În timp ce Timișoara sporturilor pe echipe de seniori este într-o eroare fundamentală, pierzându-se în amănunte pe același calapod greșit și depășit, cel al finanțării din banul public printr-o grupare a Municipalității, dar și prin cooptarea de peste hotare a unui roi mereu înnoit de jucători pe care nu și-i poate de fapt permite, cel mai bun mod de a devia discuția către aspectele esențiale ale vieții unei comunități prin prisma lumii arenelor este dat de continuarea raportării la sectorul juvenil, nișă mai mereu subestimată dar care merită absolut toate investițiile până la ultimul bănuț, și asta pentru că e vorba despre copiii locului, și nu despre buzunarele unor profesioniști, astăzi aici, poimâine unde văd cu ochii. Resurse disipate pe vecie din fluxul dărilor din partea contribuabililor… În seria întrebărilor adresate de Sporttim oamenilor de sport din diferite ramuri, câteva răspunsuri și dinspre rugby, prin explicațiile lui Marian Marin, din staff-ul tehnic al centrului de copii și juniori al clubului finalist al Cupei României, Timișoara Saracens.
În ceea ce privește aspectul cheie al magnetizării copiilor către sport, în particular către cel cu balonul oval, Marian Marin a admis că ”totul este mai greu în ultima vreme, dar strădanii se fac din partea tuturor celor odată implicați, a noastră, a copiilor, a părinților. Pe vremuri, copiii erau fără doar și poate mai activi, iar această îngreunare, încetinire a apropierii copiilor de sport, ține de bariere mentale. Ideea este de a-i aduce în primul rând la mișcare, să vadă ceea ce înseamnă sportul, iar acest lucru este vital, pentru că statisticile nu sunt deloc umflate când vine vorba despre faptul că tot mai mulți copii sunt supraponderali, că a crescut obezitatea în rândurile lor. O constați faptic, mergând prin școli, în căutarea de copii care să vină să facă mișcare, să practice un sport. Aș estima că 25-30% au anumite probleme de greutate. Iar noi, ca profesori, putem să-i educăm, dar până la un anumit punct, căci nu putem să le facem chiar pe toate. Educația mai trebuie să vină și de-acasă…”
Sunt copiii greu de convins să aleagă sportul? ”Ducem o întreagă muncă de lămurire, ăsta e adevărul, și trebuie să fim cât mai convingători, iar munca de lămurire e purtată în bună măsură și cu părintele. Față de ceea ce era pe vremuri, este o situație aproape total diferită, și este mult mai greu mai ales la început, până îl scoți din zona de confort. Odată ce au trecut un anumit prag, iar unora începe să le placă, atunci se înhamă. Și bineînțeles, încă cernem… Dar cel mai important este că totuși vin, și la fel de important, să îi facem să le placă rugby-ul!”
Unii cu balonul oval, altele cu mingea mică, din acest an și soția Alina Marin, o fostă semifinalistă pe semicerc cu vienezele în EHF Champions League, alăturându-se bărbatului în a îndruma pașii generațiilor viitoare în minunata lume a arenelor. Ex-handbalista divizionară antrenează începând din vară fetițe de la Dominicii Moșnița Nouă, grupare recent lansată în sportul în șapte, Marian Marin fiind implicat în tot acest deceniu în ”pepiniera” principalului club local din disciplina în XV, activitate punctată de medalii la nivel național pe categorii diferite de vârstă, mai întâi bronz iar ulterior aur la absolvire cu o generație deja maturată.
Altele vin din urmă, iar ”după ce am încheiat acel ciclu în 2017, am luat-o de la capăt cu cei mai mici, începând de la grupa de vârstă sub 8 ani. La început au fost două grupe de minirugby, de U8-U10, și tot am crescut numărul grupelor formate, în următorul an prin a mai adăuga o grupă, cea de U12, iar anul acesta avem și de U14. Ușor, ușor, creștem…”
Marian Marin a explicat că grupele în activitate își trag seva și din utilul demers inițiat de prim-divizionara Timișoarei la mijlocul deceniului pe cale de a se încheia, ”Rugby For Schools”, adresat celor din clasele primare, I și a II-a, a III-a și a IV-a… ”În primă fază a fost Rugby for Schools, și dat fiind că a prins, a tot luat amploare; era pe bază de rugby-tag, căci la vârsta lor nu se putea mai mult, era specific copiilor. Astfel am început să strângem copii, mai mergeam pe la diferite școli, și ne-am conturat încet, încet grupele”.
S-a creat o efervescență în jurul micuțului balon oval, răsuna curtea școlii de exemplu la ”Generală 30”, ”Nikolaus Lenau”, ”Generală 16”, ”Colegiul Național Bănățean” și chiar la Dumbrăvița, iar efectele se văd și în crearea unor noi grupe ale ”pepinierei” Timișoarei Saracens.
”Sunt spre 60 de practicanți de la 6 ani până la 13 ani, copii care vin și de la Săcălaz, Sânandrei sau Moșnița…” Antrenamentele se efectuează pe terenurile din preajma arenei ”Dan Păltinișanu”, în condițiile date, primă călire la rece într-un sport fără menajamente și de impact, programul fiind în zile de luni, miercuri și vineri, de la ora 17, mai devreme în sezonul rece, de la 16:30. Totul sub supervizarea lui Cosmin Cioriciu, coordonator al Centrului de copii și juniori, cvartetul antrenorilor reuniundu-i și pe alți ex-prim-divizionari de pe Bega, așadar Marian Marin dar și Raul Zaiba și Bogdan Stamatin. Îndrumători care se completează reciproc, antrenând cu predilecție anumite grupe de vârstă, dar nu neapărat separat. ”Cu cei de 8 până la 12 ani deplasările le efectuăm împreună, copiii și toți antrenorii…”
Ceva mai aparte e deja la categoria superioară de vârstă deținută de Timișoara Saracens, cea de U14, dat fiind și trecerea la rugby-ul în XV. ”Au disputat 3-4 turnee în toamnă, cu câte două meciuri cu 20 de minute repriza. Așadar destul de solicitant. Dar și încep să se vadă rezultatele!” a mai semnalat Marin. În primăvară vor gusta din rugby și în Ronațul Timișoarei, cu mențiunea că și localități limitrofe au avut parte de trecerea ”caravanei” rugbistice juvenile pe propriile terenuri, de exemplu la Albina sau Moșnița.
”Problema la ”Dan Păltinișanu” nu sunt vestiarele, avem un fel de birou unde se efectuează echiparea, dezechiparea, dar la vârsta aceasta îi aduc încă părinții, și multora le convine mai degrabă aici, în această parte de oraș. Să mai crească și ne mutăm în Ronaț; când vor fi mai mari și vor putea veni singuri la antrenamente, va fi în Ronaț”, a mai punctat Marian Marin.
Țeluri? ”În primul rând să dezvoltăm pepiniera și să implementăm niște principii. Repet, important e să-i faci să le placă mișcarea, să vină cu drag la rugby, e cu bătaie lungă, ne gândim la viitor. Mergem la cât mai multe școli, să-i aducem spre sport, iar cu cei cu care lucrăm deja, căutăm să mergem la cât mai multe turnee, la care nu ne axăm pe rezultat, ne interesează să joace. Pe de altă parte, nu e bătut în cuie, doar rugby. Poate unii vor să încerce altceva, să facă și baschet, handbal, dar esențial e să facă mișcare. Și văd ei ce le place…”
Au mai venit unii noi și toamna aceasta? ”Vreo 10-12 copii, dar alții și pleacă. Se lovesc de momentul când trebuie să iasă din acea zonă de confort. Dar vin constant, unii și pentru că au de exemplu un prieten care joacă, să vin și eu, să văd cu ce se mănâncă…” Din fericire, sunt elevi care învață de aproape 3 ani în mod continuu tainele rugby-ului.
În ceea ce privește participările la întreceri, sub egida FRR sunt cele regionale, în care Timișoara se numără printre puținii poli din această jumătate de țară, alături de Baia Mare, Cluj, Câmpia Turzii sau Sibiu. ”Sunt vreo 4 turnee pe tur, patru pe retur, dar la turnee naționale încă n-am participat”.
Sunt concursuri regionale precum Transilvania Sud și Nord, ideea de bază ținând de aspectul ca învățăceii ”să joace cât mai mult, și chiar au avut la dispoziție mai multe meciuri. La ședința regională am stabilit numai o serie, destul de multe sunt echipele, și încurajator la acest nivel de mini e că există o creștere. Ce ne doare însă e că de la 15-16 ani devin tot mai puține echipe, și vorba aceea, cam tot de aceeași problemă ne lovim… Să sperăm însă că cele care se pregătesc la ora actuală vor putea urca. Mai e și aspectul financiar, căci altele sunt costurile la grupe mai mari de vârstă, odată ce se trece la rugby-ul în XV, când automat ai 23 de convocați, ori nu poți să-i înghesui pe toți într-un microbuz…”
Următorul pas, pe 2020, ”din toamna anului viitor vom avea echipă și la U15”, cu sublinierea că tot ceea ce înseamnă procesul de pregătire al copiilor veniți la rugby este absolut gratuit, asigurat de club, care se îngrijește ca ”totul să fie O.K.”, după cum a mai remarcat Marian Marin. Desigur, altul va fi bugetul necesar, semnificativ mărit, odată ce toate aceste grupe vor crește spre principalele categorii de vârstă. Iar implicarea din partea clubului se mai face și prin descinderea unora dintre seniorii prim-divizionarei din Superligă la antrenamente ale celor mici, pildă vie pe linia țelului vizat de juniori.
În paralel, tot Marian Marin și Cosmin Cioriciu s-au mai înhămat la crearea unei… grămezi, sub numele unui galben-albastru de tradiție în sportul local cu balonul oval, Clubul Sportiv Școlar Bega, unde au reformat două grupe. ”Ne dorim să creștem și acolo copii pentru rugby, mai din partea aceasta de oraș, spre nord, momentan tot la U8 și U10. Sunt deja peste 30, deocamdată n-am intrat în nici o competiție, ci ne antrenăm de două ori pe săptămână. Și continuăm să mergem cât de des prin școli, căci de exemplu a fost dintotdeauna un interes la Auto, în Freidorf…”
Cu o mențiune în cele din urmă dar nu și în ultimul rând despre clubul concitadin Warriors, cu grupe pe palierele de vârstă de la sub 8 ani la U16 și care cu cei mari concurează pentru UAV Arad. Dacă va exista și o colaborare directă pe plan local, rămâne de văzut.
Rugby-ul caută așadar să se regenereze de la baze, într-un demers cu mult mai mari semnificații, care chiar contează cu adevărat, în raport cu toată tevatura trenând cu anii în ceea ce privește salarizarea unor seniori magnetizați din toate zările, dar care nu pot fi de fapt remunerați la niște cote și într-un ritm pe care Timișoara nu și-l permite prin clubul său municipal, anacronic în sine ca principiu al existenței sale, o struțocămilă tocând banul public pe salarii ale unor seniori profesioniști din sporturi pe echipe. Unde s-a mai pomenit, în țări consolidate și cu knowhow!?! Sectorul juvenil ține de viitor și tocmai în așa ceva merită investit cu adevărat, în copiii localnicilor, sentimentul că se alocă fonduri pentru un țel care chiar contează în marea schemă a lucrurilor, ținând și de combaterea sedentarismului încă de la vârste fragede, fiind cât se poate de evident. Nu însă pentru toți, blocați în eroare, vorba francezului, idée fixe…