CS Heracle, organizatoare a unei noi sesiuni de lucru în cadrul proiectului de prevenire a accidentărilor în luptele greco-romane, coordonat de clubul croat Sesvetski Kraljevec în parteneriat cu Huddinnge Brottarklubb (Suedia) şi gruparea timișoreană

A doua sesiune de lucru din cadrul proiectului de prevenire a accidentărilor în luptele greco-romane, „Wrestling in safe mode”, a fost organizată la sfârşitul săptămânii trecute de Clubul Sportiv Heracle. Două antrenamente implicând tinerii luptători de stil greco-roman antrenaţi de Roman Zgardan şi o conferinţă reunind reprezentanţi ai celor trei structuri partenere au fost manifestările reuniunii ce a avut loc la Muntele Mic şi la Vila Heracle din comuna Ghiroda. Detalii și fotografii…

Din partea clubului timişorean au participat preşedintele Damian Raileanu şi antrenorul Roman Zgardan, fiind prezent şi Mihail Cucul, selecţionerul reprezentativei de lupte greco-romane seniori a Republicii Moldova, participant în această vară, alături de sportivul Victor Ciobanu, la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

Totodată, părţile implicate au prezentat modelul lor de lucru cu tinerii sportivi, observându-se diferenţe la modul în care funcţionează cele trei cluburi partenere.

„Wrestling in safe mode” este denumirea programului Uniunii Europene cofinanţat de Erasmus şi coordonat de clubul croat Sesvetski Kraljevec în parteneriat cu Huddinnge Brottarklubb (Suedia) şi CS Heracle (România).

Durata proiectului este de 24 de luni (1 ianuarie 2020 – 31 decembrie 2021), iar valoarea acestuia – 46.400 de euro. Prima manifestare a avut loc anul trecut la Zagreb.

Proiectul îşi propune să identifice elementele de siguranţă ce pot fi puse în practică în special în beneficiul luptătorilor începători.

Toate cele trei cluburi implicate – CS Heracle, Sesvetski Kraljevec şi Huddinnge Brottarklubb – sunt axate doar pe stilul lupte greco-romane.

Ultimele două sesiuni de lucru vor fi organizate la Stockholm şi la Zagreb.

În urma manifestărilor proiectului „Wrestling in safe mode”, reprezentanţii celor trei cluburi partenere vor dobândi noi abilităţi şi cunoştinţe în ceea ce priveşte metodele de a lucra la antrenamente cu tinerii sportivi, în dorinţa de a reduce riscul apariţiei unor accidentări.

 

 

 

 

 

 

Acest articol a fost publicat în Lupte greco-romane și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


7 + opt =

 


Ultimele articole din categoria Lupte greco-romane: