EXCLUSIV. ”Vă informez că au fost aduse și la cunoștința Doamnei Ministru Gabriela Szabo…” Protest cu pancartă, eventual și greva foamei! ”Îl acuz de abuz în serviciu și că mi-a furat munca, pe anul trecut și 2014”. Lucian Dan, unic Maestru Emerit al Sportului și Antrenor Emerit din navomodelismul românesc, fumegă la adresa lui Lucian Reclaru, director CSM Timișoara

Navomodelist de renume internațional și profesor în domeniu, multiplu campion mondial și de peste un deceniu Cetățean de Onoare al Timișoarei, Lucian Dan, care a ajuns să-și țină trofeele și-n saci dat fiind numărul lor, a spus azi-dimineață în exclusivitate pentru Sporttim că ”nu mă las și merg până la capăt!”, un alt pas al protestului său împotriva lui Lucian Reclaru, mai marele de la CSM Timișoara, urmând să fie înfăptuit într-un cadru public vineri de la ora 14, cu ocazia galei anuale a ”Premiilor Pro Sport”, găzduită de Consiliul Județean Timiș. ”CSM Timișoara – Director!?! Demisia” e pancarta pe care o va purta la gât Lucian Dan cu ocazia premierilor: ”Mai sunt mulți medaliați la nivel mondial din Timiș pe 2014!? Și să fiu astfel tratat!?! Să se termine odată cu numirile și menținerile în post pe filieră politică!”

 

Pe Lucian Dan, legitimat ca sportiv al CSM Timișoara, l-am găsit migălind la machetele sale, deja la primele ore ale dimineții, pe când afară era încă beznă, în demisolul în care și-a mutat de anul trecut atelierul, dat fiind preluarea etajelor superioare ale Colegiului Tehnic de Vest prin descinderea în incintă a Liceului de Arte Plastice Timișoara.

Îmi arată o părticică din pânza unei vele, cu acul în cusătură, și îmi explică faptul că o asemenea suprafață necesită 5 ore de grijă și la cel mai mic detaliu. Dar lasă deoparte macheta în construcție, trecând la supărarea sa. Iar conflictul cu Lucian Reclaru este ”ireconciliabil”, conform spuselor fiului de moți, care, surpriză!, la fotbal, a fost coleg de lot național de juniori, printre alții, cu Ilie Balaci sau Mircea Chivu, și care a devenit un abonat la premiile de excelență de la final de an ale sportului timișorean, pe primul loc în 1997, fie și înaintea Cameliei Macoviciuc, triumfătoare cu un an înainte la Jocurile Olimpice de vară de la Atlanta.

Printre altele Ofițer de Marină, inginer constructor naval și profesor de navomodelism, fost vicepreședinte al Federației Române de Modelism și absolvent de IEFS la București în sporturi tehnico-aplicative, Lucian Dan s-a declarat extrem de dezamăgit de atitudinea mult mai tânărului director al clubului CSM Timișoara, Lucian Reclaru, împotriva căruia a și remis pe adresa Consiliului Județean Timiș o înștiințare cu numărul de înregistrare 14617, datată 24 noiembrie 2014, în care solicită ”analizarea și luarea măsurilor ce se impun” împotriva diriguitorului Clubului Sportiv Municipal, pe care îl acuză în aceeași scrisoare de modul ”arogant, discreționar și părtinitor” de a conduce gruparea de pe Bega. Multiplul medaliat pentru CSM Timișoara menționează ”nereguli foarte grave”, enumerând în adresa către instituția administrativă zece asemenea aspecte, prezentate ceva mai jos.

Lucian Dan și-a confecționat pancarta ”CSM Timișoara Director!?! Demisia”, pe care o va purta cu ocazia ”Galei Sportului” de vineri după-amiază, subliniind că va merge dacă este nevoie până în pânzele albe, ”cu el în dinți”, neexcluzând și alte forme de protest: ”Îl acuz în primul rând de abuz în serviciu și că mi-a furat munca! Știu exact pe ce criterii și filiere a fost numit, știu cine-l ține în spate, căci a fost pus politic, dar n-are nici o treabă cu sportul, și să se mai termine în România cu asemenea practici. Fac la o adică și greva foamei!”

Lucian Dan și mesajul său de protest, anti-directorului CSM Timișoara

 

”Din 1990 sunt singurul navomodelist din România care a reprezentat anual sportul nostru la Campionatul Mondial și Campionatul European, și am reprezentat cu onoare și excelente rezultate orașul în care m-am născut, Timișoara! Din 1995 am adus în fiecare an medalii pentru sportul din Timișoara, iar din 1999 numai pentru clubul CSM Timișoara am strâns 211 medalii la Campionatul Mondial și Campionatul European. Știu ce se gândește, aaa, ăla care stă pe scaun, dar puțini înțeleg câtă muncă implică activitatea noastră, că sunt aici de Paști sau Crăciun, și nu-mi trebuie statuie pentru asta, e opțiunea mea, dar să nu-mi spună Ieși afară! și el să stea cu femeia de serviciu la masă, în ședința clubului. Secția noastră a cucerit o multitudine de medalii individuale și pe echipă, naționale și internaționale, pentru Clubul Sportiv Municipal Timișoara. Și mi s-a umplut paharul!”, a continuat Lucian Dan.

Unicul Maestru Emerit al Sportului și Antrenor Emerit din navomodelismul românesc a spus că s-a simțit ”călcat în picioare” prin felul cum a descins cu însoțitor Lucian Reclaru în atelierul de creație, luna trecută, la puține zile după ce Dan își împărtășise oful cu ocazia vizitei pe 9 decembrie a Ministrului Sportului, Gabriela Szabo, la Timișoara: ”El îmi spunea cândva Ieși afară!, să părăsesc sediul clubului pentru care am strâns sute de medalii, multe de aur la nivel mondial, cum că nu sunt antrenor al clubului, și a fost în stare să și întrerupă o ședință a clubului cât nu ies din incintă, dar să vină aici să se poarte cum a făcut-o!? A intrat pur și simplu fără să salute și că de ce nu e doamna antrenor la servici. Era însoțit de femeia de serviciu de la CSM, venită aici să facă ordine. I-am explicat că Niculina a făcut cerere de concediu. M-a suspectat până și că las aici becul aprins, doar ca să se vadă din stradă că sunt prezent, la lucru. Dar știu portarii că sunt primul cu noaptea în cap care sosesc la machetele mele. Astfel m-a luat aici luna trecută Lucian Reclaru și era la puțin timp după ce vorbisem cu ministrul Gabriela Szabo, care a fost în Timișoara pe 9 și s-a îngălbenit când i-am explicat. A spus că știe că este un director slab, și am sugerat să trimită un control, să vadă ce-a făcut cu banii din venituri proprii, ale clubului. Pe o lege a Ministerului de Finanțe s-a zis că nu se mai plătesc premierile, dar din venituri proprii, el poate: are terenurile de tenis, are poligonul de tir în care firmulețe de pază vin și plătesc, dar el n-a dat nici un leuț. Așadar pe de altă parte face ce vrea! Și să ne mai mirăm că azi e miercuri, vineri e premierea, și nimeni nu zice nimic!?!”  

 

Lucian Dan a continuat șirul explicațiilor: ”Este și o discuție mai veche, de anul trecut, când am fost la Campionatul Național, la Galați, cu microbuzul clubului și cu două mașini, cu care să îmi car machetele, căci altfel, la drumurile noastre, s-ar fi deteriorat până acolo. De exemplu directorul Floroiu, de la CS Farul, care este tot o structură sportivă de drept public, ca și CSM Timișoara, le-a pus banul jos la tot departamentul lor de navomodelism, ca premiere, pe lângă necesarul de cheltuieli. Și le-a și spus, au cam venit cei de la Timișoara și v-au bătut de v-au îndoit! Noi ne-am dus așa cum trebuie, cu ordine de servici ștampilate, și am cărat machetele cu cele două mașini, dar fără bani de cazare și masă pentru sportivi, ca și anul acesta, însă chipurile cu indemnizații, dar acelea sunt pentru efortul oamenilor, nu pentru participare, și vezi Doamne, că am fost eu cu două mașini. S-a legat de-atunci de mine, mi-a zis în plen Ieși afară!, să-i dau banii înapoi pentru cele două mașini, dar noi am fost cum cere legea. Și la urma urmei acel microbuz a fost adus în club pe munca mea, o muncă rodnică, de ani de zile! M-a dat afară din ședința cu antrenorii și cu femeia de serviciu, care e mare magazioneră a clubului, și care femeie a plecat cu microbuzul clubului la Bratislava, să-și ducă progeniturile la avionul de SUA. Asta se întâmplă la CSM Timișoara!”

Lucian Dan, care-mi înfățișează fotografii de peste ani, imortalizat laolaltă cu Prințul Albert de Monaco dar și la umărul lui Ion Iliescu, într-o gală dedicată celor mai performanți sportivi români în 1995, a mai explicat aspectul că Timișoara este un pol principal de putere în navomodelismul românesc grație dedicației, pasiunii și talentului echipei pe care a închegat-o în timp, tot mai numeroasă și nerezumându-se doar la membrii familiei sale: ”În Timișoara suntem nouă Maeștri Emeriți ai sportului, navomodeliști, și doi Maeștri ai sportului, și circa 16 sportivi în competiții, deși activi sunt mai mulți însă nu și legitimați, și mai vin în weekend, aici, în atelier, la indicații. Mai sunt și juniorii noștri, sunt 8 legitimați. Avem de exemplu un junior foarte, foarte bun, în clasa a X-a la Liceul Grigore Moisil, dar medaliile le lua dintr-a VII-a. Oneci Codrin este de o inteligență sclipitoare, la astro-fizică a învins studenți! Să nu uităm că din modelism au ieșit inclusiv un Dumitru Prunariu, și el a început cu rachetomodele… Iar la noi vorbesc de la sine rezultatele, numai anul acesta 25 de titluri de campioni naționali, iar argint și bronz, Dumnezeu le știe pe toate… Campionatul Național de machete de la Galați, în iunie, a fost un succes pentru noi, așadar pentru CSM Timișoara. La Galați au concurat 280 de navomodele, de la 11 cluburi din cele 25 afiliate, și sunt și grupări noi, care s-au ridicat frumos. Farul, apărută de vreo 3 ani, CSU Galați a crescut mult, sunt și cele consacrate, Sportul Studențesc, două specializate, CSTA București, CSTA Suceava. Am mai avut Campionatul Național de evoluție și viteză de la Medgidia, în august, după Cupa României, la Câmpulung Moldovenesc, în iulie. Iar la Campionatul Mondial am fost la Stara Zagora, la sfârșitul lui iunie, și am obținut 16 medalii, dintre care una de aur prin Emilian Dan, fiul meu, la Clasa C6. La evoluție și viteză mânuiești un navomodel și la 128 km/h în poligonul de concurs, ceea ce înseamnă multe, căci o simplă neatenție te costă, și ai ars un motor de 400 de euro. Îți trebuie mult, mult antrenament pentru așa ceva, să știi să te raportezi pe apă la vânt, valuri. Numai băiatul meu, Emilian, știe cât și cum se pregătea pe bălți pe la Giroc. Fiul meu a doborât recordul național la viteză, în ultimii 7 ani a reușit performanțe deosebite, i s-a ridicat steagul României…”

Schița machetei în lucru, pe perete, deasupra mesei din atelier

 

Iar răsplata? ”N-am primit un fir de ață anul acesta de la CSM! Să vedem oare de ce am primit în urmă cu 2 ani, dar acum nu!? Oare de ce nu și acum? Nu trebuie să-mi pună nimeni statuie că lucrez la machete și de Crăciun, dar tu, club, să ai venituri proprii și să nu-ți susții sportivii la competiții și ca recompense!? Așa încât îl acuz că mi-a furat munca pe anul acesta și pe anul trecut. N-am primit un șiret de echipament, un leuț pentru performanțele obținute. Un exemplu… Anul trecut pe vremea asta, prin 19-20 decembrie, a ieșit Carmen Tocală să spună că s-a revocat legea și se pot plăti premierile performerilor. La care nouă să ni se zică, uite, păi nu mai avem bani, căci i-am dat pe echipament! A trebuit să dăm banii înainte la o firmă, că altfel pierdeam banii, și nu mai avem de premiere. Ce fel de director e ăsta!? Și pe de altă parte spune că nu ne trebuie nouă echipament, că a văzut cum e la concursuri, în blugi, nu ne trebuie nouă…”

”Dar CSM Timișoara generează venituri proprii și se poate premia din venituri proprii, și să se împartă la toți. Uite, atât avem, ai un punctaj, se calculează și toți pot fi răsplătiți pentru reușitele lor! Soția mea, Niculina, a ajuns în criză la spital și să nici nu mai audă de ei, nu va călca vineri la festivități, și-a introdus concediu fără plată începând cu 1 decembrie. Nu-i băgată nici ea la cei 900 de lei, directorul Reclaru spune că nu-i antrenor. Am organizat anul trecut în Timișoara și întrecerile Campionatului European, în care numai eu am obținut peste 20 de medalii… Deci navomodelismul este așadar bun doar să aducă rezultate dar pentru nimic altceva. Păi dacă ar fi după criteriul de punctaj al Ministerului, primele 8 locuri ar trebui să fie toate ale navomodelismului, dar bineînțeles că nu se poate nici așa, sunt și alte sporturi performante, care-și merită locul. Și au fost 8 persoane care au reușit performanțe, și Cristian și Codrin Oneci, Alin Artenie…”

Înfățișându-mi masivul teanc de diplome și explicându-mi că ”muzeul” machetelor îl are acasă, deși și aici se învârte între modele mai vechi sau mai noi, iar altele în lucru, cu schițele pe perete, profesorul de navomodele încă din 1994 la Palatul Copiilor Timișoara, ”clasa I, căci sunt trei clase și pentru a obține clasa I îți trebuiau performanțe, sunt doar 7 în țară”, a mai dat timpul înapoi prin a semnala că ”înainte eram la Voința Timișoara, care avea o secție, dar doar până în 1999, când a vrut CSM să facă un parteneriat iar Voința a renunțat la sport, și din 1999 am activat numai la CSM Timișoara. Mi-au călcat pe urme Emilian, fiul meu în vârstă de 30 de ani, medic veterinar și absolvent al Facultății de Sport, fiica mea, Cristina, în vârstă de 26 de ani, iar instructor al secției de navomodelism la clubul CSMT este soția, Niculina Dan, referent sportiv, de profesie inginer chimist”.

 

Lucian Dan a mai relevat că în discuțiile sale în contradictoriu cu directorul Lucian Reclaru a fost ironizat de mai tânărul diriguitor prin vorbele ”ați vrut să mă faceți și pe mine Mare Maestru”, navomodelistul admițând că i-a replicat conducătorului de la CSM Timișoara prin a-i arunca în față vorbele ”neica nimeni”. ”În privința Cristinei, s-a dus la Primărie, la domnul Mihai Costa, să-i spună s-o excludă de pe listele de nominalizări, căci este în Anglia, că i-a făcut taică-său machetele. Da, într-adevăr, Cristina Dan a ajuns să practice modelismul la un alt nivel, acolo, cu chinezii, și nu spun ce înseamnă modelismul în Occident, ce standarde. M-au dorit și pe mine acolo! Cu de-astea se ocupă directorul Reclaru…” Dan Lucian a mai dat exemplul Germaniei, cu 118 cluburi de navomodelism, explicând că ”activez pe linia antidrog. Susțin că modelismul este o alternativă la consumul excesiv de internet, și încerc să-i apropii pe cei mai mici de modelism. Copiii din vest într-atât de mult au devenit dependenți de PC, un drog mai periculos decât cocaina, încât s-au căutat și acolo variante de a-i ghida spre alte activități, practice, iar cu navomodelismul nu s-a dat greș. Când au sosit aici, în clădire, cei de la Arte Plastice, mi-am zis că mă fac om, că voi avea pe cine să îndrum, dar mi-au spus că noi cu două tuburi în 10 minute am făcut o artă, ce faci dumneata e muncă. Mai vin de pe la școli, dar toți copilașii vor să facă totul foarte repede, ori aici trebuie migală…”

”Ce să mai tragi din greu, să te pregătești de competiții, căci una e modelarea unei machete și alta e evoluția la viteză, și să vină cineva și îți blochează 600 pentru titlul național!? Și toate pleacă de la lipsa descentralizării și a regionalizării… Iar câtă vreme se controlează de la centru fără să se ia în calcul performanța sportivă, și nu zic ce se ia în calcul, nu se poate schimba nimic, și este foarte păcat, căci și noi, prin navomodelism, am fost și suntem excelenți vectori de imagine pentru o comunitate locală. Altfel s-ar proceda în situația descentralizării, și ni s-a mărturisit aici, la nivelul administrației locale, că dacă ați fi ai noștri, ai Primăriei, altfel am putea discuta, strict pe performanțe. Fiind totul însă centralizat la București, unde se împarte pentru atâtea și atâtea bucățele… Iar banii… Chiar Gabriela Szabo a recunoscut aici că pe vremea lui Octavian Bellu erau de 3 ori mai mulți bani la Agenția Națională pentru Sport decât sunt acum, ca Minister al Sportului. Ce mai Minister, unde mai este așa ceva!?”

Lucian Dan: ”Vroiam ca până la 1 decembrie să conturez o parte din ea. Dar nici până la Crăciun nu voi reuși...”

 

 

Încheind strict despre navomodelismul în sine, Lucian Dan a mai relevat că ”cel de machete este structurat pe 7 clase de concurs, începând cu C1, cu vele, propulsie asigurată cu pânze, și tot așa… Luată cap-coadă, munca ar fi cam la 8 ore pe zi, cam 7-8 luni la o machetă. E pânză cusută de mână, căci arbitrul poate să vină și să te întrebe pe bună dreptate, păi era vreo mașină de cusut prin 1800?, iar de exemplu la nava aceasta din 1818 n-ai ce să cauți fără planuri. Ni le procurăm din cercul meu internațional, dă-mi și mie planul la Alert, că vreau să-l fac, iar dacă este o ambarcațiune românească, de la Constanța sau Giurgiu, iei planuri din Șantierul Naval. Și în orice caz nu poți să faci ce vrei pe o machetă, trebuie respectate cu strictețe niște reguli de modelism, pe baza unor cunoștințe aprofundate, noțiuni de marinărie. Sunt atâtea reguli care trebuie respectate, și am făcut-o la peste 300 de machete. Eram student la Institutul de Marină, în 1976, când am început să modelez machete, iată-l!, e un fel de Dricul Mircea. Pe-atunci deveneam Maestru Emerit al Sportului în Yachting, un an și jumătate am practicat, am fost și la Campionatul European, la Pireu, dar la o săptămână mai apoi, pe Palazu Mare, ne-a prins o furtună, eram eu și cu colegul meu, ambii pe simplu. A pierit atunci și ne-a desființat. Am mai făcut, la Balaton, dar n-am mai avut club… Cu modelismul, pentru că n-am fost membru de partid, nu puteam ieși în străinătate, așa încât prima medalie internațională am obținut-o în 1990, la Campionatul Mondial de la Varna, cu un remorcher românesc, Dunărea. Dar era greu la asemenea concursuri peste hotare, căci noi ne duceam cu mahon fiert, iar ei, aproape cu fibră. La scară mică, are o lungime de maxim jumătate de metru, dar ia mii de ore de muncă, de pasiune, cu multă răbdare, și o fac de zeci de ani…”

Unul dintre teancurile de diplome adjudecate peste ani...

 

Dar iată scrisoarea remisă în urmă cu nici 3 săptămâni Consiliului Județean Timiș: ”Domnule Președinte, Subsemnatul Dan Lucian, Maestru Emerit al Sportului și Antrenor Emerit, sportiv la CSM Timișoara, prin prezenta vă rog să analizați și să luați măsurile ce se impun față de conducerea Clubului Sportiv Municipal, în speță a directorului Reclaru Lucian, care conduce acest club în mod arogant, discreționar și părtinitor. Mai întâi vă rog să-mi permiteți să vă informez că sportivii de la secția de navomodele au obținut, în anul competițional 2014, 16 medalii la Campionatul Mondial din Bulgaria (1 Aur, 7 Argint, 8 Bronz), precum și 25 de titluri de campioni naționali la individual și pe echipe. Vă informez că începând cu anul 1995 sportivii navomodeliști au obținut medalii la Campionatul Mondial și Campionatul European, clasându-se constant în primii 10 sportivi ai județului Timiș. Deși am cerut ca toate aceste rezultate obținute în anul 2014 să fie prezentate conducerii CJ Timiș, în primul rând ca o dovadă de respect față de sprijinul acordat de către Dvs. Clubului CSM Timișoara, directorul Lucian Reclaru nu a făcut-o, afirmând că el este Director și nu trebuie să raporteze nimănui ce se petrece în club, și că face ce vrea. Dovadă că face ce vrea sunt o serie de nereguli foarte grave care se petrec la CSM Timișoara sub conducerea acestui director, și vă prezint câteva:

–         Repartizarea bugetului pentru participarea la competiții o face după bunul plac;

–         Drepturile sportivilor componenți ai loturilor naționale, cu rezultate deosebite, care sunt prevăzute de lege, sunt acordate când și cum vrea el;

–         Premierea sportivilor care au obținut rezultate la Campionatele Naționale, care pot fi acordate de către club din venituri proprii, care au existat și există, nu au fost onorate absolut deloc, deoarece aceste venituri nimeni nu știe cum au fost repartizate și cheltuite.

–         Conducerea clubului motivează permanent , dar apar tot felul de obiecte și materiale care nu au nici o legătură cu performanța;

–         Au fost organizate competiții cu cheltuieli mari, care nu au o justificare în raport cu valoarea rezultatelor, pentru că nu punctează la nivel competițional;

–         În cantonamentele sportivilor participă și angajații clubului;

–         Sumele alocate pentru procurarea de echipamente și materiale necesare pregătirii sunt la discreția directorului și sub directa lui achiziție (vezi comisionul);

–         Microbuzul clubului este folosit în interes personal și al angajaților, în timp ce sportivii merg la cantonamente și competiții cu mașini personale;

–         Echipamentul sportiv a fost achiziționat cu sume mari rezultate din bugetul pe anul trecut, fără să fie repartizate pe secții (câte au fost);

–         Situația terenurilor aflate în C.F.-ul cluburilor este o mare necunoscută, bine ascunsă de către conducerea clubului, deși de aici se pot obține venituri mari pentru activitatea de performanță și, printr-un management eficient, dacă ar fi cineva competent să-l implementeze, se poate realiza o bază sportivă competitivă;

La toate cele prezentate mai sus vă rog să luați măsurile pe care le considerați oportune, cu atât mai mult cu cât acest director susține sus și tare că el a fost numit de PDL (în speță Ostaficiuc), față de care toată lumea are obligații și nimeni nu îl poate da afară, și ca atare face ce vrea el. Cu tot respectul vă informez că toate aceste aspecte au fost aduse și la cunoștința Doamnei Ministru Gabriela Szabo, cu ocazia vizitei dumneaei în Timișoara la data de 09. 11.2014, și vă spun cu toată responsabilitatea că mimica domniei sale a exprimat exact ce se întâmplă cu acest director. Cu deosebită considerație, prof. Dan Lucian [semnat]”

*

Conform documentației dată astăzi publicității de DJST Timiș, în cadrul secțiunii ”NOMINALIZĂRI RAMURI SPORTIVE NEOLIMPICE 2014”, navomodelismul este cap de listă pentru performanțele pe anul în curs, după cum urmează:

DAN EMILIAN–  Navomodelism –  C.S.M.  Timișoara. Antrenor: Niculina Dan.

Rezultate : Campionatul  Mondial Seniori  – 1 Loc I; Campionatul  Mondial Seniori  – 3 Loc II; Campionatul  Mondial Seniori  – 1 Loc III; Campionatul National  Seniori – 6 Loc I ; Campionatul National  Seniori – 5 Loc II ; Campionatul National  Seniori – 1 Loc III .

DAN LUCIAN – Navomodelism –  C.S.M.  Timisoara. Antrenor: Niculina Dan.

Rezultate : Campionatul  Mondial Seniori  – 2 Loc II ; Campionatul  Mondial Seniori  – 2 Loc III; Campionatul National Seniori – 20 loc I ; Campionatul National Seniori – 2 loc II ; Campionatul National Seniori – 1 loc III .

DAN CRISTINA –  Navomodelism –  C.S.M.  Timișoara. Antrenor: Niculina Dan.

Rezultate : Campionatul  Mondial Seniori  – 1 Loc II ; Campionatul  Mondial Seniori  – 1 Loc III ; Campionatul National  Seniori – 5 Loc I ; Campionatul National  Seniori – 1 Loc II ; Campionatul National  Seniori – 1 Loc III .

*

Federația Română de Modelism ființează din 1968, având în structura sa aeromodelismul, automodelismul, navomodelismul și rachetomodelismul, și organizează în țară Campionate și Cupe Mondiale, Campionate Internaționale și Campionate Europene.

Conform portalului federal, în iulie 2014, la Campionatul Mondial de machete din Bulgaria, specialitatea lui Lucian Dan, parte a delegației ”tricolorilor” peste graniță, lotul României a câștigat 35 de medalii, dintre care 4 de aur, 15 de argint și 16 de bronz. La competiție au fost prezente delegații din 14 țări, cu un număr de 218 modele.

Site-ul F.R.Md mai enumeră și cluburile activând sub egida sa, printre care și CSM Timișoara și Palatul Copiilor,ambele structuri sportive de drept public, într-o înșiruire de 49 de grupări, și din Buzău, Pucioasa, Deva, Carei, Cristuru Secuiesc, Tecuci, Bacău, Brad, Brașov, Craiova, Bicaz, Constanța, Târgu Mureș, Mediaș, Dej, Salonta, Cluj, Arad, Suceava, Galați, Pitești, Ploiești, Miercurea Ciuc, Satu Mare, Sibiu, Vaslui, respectiv opt din București.

Timișoara a găzduit din 2009 încoace trei competiții internaționale, la nivel continental, ”Naviga” – ”Timișoara Cup” – intercluburi, în care localnicii reprezentând CSMT au excelat de fiecare dată.

*

Cei mai însemnați dintre navomodeliștii români…

Maestru Emerit al Sportului şi Antrenor Emerit: Lucian Dan.

Maeştri Emeriţi ai Sportului: Romeu Andrei, Corneliu Costiniuc, Marius Cheşcu, Ilie Goga, Ioan Lăzărescu, Helmuth Orban, Ion Marinescu, Emilian Dan, Alin Artene, Cristian Georgescu, Chibulcutean Ion, Bălca Costinel, Niculina Dan, Cristina Dan, Răzvan Gherga, Ioan Palcea.

Antrenori emeriţi: Gheorghe Aldea, Cristian Mircea, Vasile Petrică,Petrea Zaharioaia.

 

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Exclusiv, Navomodelism și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

3 răspunsuri la EXCLUSIV. ”Vă informez că au fost aduse și la cunoștința Doamnei Ministru Gabriela Szabo…” Protest cu pancartă, eventual și greva foamei! ”Îl acuz de abuz în serviciu și că mi-a furat munca, pe anul trecut și 2014”. Lucian Dan, unic Maestru Emerit al Sportului și Antrenor Emerit din navomodelismul românesc, fumegă la adresa lui Lucian Reclaru, director CSM Timișoara

  1. barcagiul spune:

    Banditul fura de LA sportivi.Afara din sport.

  2. barcagiul spune:

    Banditul fura de LA sportivi.Afara din sport.Imi amintesc ca si antrenorul de LA tir are probleme cu el sper can DL.Bojin ia masuri radicale.AFARA!!!

  3. amiralul spune:

    hotul striga hotul ……….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


opt − 1 =

 


Ultimele articole din categoria Exclusiv: