Silviu Popșa, locul 3 la bench press cu 235 de kilograme ridicate la ”Europeanul” de powerlifting clasic din Polonia

Silviu Popșa, antrenat de Sorin Cazacu, a reușit cele mai bune rezultate din carieră în cadrul ediției din acest an a Campionatului European de Powerlifting Classic organizat la Skierniewice, în Polonia, unde a izbutit inclusiv o clasare pe podium în întrecerea de Bench press, cu 235 de kilograme ridicate, ceea ce i-a asigurat locul 3 și medalia de bronz pentru România.

Devansat în cadrul întrecerii Open a ”greilor” categoriei de greutate +120 de kilograme doar de ucraineanul Vovk, care a ridicat 250 de kilograme, și de turcul Kocak, cu 242,5kg ridicate, Silviu Popșa a devenit medaliat continental al probei de Bench press, în cele din urmă clasându-se pe locul 6 în ierarhia generală finală, cu un total de 847,5 kilograme ridicate, după ce la Squat ridica 312,5 kilograme și ocupa același loc 6, iar la Deadlift 300kg, al zecelea.

”Cu aceste rezultate, a intrat în elita greilor din Europa, confirmând încă o dată că este cel mai puternic român la Powerlifting Classic!”, a remarcat antrenorul lui Popșa, Sorin Cazacu, președinte al grupării timișorene de profil CS Caza Powerlifting.

Sorin Cazacu și-a manifestat recunoștința față de cei implicați în reușita lui Silviu Popșa de a urca pe podiumul european în străinătate: ”Mulțumesc colegului meu, antrenorul federal Ovidiu Pănăzan, cu care am efectuat pregătirea lui Silviu si care a făcut posibil acest rezultat! Vreau să mulțumesc și prietenilor mei care au fost lângă mine și clubul pe care îl conduc, Radu Uță, Smartfit Studio, Cosmin Şorban, Dragoș Țarălungă, Bogdan Bondar, Bogmiradi Bogmiradi, Vitabolic, Eugen Cacherda, Iscru, Alexandru Vucea, Vivian Viviani Cafe, Chițu Emil. Mulțumesc CS Universitatea din Alba Iulia, mulțumesc tuturor celor care au fost alături de noi!”

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Powerlifting și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− sase = 2

 


Ultimele articole din categoria Powerlifting: