tm Costin Matilda/ Rogoveanu Stefania 7.20
4 4 CSS TM Gabor Ana Maria –           Maria 7.44
*        
*        
14.40 18 K1 B Master 1000m MASTER                 MEN  
Loc Culoar Club Echipaj Timp
1 1  Begej Serbja Srdan Dordevic 4.34
2 8  Begej Serbja Georgevic 4.50
3 3 CSM Ar Nagy Stefan 4.55
4 2 CS Timisul Sag Vidacs Damian 5.00
5 9 Vointa Arad Suta 5.13
6 7 CS Nautic Banat Dubles 5.14
7 6 CS Timisul Sag Baciu NIcolae 5.20
8 4 CSM.AR Korda Balazs 5.36
9 5 CS Water Performance Hoandra Dan 5.46
*        
*        
*        
*        
*        
*        
14.50 15 K1 F Master 1000m MASTER                 WOMAN  
Loc Culoar Club Echipaj Timp
1 1 Tm Mihoc Iuliana 4.54

Acest articol a fost publicat în Kaiak-canoe, Sport juvenil și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


4 × = saisprezece

 


Ultimele articole din categoria Kaiak-canoe: