Campionatul Mondial FCI – Mondioring se ține în județul Arad: FOTO

De miercuri, 6 octombrie, până duminică 10 octombrie, la Pecica, pe Stadionul Progresul are loc FCI Mondioring World Championship Romania (Campionatul Mondial de Mondioring al Federației Chinologice Internaționale).

Mondioring are o serie de exerciții care trebuie executate de echipa de câine/conductor în categoriile de ascultare(obediență), agilitate(salturi) și protecție(atacuri). La nivelul Mondioring III, există un total de 17 exerciții, care se execută fără întrerupere într-o durată de aproximativ 45 de minute.

Organizatorul evenimentului este Clubul Mondioring România, reprezentat de președintele său Adrian Nicolăiță, care ne-a precizat: „Este o onoare pentru noi că am fost aleși să organizăm Campionatul Mondial Mondioring FCI. La acest eveniment participă echipe din 23 de țări, alese în urma concursurilor naționale de Mondioring. Sponsorul principal Royal Canin, împreună cu ceilalți sponsori, pe care îmi e greu să îi enumăr și echipa Mondioring România au făcut ca acest concurs să ridice România la cel mai înalt nivel pe harta Mondioringului internațional. De astăzi a început spectacolul canin, deci vă așteptăm să urmăriți evoluții de excepție, desigur respectând normele în vigoare.

La eveniment participă peste 70 de participanți din țări ca Italia, Belgia, Cehia, Franța și multe alte state europene, dar și de pe alte continente cum ar fi echipa Statelor Unite ale Americii.

Tot la acest eveniment sunt prezenți și principalii distribuitori de echipamente pentru domeniul chinologic cu costume de atac, lese, zgărzi, echipament de protecție, rulote transport, etc. dintre ei enumerăm Demanet, Bende, K9.

Acest articol a fost publicat în Mondioring și etichetat cu , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


9 × = treizeci sase

 


Ultimele articole din categoria Mondioring: