Sorin Cazacu, campion european masters de powerlifting

Veteranul ridicător de greutăți timișorean Sorin Cazacu nu s-a dezmințit nici la ultima competiție la care a urcat pe scenă, urcând și pe podiumul Campionatului European de Powerlifting Masters, mai precis pe cea mai înaltă treaptă a sa, locul I și medalia de aur, laureat continental.

Sorin Cazacu, în vârstă de 48 de ani, președinte, antrenor, mentor dar și sportiv al grupării timișorene CS Caza Powerlifting, a concurat sub tricolor la Plzen, în Cehia, unde a obținut o medalie de aur si două de argint pentru România, delegație pe al cărei convocator a fost înscris ca legitimat la CS Universitatea Alba Iulia.

Medalia de aur a cucerit-o în proba de genuflexiuni, cu o reușită de 320 de kilograme, medaliile de argint adjudecându-le la impins din culcat cu 220 de kilograme, respectiv la total, al doilea și vicecampion european cu o performanță de 770kg. Cazacu s-a clasat pe locul 6 la proba de indreptări, cu 230 de kilograme. 

Cristian Ungureanu, legitimat la Caza Powerlifting Timișoara, a concurat la rândul său pentru România, la genuflexiuni ridicând 240 de kilograme, pe locul 6, la impins din culcat 180kg, al cincilea, iar la indreptări 240kg, pe locul 4, cu un total de 660 de kilograme pe locul.6.

Naționala României a aliniat 5 sportivi la startul Campionatului European Masters de powerlifting din Cehia și a obținut 12 medalii, dintre care una de aur, 10 de argint și una de bronz. Delegația a fost condusă de președintele FR Powerlifting, Ovidiu Pănăzan.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Powerlifting și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ 5 = treisprezece

 


Ultimele articole din categoria Powerlifting: