A patra ediţie a ştafetei paralimpice „Obiettivo Tricolore”, lansată de ex-pilotul Alex Zanardi, ciclist paralimpic, 22 de etape pe 1.600 de kilometri de la Cortina d’Ampezzo la Paris, cu Ana Viţelaru între protagonişti: traseul

Ştafeta paralimpică “Obiettivo Tricolore”, concepută de fostul pilot de curse Alex Zanardi, actualmente ciclist paralimpic, se lansează astăzi în a patra sa ediţie de la Cortina d’Ampezzo, în aşa fel încât, după 22 de etape pe un traseu de peste 1.600 de kilometri, să ajungă la Paris pe 1 octombrie, purtată fiind în anul preolimpic de 70 de temerari deplasându-se pe biciclete cu propulsie manuală, scaune cu rotile, în alergare, cu bicicleta sau în canoe. 

Bolognezul Alessandro Zanardi, care luna viitoare va împlini 57 de ani, dintre care peste două decenii petrecute în monoposturi pe 4 roţi, în care a activat în Formula 1, între 1991 şi 1994 dar şi în 1999, după ce în 1997 şi 1998 se impunea în Indy Car, a lansat „Obiettivo Tricolore”, în a cărei primă ediţie, pe 19 iunie 2020, a suferit o coliziune cu un camion deplasându-se din direcţia opusă, cvadruplul campion paralimpic la Londra în 2012 şi Rio de Janeiro în 2016 supravieţuind accidentului.

Supravieţuitor fiind şi pe 15 septembrie 2001, în cursul întrecerii de Formula Cart de pe Lausitzring, unde îşi vătăma membrele inferioare în impactul cu Alex Tagliani, cu 13 ture înaintea finishului, atunci când a pierdut controlul „bolidului”. La Berlin, Zanardi rămânea în comă indusă vreme de vreo 4 zile, genunchiul drept fiind iremediabil compromis şi înlăturat pe cale chirurgicală, în 6 săptămâni de spitalizare cu 15 operaţii, la finele cărora a început lunga şi anevoioasa recuperare.

Dar şi promovarea sportului paralimpic, a valorilor sale. Zis şi făcut, Zanardi punând pe roate “Obiettivo Tricolore”, deja la a patra sa ediţie iar în anul preolimpic 2023 unind două localităţi gazdă ale ediţiilor Jocurilor Olimpice sub egida CIO, Cortina d’Ampezzo – în 2026, la ediţia de iarnă dar şi paralimpică, respectiv Paris – între 26 iulie şi 11 august, ştafeta trecând şi prin Milano, de asemenea gazdă în 2026.

Şi fiind purtată de participanţii de la “Obiettivo3”, colectiv coagulat prin recrutarea şi introducerea în arena sportivă a celor cu dizabilităţi, demers creat tot de Alessandro Zanardi întru ajutorarea celor care sunt dornici să practice sportul în ciuda obstacolelor vieţii, printre care atleţi paralimpici, specializaţi în ramuri precum para-ciclism ori para-triatlon, din 2023 şi cu protagonişti în para-canoe.

Vor purta de exemplu ştafeta Cristina Nuti – prima italiancă având scleroză multiplă care a încheiat un Ironman, campionii europeni la para-ciclism propulsat manual Ana Viţelaru, Giulia Ruffato şi Davide Cortini sau laureaţii continentali ai anului în paratriatlon, Pierluigi Maggio şi Ivan Territo, nu în ultimul rând şi Veronica Biglia, atleta piemonteză ce a concurat la Tokyo Paralympics.

Sportivii paralimpici vor străbate Veneto, Emilia-Romagna, Lombardia, Piemonte şi Valle d’Aosta, prin Alpi, pe Piccolo San Bernardo spre departmentul francez Haute-Savoie, continuând „marşul” spre Paris prin regiunile Auvergne-Rhône-Alpes, Burgundy-Franche-Comté şi Ilê-de-France, cu opriri în Bourg Saint Maurice, Annecy, Bourge en Bresse, Chalon sur Saône, Semur en Auxois – centrul de pregătire al ciclismului rutier din cadrul ediţiei din 2024 a J.O. de vară, şi mai departe şi în Auxerre, Sens şi Brie Comte Robert.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Atletism, Ciclism, Kaiak-canoe, Persoane cu dizabilităţi și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ opt = 10

 


Ultimele articole din categoria Atletism: