Sport medaliat olimpic la Rio dar slăbit financiar și subțiat numeric și ca reprezentații pe plan intern. Turneu final feminin în ceață…

Se spune că ultima impresie contează, iar unul dintre cele 16 sporturi care și-au croit calificarea spre Rio de Janeiro sub flamura delegației ”tricolore” s-a numărat între cele doar 5 ramuri medaliate pentru România la Jocurile Olimpice de vară, luptele adăugând un bronz tocmai în ziua căderii de cortină peste ediția din 2016, însă iată că, pe plan intern, datorită lipsei susținerii financiare și implicit a unui număr consistent de grupări, Superliga Națională de lupte libere pe echipe feminine de seniori n-are încă stabilită data turneului final, după ce, tot spre deosebire de 2015, n-a beneficiat din aceleași motive nici de cele două turnee preliminare. În paralel, la băieți, titlul național s-a disputat într-un cadru mai restrâns ca niciodată, de doar 3 cluburi, dintre care principalele două rivale, timișene, n-au mai avut parte, tot ca o noutate față de sezonul trecut, de alocațiile din partea CJT, iar semnalele ar fi că revenirea la normal este incertă.

dsc_0773

Prin prisma plusului conferit la potou luna trecută zestrei lotului României în Brazilia, unde luptele s-au alăturat de pe locul 3 adjudecat de cecenul Albert Saritov la categoria 97 de kilograme medaliei de aur cucerită în scrimă, argintului din tenisul de câmp și bronzului la canotaj respectiv haltere, fiind obținută astfel prima clasare ”tricoloră” pe podiumul ”liberelor” la o ediție a Jocurilor Olimpice de vară de la cea din 1988, de la Seul, respectiv după 24 de ani de la izbânda la Barcelona la greco-romane a lui Ioan Grigoraș, al treilea la categoria 130 kg, disciplina pe saltea ar merita în mod normal să aibă parte măcar de aceeași susținere și în favoarea derulării principalelor concursuri la nivel autohton din același an olimpic, dacă nu chiar în creștere, dar iată că realitățile factuale reliefează un paradox totuși deloc surprinzător dat fiind contradicțiile din societatea românească.

Mai precis, din criză de echipe, indusă de lipsa unui sprijin financiar adecvat, tradiționala Superligă Națională de lupte libere pe echipe feminine de seniori, dominată în ultimele sezoane de CSM Timișoara, n-a avut parte și în 2016 de clasicele turnee preliminare și nici nu are momentan alocată o dată a turneului final, deși astăzi începe deja toamna calendaristică. Derularea întrecerii este așadar sub semnul incertitudinii iar alinierea la start a bănățencelor este la ora actuală la stadiul năzuințelor, dar totuși cu dramul de speranță conferit de alocațiile bănești acoperite de Municipalitate în absența celor dinspre Consiliul Județean. Chiar și așa însă, înghesuiala la start va fi inexistentă, eventual la fel de puține formații precum la turneul final masculin de luna trecută urmând să lupte pentru sceptrul sexului frumos, într-un duel redus probabil la un triunghiular și cu cele de la Steaua și din Târgu Mureș, după ce la băieți finalistele n-au avut cum să rateze podiumul, în condițiile în care doar CSM Lugoj, CSM Timișoara și sportivii din Odorheiu Secuiesc și-au împărțit medaliile.

Cauza ar fi aceeași, lipsa acută a finanțării, turneul final masculin de la Lugoj fiind însă totuși precedat de reuniunile preliminare din secuime și de la Timișoara. Cei de pe Timiș, aureolați peste decenii, și-au păstrat hegemonia și pentru al doilea sezon la rând, și tot în fața con-județenilor de pe Bega, dar numitorul comun al vechilor și noilor campioane și vicecampioane este că, spre deosebire de ediția 2015, grupările CSM n-au mai beneficiat și de alocațiile din partea Consiliului Județean, ci s-au descurcat în anul olimpic cum au putut și în orice caz mai greu, punându-se însă totodată problema că dacă reculul ca sprijin se va menține și în 2017, până și noua brumă de participare va fi pusă sub semnul întrebării.

Comparativ cu anul trecut, turneul final masculin s-a disputat cu încă o echipă mai puțin, pentru a nu mai reaminti de vremurile de tristă amintire când în Campionatul Național de lupte mușchii se încordau în 3 serii a câte 9 formații, dintre care primele două își câștigau prezența la turneul final, în efervescenții ani pe saltea din perioada 70-80. ”Erau mult mai mulți luptători”, dă timpul înapoi profesorul Petre Brîndușan, antrenor de lupte libere la ”pepiniera” CSȘ1 Timișoara și coordonator al loturilor masculin și feminin de seniori la CSM Timișoara, explicând că pe-atunci existau și alte practici: ”Juniorul manifesta mult respect pentru seniori însă alta era educația sportivă, pe când acum nici nu știu exact ce este aceea performanță și devin deja vedete. Plus însușirea procedeelor era mai completă și complexă, căci aveau exemple vii la îndemână, mai mulți și mai remarcabili sportivi seniori. Îi vedeau în pregătiri, aveau de la cine să învețe, să fure meserie. Căci un antrenor nu poate să-i îndrume de unul singur pe toți, iar un senior își avea rolul său și în acest sens, în a-i mai corecta pe cei mai tineri, care deprindeau mai ușor tainele sportului competițional. Însă înclin să spun că tehnologia a omorât noile generații…”

Iar gradul de participare la nivel național și rezultatele pe plan internațional, ca efecte firești, nu mint. Dacă bronzul cucerit de cecenul Saritov și locul 5 adjudecat tot la Rio de Janeiro de Alin Alexuc-Ciurariu la greco-romane constituie un salt pozitiv atât strict pentru lumea luptelor autohtone în lumina îndelungatei așteptări secetoase de la edițiile olimpice din cumpăna anilor 80-90, cât și în ansamblul contribuției acestei ramuri la captura delegației ”tricolore” în Brazilia, în schimb comparativ cu performanțele de altădată umbra este cât se poate de întinsă și deasă. Se poate estima că exponenții luptelor au fost foarte eficienți peste Oceanul Atlantic prin a smulge o medalie și un loc cinci dintr-un total de 5 sportivi calificați, și mai ales în raport cu alte câteva dintre celelalte 15 discipline care și-au câștigat dreptul de a concura sub ”tricolor” în preajma Copacabanei, însă chiar și așa este vorba despre o palidă reflexie a altor timpuri, pe când în efectivul românilor de pe saltea la Jocurile Olimpice de vară se aflau chiar și 27 de competitori iar tolba onorurilor se umplea pe măsură, la München fiind adjudecate două medalii de aur și 3 de bronz iar la Montreal chiar și câte 3 de argint respectiv bronz. Cu alte cuvinte, numai luptele asigurau pe-atunci chiar mai multe clasări pe podium decât toată delegația României la Rio de Janeiro, iar ”totul pleacă de la bani”, cum a pus Brândușan punctul pe i.

Ce-i de făcut? Un răspuns defetist s-ar învârti în jurul constatării raportate la derapajele de pe plan intern că n-ar fi de fapt vorba despre un an olimpic cât mai degrabă, în cazul bietei România, despre un an electoral cu dublă băgare în seamă, dar și prin prisma remarcii la rece a truditorului din luptele libere: ”Realitatea e că îl crești până la 18-20 de ani dar după aceea ce faci cu el, când termină liceul!? Cu 800 indemnizație, mai nimic, iar fiind bine construit, se duce și lucrează în străinătate, și sunt foarte mulți în situația aceasta prin țară dar și de la noi. Doar vârfurile mai rămân cu adevărat însă și acestea ajung să se ducă și să lupte în campionate puternice, de exemplu în Germania, unde sunt 5 ligi la lupte. N-au cum să stea aici, și doar depinde de la caz la caz, care cum au obținut acolo contractele, la Liga 1 fiind mai bine. Totul se derulează în două-trei luni, cu runde săptămânale, tur-retur, și mai câștigă și ei un ban. Iar acolo, dintr-un asemenea eveniment sportiv se crează o adevărată sărbătoare, și confirm prin cele pe care le-am văzut la o etapă de liga a IV-a, disputată într-o sală plină cu spectatori și unde se face galerie. Plină sala, nu așa, totul cu intrare, cu bilet!”

Cu galerie peste două-trei granițe, în vârful degetelor în bătătura mioritică. Ca un reflex firesc, bronzul olimpic adjudecat României printr-un 10-0 în dauna favoritului georgian Orikadze de luptătorul cecen, medaliat și la Campionatul Mondial tot cu bronz, dar pentru Rusia, în 2011, ar trebui să dea de gândit și să fie un stimulent pentru sprijinirea la cel puțin același nivel și pe mai departe a luptelor autohtone, la urma urmei și până una alta printre cele doar cinci sporturi cu o clasare pe podium pentru lotul ”tricolor” la ediția olimpică din 2016, indiferent de faptul că performanța a fost atinsă de un reprezentant naturalizat.

Dacă s-a reușit o asemenea izbândă pentru prima oară de la competiția sud-coreeană din 1988, respectiv în premieră de la cea catalană din 1992, atunci la greco-romane, înseamnă că luptele și-au câștigat un drept care n-ar avea voie să fie neglijat, și în contextul în care ne referim la o disciplină de tradiție și cu priză între aspiranți care a trecut în noul mileniu prin grelele momente ale păstrării statutului de ramură olimpică. Iar calificarea în sine la Rio de Janeiro n-a fost deloc floare la ureche, unicul român care și-a obținut biletele încă de anul trecut, de la Mondialul de la Las Vegas, fiind dinamovistul cu origini botoșănene Alin Alexuc-Ciurariu, al cincilea la greco-romane la 98 de kilograme în Brazilia după o încleștare în care doar n-a manifestat suficientă răutate în sens pozitiv pe fondul unui echilibru valoric cu oponentul turc. Peste Atlantic a ajuns din Banat și moldoveanul la origini Ivan Guidea, până în sferturi și al optulea la 57 de kilograme, din deceniul acesta la CSM Lugoj, după ce fratele său mai mare nu era luat în calcule de România și ajungea medaliat pentru Bulgaria, de unde a fost racolat ca antrenor al lotului ”tricolor” de seniori, dar și Alina Vulc, reșițeană calificată pentru Rio după turneul de la Zrenjanin și care, la CSA Steaua fiind, a devenit campioană mondială în cadru militar la categoria 48 de kilograme.

Însă pe când luptele libere se numără printre primele 7 discipline sportive ca pondere în SUA, în care se regăsesc introduse și în programa școlară, aspect valabil și în cazul altor națiuni dezvoltate precum Germania sau Japonia, în schimb în România, datorită aceleiași sub finanțări, dintre și așa tot mai puținii luptători unii deviază și spre încleștările ”în cușcă”, pentru care protagoniștii au de regulă la bază și însușiri din luptele libere, cu completări din box sau arte marțiale.

În particular, ca lupte, Lugoj și mai nou Timișoara și-au creat o aură dominantă, dar chiar și așa n-au scăpat de tăierea alocațiilor la nivel județean, resimțită în acest an de mai multe sporturi, deși 2016 începea sub bune auspicii ca rezultate înregistrate, seniorii de pe Bega, de la CSM, ocupând locul 1 pe cluburi la Campionatul Național individual de ”libere”.

Dat fiind însă că programului anual estival, incluzând Campionatul European dar și Mondial de juniori și cadeți, i s-a adăugat în 2016 în calendarul internațional și ediția olimpică, în consecință și pauzele competiționale interne au părut mai lungi, amplificate de exemplu de anulările de pe salteaua Superligii feminine. Așa încât, de la Campionatul Național Școlar din 15 mai n-a mai prea crescut iarba în bătătura autohtonă până la turneul final pe echipe masculine, cu o ofertă însă în creștere la vremea toamnei.

Astfel, juniorii de 12-13 respectiv 14-15 ani vor ataca în Caraș-Severin, în curând, Campionatul Național individual, mai exact faza sa zonală, programată pe 30 septembrie și 1-2 octombrie la Băile Herculane, de unde se va ajunge în faza finală, din Buziașul timișean, la finalul lunii octombrie, 10 elevi de la CSȘ1 Timișoara aspirând la prinderea unui loc în actele finale. Tot în Banat se va derula și Campionatul Național individual sub 23 de ani, în noiembrie, dar în cel montan, la Reșița, unde s-a realimentat o implicare superioară dinspre vectorul administrativ local.

Iar că luptele nu se predau și nu mor în această parte de țară o sugerează și titlul de vicecampioană europeană de cadeți adjudecat în această vară de Roxana Tif, de la CSȘ Lugoj.

Administrațiile sunt însă strânse la pungă cu sportul ca un efect al haiduciei ultimelor aproape 3 decenii din România, sponsorii nestimulați nu se înghesuie nici atât iar sălile n-au în consecință nici pe departe galerii la asemenea reuniuni pe saltea, dar limbajul sec al cifrelor tradus în 1-1-3 după trecerea Atlanticului obligă măcar din jenă la reconsiderarea unei poziții. S-a câștigat aurul cu echipa feminină de spadă, argintul la dublu băieți cu tenismanii Tecău și Mergea și bronzul prin Sîncrăian la haltere, echipajul feminin de opt rame cu cârmaci în canotaj dar și prin ceceno-românul Saritov la lupte, așa încât ce-a mai rămas bun și cu potențial n-ar trebui neglijat și lăsat să se zbată cum poate…

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Lupte și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Lupte: