”A-nceput de ieri să cadă / Câte-un fulg, acum a stat…” Când a compus ”Iarna pe uliță”, marele George Coșbuc a dat și puțin răgaz oamenilor să se bucure a doua zi de zăpadă în absența ninsorii. Ce-i drept, mai apoi ”Norii s-au mai răzbunat” sub penelul poetului ardelean, însă peste Timișoara și-au scuturat necontenit neaua deja de 24 de ore, începând de vineri din jurul orei 17, astfel încât începerea meciului internațional oficial de rugby de sâmbătă de la 14:30 de pe arena ”Dan Păltinișanu” a alunecat treptat și tot mai mult sub spectrul abandonării sale. A nins vineri seară, a continuat vârtos să cadă nu doar câte-un fulg peste noapte, ba și sâmbătă dimineață, în jurul temperaturii de 1 grad Celsius, non-stop până la ora de start a jocului Timișoara Saracens – Northampton Saints, din Challenge Cup. Așa încât centralul irlandez Joy Neville n-a avut nici cel mai mic motiv de bucurie, ci n-a avut de ales în a anula întâlnirea, cu toate eforturile zadarnice de deszăpezire a gazonului, depuse astăzi contracronometru de fani și sportivi ai campioanei României, de organizatori, de deținuți din Penitenciar dar nu în ultimul rând și de jucători și suporteri vizitatori din Albion.
O necontenită cădere masivă de zăpadă, oarecum atipică și relativ rară pentru capitala Banatului prin magnitudinea celei în curs, a periclitat încă de vineri după-amiază, odată chiar cu căderea primilor fulgi, disputarea partidei de astăzi de la ora 14:30 dintre ”lingura de lemn” a Seriei 1 în faza grupelor din Challenge Cup, campioana României, și ”Sfinții” din Northampton, meci contând pentru etapa a patra, prima a returului. Dar și mai semnificativ din punctul de vedere al gazdelor, ultimul pe teren propriu în actuala ediție a competiției continentale numărul 2…
Iar dacă este vorba despre ultima apariție acasă a timișorenilor în faza grupelor, atunci istoria se și repetă. Căci prima participare pe acest palier se încheia din același motiv cu capul plecat în ceea ce privește meciurile jucate pe arena ”Dan Păltinișanu”, partida programată contra lui Stade Francais Paris pe 14 ianuarie 2017 fiind anulată datorită gazonului înghețat.
Pe-atunci, la începutul anului trecut, temperaturile au fost de îngheț iar organizatorii de pe Bega s-au ales cu o înfrângere la ”masa verde” cu 0-28 și o amendă din partea forului continental. De astă dată balonul oval a fost lăsat pe margine sub greutatea dificil de înlăturat a primului val de ninsoare cernit peste Banat în ultimul weekend al toamnei astronomice, clubul campion al țării fiind bântuit de repercusiuni similare din partea European Professional Club Rugby, care va analiza în timp util cauza în speță și va anunța o decizie în acest sens. Încă un 0-28 și o penalizare financiară de 30.000 de euro se prefigurează la orizont…
După ce constata anul trecut că temperaturile hibernale din ianuarie pot trage rugby-ul european pe dreapta pe tărâm carpatin dar și că laureata din Superliga n-are parte pe plan local de o suprafață de joc cu încălzire subterană, forul continental European Professional Club Rugby a suflat și-n iaurt cu ocazia actualei ediții și a acceptat parțial solicitarea campioanei României de a-i programa toate meciurile acasă încă din sezonul de toamnă, lăsându-i ultimele două apariții din ianuarie 2019 pentru deplasări pe gazonul verde insular, tocmai în ideea de a oferi organizatorilor o șansă în plus în trânta lor cu vremea.
Nici această măsură de prevenție și preîntâmpinare n-a dat însă roade pe solul cernit al Banatului, Mama Natură menținându-și atotputernicia sa, în fața căreia amfitrionii s-au înclinat în contratimp, o luptă cu morile de vânt, purtată de o manieră tradițională, cu lopeți. Un ”detașament” de voluntari entuziaști dintre iubitorii Timișoarei Saracens, nu la primul lor demers cu sufletul în sprijinul celor din Ronaț, completat în stilul mioritic în hei-rup de voluntariatul obligatoriu al unor deținuți ai Penitenciarului, însă nu în ultimul rând inclusiv de colectivul formației gazdă dar și din rândurile taberei vizitatoare din Midlands, sportivi plus susținători, a deszăpezit sâmbătă parțial și insuficient terenul celui mai mare stadion al Banatului. Fără sorți de izbândă…
Căci cu cât asudau mai mult sufletiștii, cu atât ningea mai vârtos, fără încetare de mai bine de 24 de ore… Iar cum cu natura nu te poți pune, ar fi fost nevoie de o mică ”armată” și ceva mai multe ore de înhămare în jugul grămezii de deszăpezire, dar mai ales și în special de ceva mai mult decât mănunchiul de lopeți. Însă la cum decurg lucrurile în România, nici dotarea stadionului din grija Consiliului Județean Timiș n-avea cum să se metamorfozeze de pe-un an pe altul, rămânând datoare la capitolul utilități care ar fi putut la o adică evita sau măcar înlesni anevoioasa misiune de deszăpezire, ca de exemplu o prelată.
De fapt, odată ce s-a pus cerul pe cernit, ar fi fost chiar o minune ca meciul să se mai poată desfășura, ținând cont în ordine de limitările bazei materiale și dotările infrastructurii sportive locale, ce trădează și erodează constant temeliile lumii arenelor, dar și de capacitatea de organizare din spațiul carpatin, cel mai adesea lăsând în general de dorit. Un domeniu sportiv mereu la cheremul condițiilor meteorologice, iarăși și din nou rugându-se la ceruri, cu speranța care moare ultima că vremea va fi de partea lumii arenelor…
În 14 ianuarie 2017 lovea gerul, în 15 decembrie 2018 a lovit ninsoarea, iar chiar dacă meciului de astăzi i s-ar fi dat inițial ”verde” fie și în condiții atipice, sub fulgii de zăpadă și pe o suprafață degajată ca grosime în cea mai mare măsură de stratul de nea, partida ar fi avut toate șansele să degenereze în timp într-o luptă în noroi, dat fiind gazonul moale și tot mai expus desțelenirii, sporind implicit riscul accidentării rugbiștilor, a căror integritate corporală ar fi fost fără doar și poate pusă în pericol. Abandonul pe parcurs dădea inevitabil târcoale întâlnirii de la startul returului, așa încât centralul irlandez Joy Neville n-a avut alternative dat fiind și prognoza imediat următoare, semnalând continuarea ninsorii, iar forul European Professional Club Rugby a decis anularea confruntării, precum în urmă cu două sezoane, și nu reprogramarea sa, prevestind urmări similare celor din ianuarie 2017 pe adresa clubului organizator.
Cel vizitator urma să se alinieze pe arena ”Dan Păltinișanu” cu 12 noi titulari față de XV-le de start din succesul acasă de sâmbăta trecută, 48-14 cu galeza Dragons Rugby, ”Sfinții” trăgând cu coada ochiului încă de pe Bega către ultima deplasare din turul elitei Gallagher Premiership, din weekend-ul viitor, la Worcester Warriors, pe când Timișoara Saracens trăgea nădejde să țină cât mai aproape de ”Sfinți” prin a le opune forța superioară a pachetului de înaintare.
Bănățenii aveau oricum un munte de urcat în această după-amiază, dar rugbiștii din Ronaț au fost nevoiți să rămână spășiți la poalele masivului, împiedicați de starea vremii și cele românești de ordin curent. Ultima bună impresie, precum la finele aparițiilor acasă din urmă cu două campanii, spulberată din fașă de circumstanțe implacabile pentru personalul sportiv. Cu 20 de minute înaintea primului fluier al arbitrului, când decizia nefavorabilă rugby-ului a devenit definitivă…
Care va să zică Timișoara și-a reclădit în acest deceniu o temută grupare rugbistică pe plan intern, nu doar cu trei titluri naționale adjudecate consecutiv în ultimele tot atâtea ediții, după ce pe parcursul ascensiunii și-a alipit în denumire sufixul provenit de la o campioană taman a Albionului, Saracens, însă izbânzile de natură sportivă au luat-o cu mult înaintea capacităților administrative, structurale, logistice și organizatorice de care ar fi meritat să beneficieze în paralel, deficiențe care n-au ajutat cauzei meritorii a celor din Ronaț, ba chiar le-a zădărnicit-o când le-ar fi fost lumea mai dragă, la ora unor asemenea onorante rendez-vous cu vizitatori de vază de la Atlantic.
Iar asemenea neplăcute rateuri pot induce o senzație de neputincioasă deznădejde și descumpănire, căci, în ciuda tuturor eforturilor în zadar de astăzi, în arhivele întrecerii vor rămâne negru pe alb pete dezonorante, pe care nu le-ai dori luate în calcul. Și care, ca o referire între aceste paranteze strict pe adresa clubului gazdă, n-au fost luate foarte serios în seamă, o mai mare doză de precauție și circumspecție fiind de dorit în lumina spuselor managerului sportiv din preziua meciului, când se declara a fi suficient de convins că amfitrionii ar avea la îndemână antidotul pentru combaterea ninsorii deja anunțate și bătând la ușă. S-a aventurat…
Mama Natură a dat de fiecare dată peste nas, ca un semn de sus că România sportivă iar în cazurile de față Timișoara arenei sportive ar fi făcut bine să-și fi pus la punct ograda în aproape 30 de ani postdecembriști. Timp a fost berechet la dispoziție pentru ca lumea arenelor carpatine să beneficieze încet și sigur de condițiile pe care domeniul sportiv dintr-o națiune care se pretinde a fi civilizată le-ar fi meritat cu prisosință, însă capitala Banatului trage ponoase de pe urma marginalizării fățișe a sportului și infrastructurii sale locale, minusuri ce nu mai pot fi ascunse sub preș nici măcar la ora unor confruntări internaționale cu caracter oficial.
Care oraș din România nu și-ar dori oare să le aibă ca vizitatoare pe foste multiple câștigătoare ale cupelor europene de la Stade Francais Paris și Northampton Saints, și care oraș continental să fi suferit oare repercusiunile ținând de blazon și onoare ale propriilor minusuri și neajunsuri traduse sub forma unor meciuri anulate din capul locului!?
Timișoara și-a bătut joc constant în timp de sportul local și lumea arenelor sale, ca și ignorată și marginalizată, o Cenușăreasă într-o comunitate axată pe anumite făgașe ce implică discuții, iar din nefericire cu atât mai adânci în ultima vreme, efectele erupând pe alocuri și la scală internațională. Atât poate fi pus în scenă în capitala Banatului, într-atât de dependentă de buletinul meteo, aceasta este măsura sângerării sportului local la vârf. Au mai fost salvate în trecut aparențele prin găzduirea câte unui meci de calificare din Continental Shield pe Cluj Arena, variantă ieșită acum din calcul dat fiind prognoza general nefavorabilă la sfârșitul acestei săptămâni, dar care și demonstrează cât de vulnerabilă a ajuns să fie Timișoara sportivă, dependentă de favorurile altora.
Pe undeva, și regulamentul competiției a readus-o pe Timișoara Saracens în luminile rampei, peste posibilitățile sale chiar și în plan sportiv în cazul ediției în curs, căci să nu uităm că gruparea din Ronaț nu și-a obținut pe teren biletele pentru faza grupelor Challenge Cup, ci la ”masa verde” prin excluderea învingătoarei sale la baraj din Germania, drept indicii că pe de-o parte și European Professional Club Rugby a tras de campioana României într-un cadru care se dovedește a fi prea elevat pentru bănățeni, iar pe de altă parte și laureata Superligii și-a reașezat pe cap o pălărie care-i alunecă peste ochi, împinsă binișor în jos în absența susținerii în profunzime a fenomenului sportiv local.
Pentru conformitate, Sosene Anesi și Ulises Gamboa ar fi abordat inegala dispută contra favoriților insulari cu Simionescu; Zaharia, Manumua, Umaga, Shennan, Samoa, Conache – cpt. / Taupaki, Rădoi, Doge; Mureșan, Iftimiciuc; Whitehurst, Rus; Tătăruș, rezerve la start fiind Sabău, Halalilo, Pungea, Stewart, Lazăr, Rupanu, Neculau, Căpățână.
Care se vor întâlni totuși cu ”Sfinții” luna viitoare în returul de pe verdele gazonului arenei Franklin’s Gardens, ca parte a unei săptămâni insulare cu ”dubla” de la Newport și Northampton, departe de neajunsurile de tot felul din capitala Banatului. Dar până atunci, înfrigurata așteptare a verdictului forului continental, decizie dând târcoale cu câteva zerouri în coadă…
Mai presus de care însă apasă conotații cu mai mari semnificații, de o mai mare însemnătate.
Cât de bun și util ambasador ar putea fi sportul pentru o comunitate coezivă, cu scaun la cap și know-how în domeniu, însă cât de contraproductive pentru imaginea Timișoarei se dovedesc a fi propriile slăbiciuni de natură administrativă, într-un veritabil lanț al deșertăciunii, parcă fără sfârșit. Pe de altă parte, paradoxal și ca o ironie a sorții, stratul de zăpadă a ferit implicit de ochii vizitatorilor din insulă, însoțiți de vreo 300 de spectatori, ”covorul” tot mai compact, întins și gros de jeg și mizerie ce asfixiază pe zi ce trece fostul ”Oraș al florilor”, actual oraș al gunoaielor stradale, certat rău și urât de tot cu curățenia în spațiul urban. Insalubritate fără precedent în istoria modernă a capitalei Banatului, cu atât mai șocantă prin prisma veritabilelor focare de infecție din imediata apropiere a unor unități spitalicești din zona centrală, asta pentru a nu mai pomeni de puncte de reper mai puțin vizibile…
Mama Natură este călcată în picioare în Timișoara într-un mod strigător la cer, dar ne și reamintește mereu în felul său unic și inegalabil că nu suntem Dumnezei pe pământ, trăgându-ne de mânecă să ne racordăm cu smerenie și umilință condiției noastre trecătoare pe pământ. Din păcate însă, de pe urma ultimei lecții tot sportul cel greu încercat are de suferit, deja traumatizat de acolada consecințelor survenite din prădarea sistematică a țării în ultimele trei decenii. Lăsată la stadiul lopeții de lemn în împrejurări cu rol de ambasador extern.
S-a jucat în schimb de la ora 15 a României celălalt meci al etapei a patra în Seria 1, ASM Clermont Auvergne – Dragons 49-24, liderul din Hexagon păstrându-și astfel punctajul maxim înaintea ultimelor două etape.
