Unii au descoperit acest sport nou și dinamic, ceilalți sunt invitați să facă cunoștință cu el, prin intermediul unor profesioniști. Luna august îl aduce la Timișoara pe unul din cei mai titrați antrenori de padel din Europa, iar acesta va susține cursuri gratuite pentru toți amatorii de sport și de mișcare, care doresc să se inițieze în padel. De asemenea, în septembrie, un vicecampion mondial al acestui sport va susține, noi sesiuni de inițiere și instruire în padel.
Padelul e un sport de socializare care se joacă cu rachete de forma celor de tenis, însă fără corzi. Se joacă mereu la dublu, pe un teren înconjurat de pereți din sticlă. Padel Center Timișoara e singurul club cu terenuri profesioniste de padel din jumătatea de vest a României, spațiile de joc fiind dotate după standardele World Padel Tour.
În perioada 20 – 21 august, Rafael Eduardo Moreno de la Torre vine la Timișoara și susține, două zile de antrenamente-școală pentu pasionați și pentru cei care vor să descopere un sport nou. Rafa provine din Montilla / Córdoba, Spania. A studiat pedagogia, dar era deja un fan al sporturilor cu rachete. El joacă tenis de la vârsta de cinci ani, iar mai târziu a trecut la padel. În 2012, Rafa și-a obținut certificatul de instructor de padel de la Academia RFP Padel Plus și tot de atunci predă. S-a alăturat PadelMania în 2013 ca manager și instructor de padel și a predat pentru sute de jucători de atunci. Recomandă padelul deoarece este un sport foarte accesibil și poate fi savurat de jucătorii de toate nivelurile.
Vă puteți programa la o sesiune cu Rafa telefonic (0786450073), pe rețelele sociale ale bazei sportive Padel Center Timișoara.
De asemenea, în luna septembrie, un nou training de padel va fi susținut la baza sportivă Pdel Center Timișoara de Dante Luchetti, unul dintre cei mai bine cotați jucători de padel din lume. Italianul, care deține un CV sportiv impresionant, a fost, printre altele, vicecampion mondial. Celebrul sportiv italian se va afla la Padel Center Timișoara în perioada 24 – 26 septembrie și va susține o nouă sesiune de antrenamente-școală pentu pasionați și pentru cei care vor să descopere padelul, ca sport nou.
Șase motive pentru care merită să jucați padel
Este DISTRACTIV
Padelul este un sport dinamic caracterizat prin schimburi lungi de mingi și puncte spectaculoase. Natura competitivă a padelului în combinatie cu caracterul său social face din acesta o activitate plăcută și distractivă.
Este BUN PENTRU SĂNĂTATE ȘI SILUETĂ
Într-o partidă de padel se consumă aproximativ 600 de calorii. Studiile au demonstrat că acest sport este benefic atât pentru sănătatea fizică cât și cea mentală. Padelul reduce riscul morții premature cu până la 47% și riscul de a suferi de o boală cardiaca cu până la 56%. Tototdată, ajută la dezvoltarea mobilității, a echilibrului, vitezei, forței și a coordonarii.
Este CAPTIVANT
Padelul este, în acest moment, sportul cu cea mai rapidă creștere din lume. Numără peste 10 milioane de jucători la nivel mondial. În Spania este așa de popular încât, din 2014 a depășit tenisul, devenind al doilea sport ca numar de participanți, după fotbal.
Rafael Nadal, Serena Williams sunt doi dintre tenismenii care joacă și padel. Nadal deține chiar și un club de padel. Și fotbaliști precum Iker Casillas (care a participat în 2014 în turnee internaționale de padel și chiar a inaugurat, pentru fundația sa un teren de padel ce îi poartă numele), Andres Iniesta, Lionel Messi (FC Barcelona), dar și brazilianul Ronaldo fac partide de padel în timpul liber.
Gerard Pique, Martina Hingis, Francesco Totti, Zlatan Ibrahimovic, Iker Casillas, Novak Djokovic sau Maria Sharapova sunt alți sportivi care practică padelul.
Regizorul serialului Vlad și al filmului Miami Bici, Jesus del Cerro, este un mare fan al padelului.
Este un sport SOCIAL
Padelul este un sport de echipă, fiind un sport care se joacă doar la dublu. Date fiind dimensiunile terenului, mai reduse decât în cazul unui teren de tenis, dialogul dintre jucători face parte din joc. Padelul aduce oamenii împreună.
Este foarte UȘOR DE ÎNVĂȚAT
Procesul de învățare a padelului este mult mai rapid decât în cazul altor sporturi, iar progresul pe teren e vizibil într-un timp relativ scurt. Spre deosebire de tenis, nivelul jocului nu depinde așa de mult de abilitățile fizice și tehnice ale jucătorului.
Este ACCESIBIL
Padelul este un sport intergenerații în care copiii, părinții și bunicii pot juca împreună. Este un sport intens, însă în realitate, padelul necesită mai puțin efort fizic decât tenisul sau squash-ul.
Istoria unui sport nou care a cucerit lumea
Padelul a apărut în anul 1969, la Acapulco, în Mexic, din inițiativa unui om de afaceri nativ, Enrique Corcuera. Totul a pornit din dorința afaceristului de a-și proteja terenul de tenis de vegetația care îi invada curtea. Drept pentru care a ridicat pereți în jurul acestuia. Realitatea e că pereții o ajutau însă mai ales pe soția lui, să nu mai scape mingile în decor, când juca.
Un prieten al lui Corcuera a găsit conceptul cu pereți care înconjoară un teren de tenis nu doar surprinzător, ci și foarte interesant. I-a plăcut mai ales posibilitatea de a prelua în continuare mingile care loveau pereții, fără să se oprească jocul. Astfel, el a dezvoltat ideea. A creat un teren oficial, cu pereți de sticlă, reguli de joc clare, care se aplică și în prezent.
Noul sport a primit propriul nume, padel, și a fost „exportat” în Spania. Aici a devenit aproape imediat o adevărată obsesie națională, apoi a cucerit țară după țară. În prezent sunt peste 8 milioane de jucători de padel în întreaga lume.
Fotografii: Padel Center Timișoara