Îndrumată de mică de tatăl său în sportul ridicării de greutăţi, tânăra Alexandra Cazacu, modelată peste ani la CS Caza Powerlifting Timişoara de multiplul laureat Sorin Cazacu, continuă să adune roade peste roade, devenind triplă vicecampioană de tineret a lumii la Campionatul Mondial de Powerlifting Juniori U23, desfăşurat la Cluj. Unde timişoreanca în vârstă de 19 ani, concurând la categoria 57 de kilograme, a cucerit 3 medalii de argint, inclusiv la totalul concursului.
„Medalii câştigate cu multe emoţii. Bătălia pentru medalii a fost până la ultima încercare din concurs, o ultimă încercare ce putea să o propulseze chiar pe primul loc!”, după cum a semnalat tatăl vicecampioanei lumii, Sorin Cazacu.
Rezultatele Alexandrei au fost pe măsură, medaliată cu argint atât la Genuflexiuni – cu 147,5 kilograme ridicate, cât şi în concursul de Îndreptări – cu 142,5 kilograme ridicate, respectiv la Total – 350kg, cu tot cu cele 60 de kilograme ridicate în întrecerea de Împins din culcat, în care se clasa a patra.
Sorin Cazacu a ţinut să mulţumească „în mod deosebit colegului meu – preşedintelele FRP, antrenorul federal Ovidiu Pănăzan, pentru tot efortul depus pentru ca fiica mea să exceleze la acest Campionat Mondial!”
Cazacu a mai completat: „Multumesc prietenilor mei care mereu au fost langa mine si m-au sustinut intr-un fel sau altul, Radu Uță, Dragos Taralunga, Cosmin Şorban, Smartfit Cetatii, Adrian Balaci Jiva Totin Eugen Cacherda Vitabolic Chitu Emil Vlad Erdei, Bogdan Bondar Bogmiradi Condriuc Lucian my brother from USA Tavi Leonte si Aurel Leonte, domnului Danoiu Dan,tuturor celor care au fost langa mine in aceasta pregatire!Multumesc sotiei mele Codruta Cazacu care ne sustine neconditionat,fiului meu Alex Cazacu care a trait live langa mine emotiile acestui concurs! Multumesc CS Unirea Alba Iulia,doamnei directoare Daniela Mosneag!Multumesc Cristian Szime La Fantana! Multumesc colegilor de lot national!”