Cu numai 3 marcatori ai punctelor, aripa Tevita Manumua, de la SCM USV Timişoara, care a semnat eseul „tricolorilor” cu primele lor puncte, mijlocaşul la grămadă Alin Conache, până în iarna trecută tot la bănăţeni, care a reuşit transformarea şi înscrierea următoarelor 4 lovituri de pedeapsă, şi un alt mijlocaş intrat ca rezervă, Daniel Plai, sosit la schimb în Ronaţ din acest an, care a răsturnat decisiv scorul în minutul 70 tot dintr-o penalitate, 20-22 (10-10), „Stejarii” României cu cealaltă aripă a celor de pe Bega căpitan, şi-anume Simionescu – unul dintre cei 4 titulari de la clubul de pe „Gheorghe Răşcanu”, s-au revanşat în SUA atât după eşecul cu „Vulturii” din august 2023 de la Bucureşti, cât şi după ultima serie de 3 insuccese la intrarea în primăvară.
Deşi a încheiat în 13 rugbişti meciul test de vineri seară de la ora locală 20, România a conservat în ultimele minute ale jocului de la Chicago avantajul luat spre final de la punct fix de Daniel Plai, după ce „Stejarii” au revenit şi-n partea secundă, decisiv, de la 20-16 la 20-22, preluând şi a doua oară conducerea după pauză – iniţial de la 10-10, aşa cum o preluau şi-n prima parte, de la 7-0 la 7-10.
„Tricolorii” redresându-se într-un duel al revenirilor pe terenul „Vulturilor” SUA.
Care, în aşteptarea vinerea viitoare a Scoţiei de pe locul 6 mondial, au pierdut primul meci test inter-ţări jucat după 7 luni şi jumătate, respectiv prima partidă găzduită după 2 ani, întrecuţi fiind de „Stejarii” României de pe o poziţie inferioară lor în ierarhia mondială IRB la zi, 20 faţă de 17.
Preluaţi în noul an de un selecţioner francez, „tricolorii” au semnat aşadar o a doua victorie în străinătate în 2024, după cea din Polonia, de astă dată la vest de Atlantic, după ce la intrarea în toamnă, la est, în Franţa, capotau sever la Cupa Mondială, la care SUA n-a participat, „Vulturii” cedând la rândul lor în serie la precedenta prezenţă din 2019, în Japonia, unde „Stejarii” nu semnau condica, SUA înclinându-se atunci în Ţara Soarelui Răsare cu 45-7 Angliei, 33-9 Franţei, 47-17 Argentinei şi 31-19 Tongăi în octombrie 2019, alături doar de Rusia între naţionalele fără nici un succes pe tărâm nipon.
Iar încă dinaintea Cupei Mondiale din Japonia, din 2018 nu mai reuşise România o victorie în faţa „Vulturilor” SUA, împotriva cărora s-a revanşat pentru mai usturătoarea înfrângere din vara trecută de pe „Arcul de Triumf”, acum nici un an, de fapt a doua la rând a nord-americanilor pe Dâmboviţa.
„Stejarii” s-au aliniat în Illinois după 3 înfrângeri consecutive la o oră inconvenabilă lor ca fus orar, 3 a României – în plină noapte acasă, însă reprezentativa Federaţiei Române de Rugby s-a impus vineri seară pe SeatGeek Stadium din Chicago în prima partidă din cadrul turului peste Atlantic al selecţionabililor lui David Gérard, aşteptaţi vinerea viitoare la Ottawa de o naţională a Canadei în schimb mai slab clasată în aceeaşi ierarhie mondială la zi, pe 23, între purtătorii frunzei de stejar respectiv a celei de arţar intercalându-se Uruguay şi Spania.
Iar tocmai Spania, la Paris, era cea care prelungea în primăvară la 3 şirul insucceselor rugbiştilor români în ultima ediţie a diviziei secunde europene, după eşecurile „tricolorilor” acasă cu Portugalia şi în Georgia, însă „Stejarii” au rupt lanţul înfrângerilor, doborându-i pe „Vulturi” în fieful acestora.
SUA se gătea de un meci la Washington vinerea viitoare cu scoţienii de pe treapta a şasea în ierarhia mondială, federaţia de peste ocean anticipând totodată alinierea naţionalei de rugby în 7 la cea de-a XXXIII-a ediţie a Jocurilor Olimpice de vară, la Paris, însă a păşit cu stângul, taxată pe final de românii urmând a completa turul la vest de Atlantic cu vizitarea Canadei – nici aceasta calificată la Cupa Mondială din 2023 din Franţa, precum „Vulturii”, dar cu 6 trepte mai jos în clasamentul IRB decât vecinii de la sud.
SUA urmând a juca în compania învingătoarei la zero a românilor în Franţa, Scoţia, care, la 30 septembrie 2023, contura cu 12 eseuri aplicate de 9 rugbişti cel mai sever eşec al „Stejarilor” în 31 de apariţii în 36 de ani la Cupa Mondială.
Pe-atunci, chiar şi după aproape două săptămâni de regrupare a forţelor „tricolorilor”, dar şi de contabilizare a problemelor medicale survenite în urma altor eşecuri drastice în seria cvintet a turneului final, cu Irlanda şi Africa de Sud, 8-82 şi 0-76. În contrast, scoţienii îşi odihneau cu acea ocazie 13 titulari învingători ai Tongăi, menajaţi pentru decisiva confruntare de peste încă o săptămână cu Irlanda, dar chiar şi aşa aplicau cea mai severă înfrângere din istoria participărilor „tricolorilor” la cele 9 ediţii de „Mondiale”, 84-0 (42-0) pentru Scoţia,
Careul înfrângerilor la „Mondial”, de la începutul toamnei trecute, a fost completat anul acesta de „Stejari” cu un… triunghi al eşecurilor succesive, însă spargerea gheţii a venit peste ocean, unde au reacţionat rapid la eseul nord-american al deschiderii de scor din minutul 7, Tevita Manumua evitând placajele şi răspunzând tot cu un eseu, transformat de Alin Conache: 7-7.
Care prelua conducerea dintr-o penalitate spre mijlocul primei părţi, 7-10 în minutul 18, concretizând presiunea exercitată de „Stejari” în replică la atacurile purtate de gazde după ce fuseseră egalate, izbite însă de o defensivă „tricoloră” ca punct de rezistenţă în disputa din Illinois.
SUA mai jucase doar în noiembrie 2023 în cadrul Vila International Rugby Cup, turneu pe care-l câştiga, primindu-i pe „Stejari” în ceea ce a fost abia primul meci test acasă al „Vulturilor” din 2022.
Tot în 2023, anul trecut în august, nord-americanii au fost primii sparring-partners ai României în cele 3 jocuri de pregătire ale elevilor lui Eugen Apjok înaintea debutului la Cupa Mondială, iar „Vulturii” au fost necruţători la Bucureşti, cu 31-17, eşec al „tricolorilor” despre care puteţi lectura la această legătură.
Era la vremea aceea unicul test pe teren propriu din pregătirile pentru Cupa Mondială, cu exact 5 săptămâni înaintea debutului în Franţa, iar „Vulturii” SUA i-au „ciugulit” pe români cu 19-0 până la pauză, deşi oaspeţii de pe acelaşi loc 17 şi pe-atunci în ierarhia IRB, cu o treaptă mai sus în acel moment decât reprezentativa FRR, convocau nu mai puţin de 9 tineri debutanţi. De fapt, nord-americanii aveau în capitală între cei 23 de rugbişti şi 2 fără legitimare la o echipă de club, respectiv doar 3 care joacă în Europa, la Leinster, Coventry respectiv Zebre.
Chiar şi mai puţini în XV-le de vineri seară, uvertura MacGinty de la Bristol Bears şi debutantul absolut în linia a II-a Renger van Eerten, de la CA Brive Rugby, la debut fiind şi JP Smith, mijlocaş la grămadă titularizat de Scott Lawrence, al cărui asistent pregătind liniile dinapoi este Alama Ieremia.
Gazdele au întâmpinat problemele lor la reunire, Dolan, de Haas, Maughn şi Damm fiind în recuperare după accidentări şi înlocuiţi în efectiv de Helu şi Geiger – care-au început pe bancă, respectiv Uhila şi McVeigh, neconvocaţi pentru întâlnirea românilor.
Care, în frunte cu căpitanul de echipă din partea timişorenilor, repoziţionat pe aripa deschisă, s-au aliniat cu câte 4 rugbişti legitimaţi în Franţa respectiv la clubul bănăţean din Ronaţ, 3 provenind de la vicecampionii băimăreni: Iulian Hartig (Bassin d’Arcachon), Ştefan Buruiană (Castres Olympique), Vasile Balan (CSA Steaua); 4. Yanis Horvat (SC Albi) – debutant, Andrei Mahu (Massy); Vlad Neculau (SCM USV Timişoara), Dragoş Ser (SCM USV Timişoara); Nicolaas Immelman (CSM Ştiinţa Baia Mare) / Alin Conache (CSA Steaua), Hinckley Vaovasa; Tevita Manumua (SCM USV Timişoara), Jason Tomane (CSM Ştiinţa Baia Mare), Mihai Graure (CS Dinamo), Marius Simionescu – cpt. (SCM USV Timişoara); Paul Popoaia (CSM Ştiinţa Baia Mare).
Aşadar nu mai puţin de 4 naturalizaţi, precum şi nord-americanii îi au pe ai lor, dar mai important, 13 titulari de la 9 cluburi din campionatul SUA.
Uvertura lor de la Bristol Bears, MacGinty, înscriind singurele puncte din jumătatea secundă a primei părţi, dintr-o penalitate dictată de arbitrul neo-zeelandez cu care „Vulturii” au egalat la 10, după ce tot el transforma eseul deschiderii de scor, semnat de Fa’anana-Schultz.
Nu mai puncta din nou înaintea pauzei şi Alin Conache, prea îndepărtată de buturi fiind poziţia penalităţii dobândite de „Stejarii” în superioritate numerică din minutul 30: tot 10-10.
Cel mai tânăr dintre fraţii Conache a înscris în schimb primul după pauză, 10-13, însă SUA a reacţionat doar un minut mai apoi, acelaşi AJ MacGinty finalizând o acţiune a pachetului de înaintare ce înainta metru cu metru spre terenul de ţintă, Lopeti pasându-i pentru 15-13 şi 2-1 la eseuri pentru gazde, iar tot mijlocaşul marcator a şi transformat încercarea, 17-13.
Cel mai aproape de eseu s-a aflat ulterior Marius Simionescu, trimiţându-şi un balon de urmărire, însă prea lung, dar Conache a punctat din nou, 17-16, imitat apoi de acelaşi MacGinty, 20-16.
Tot Alin Conache avea a micşora deficitul la doar un punct, 20-19, iar presiunea reexercitată de români a dat roade cu 10 minute înainte de final, când au preluat decisiv conducerea prin lovitura de pedeapsă transformată de Daniel Plai, intrat pe parcurs.
Completându-l astfel decisiv pe principalul marcator al „Stejarilor”, ex-timişoreanul Alin Conache, autor a 14 puncte, cu unul mai puţin decât omologul său de la americani, MacGinty.
De fapt, unul dintre „Vulturii” cu cele mai multe selecţii, Peterson şi Augspurger dominând la acest capitol în tabăra gazdelor, cu 42 respectiv 41, completaţi de MacGinty şi Mullen cu 35 respectiv 34.
Selecţionerul Lawrence începea pregătirile prin joc pentru revenirea SUA la „Mondiale”, în 2027 în Australia, în linia I cu Turnbull, legitimat la Anthem RC, Fawsitt, de la localnica Chicago Hounds şi Mullen, de la Utah Warriors, în linia a II-a cu van Eerten de la Brive şi Paterson de la San Diego Legion, în linia a III-a cu Golla de la Dallas Jackals şi Fa’anana-Schultz de la Old Glory DC, cu numărul 8 Tu’avao, tot de la cei din Utah. La mijloc, debutantul la grămadă JP Smith de la Seattle Seawolves şi uvertura din rugby-ul englez AJ MacGinty, de la Bristol Bears, iar în liniile dinapoi Augspurger (Chicago), Boni (Old Glory DC), Lopeti (Seattle), Dyer (Houston SaberCats) şi fundaşul Wilson, de la New England Free Jacks.
România a rămas spre final în 14 jucători după eliminarea temporară a timişoreanului Vlad Neculau pentru un placaj periculos, dar lovitura de pedeapsă n-a fost fructificată de MacGinty, care a mai ratat încă una odată ce „Stejarii” l-au pierdut şi pe Savin, eliminat şi acesta temporar, 15 contra 13 jucători, fără însă ca mijlocaşul „Urşilor” din Albion să fie mai exact la a doua tentativă.
Tot 20-22, triumf românesc.
Pe lângă Gabriel Rupan şi Daniel Plai – ambii de la SCM USV Timişoara, au mai abordat jocul-test din postura de rezerve şi Alexandru Savin respectiv Fonovai Tangimana – ajunşi la Rapid, Robert Irimescu de la CSM Ştiinţa Baia Mare, Cosmin Manole (CS Dinamo), ex-timişoreanul Marius Iftimiciuc (Carcassonne) şi Kamil Sobota (CS Dinamo).