Când se joacă în Cupa României la Cluj și SCM Timișoara e în ecuație, este cu amânare

Partida pe care rugbiștii de la SCM Timișoara trebuiau să o dispute duminică dimineață de la ora 11 la Cluj, în etapa a doua a grupei triunghiular din Cupei României, serie nord-vestică din care mai face parte și campioana CSM Știința Baia Mare, s-a amânat de comun acord cu formația gazdă, sportul fiind din nou tras pe tușă pe fondul normativelor și protocoalelor fără justificare științifico-medicală, igienico-sanitară și din sfera cercetării, dar impuse sub imperiul fricii, în absența oricăror dovezi, evidențe și argumente pertinente. Bănățenii n-aveau să joace sub Feleac în Cupa României la data programării inițiale, 30 noiembrie 2018, nici cu ocazia unei finale a competiției, în compania lui CSM București, atunci din cauza terenului înghețat. 

Săptămâna trecută a debutat noua ediție a Cupei României, CSM Știința Baia Mare – CS ”U” Cluj 96-6 în Grupa A și CSA Steaua – Tomițanii Constanța 66-20 în Grupa B, astăzi începând runda secundă, Tomițanii – Dinamo București 14-34 tot în triunghiularul seriei B, însă jocul timișorenilor la Cluj, din aceeași etapă, a fost amânat. În principiu, reeditarea finalei de campionat a Superligii, CSM Știința – SCM Timișoara, din runda a III-a a Grupei A, ultima a turului în faza pe serii a Cupei României, este programată duminică 4 octombrie de la ora 11 pe Arena Zimbrilor din Baia Mare. Returul acasă este programat în Banat pe 14 și 21 noiembrie, cu clujenii și maramureșenii, miza echivalând cu adjudecarea unui loc în finala ediției 2020.

Fapt. Testele în uz nu au fost create pentru detectarea virușilor, aspect semnalat de însuși inventatorul lor, Kary Mullis, laureat în 1993 al Premiului Nobel în chimie pentru invenția sa. Cu alte cuvinte, întregul fundament al ”narațiunii oficiale” croite întru credibilizarea mascaradei așa-zisei ”pandemii” este mincinos, pe bețe de paie. 

Fapt. Un test pozitiv nu echivalează nici pe departe cu aspectul esențial că persoana testată ar fi și infectată, diferențiere trecută cu vederea, respectivele aspecte fiind asimilate, cât se poate de eronat, drept unul și același.

Iar acestea ar fi doar două realități obiective ignorate în ”narațiunea oficială” servită populației, manipulare de la A la Z.

Directorul SCM Timișoara, Vasile Rușeț, a ținut să precizeze într-un comunicat motivele pentru care SCM Rugby Timișoara nu mai evoluează mâine în Ardeal: ”În dimineața plecării programate la Cluj Napoca, pentru a disputa meciul de Cupa României, câțiva jucători ai echipei SCM Rugby Timișoara au anunțat anumite stări ce pot fi asociate cu simptomatologia asociată infectării cu virusul Covid 19. Ținând cont că în zilele precedente un jucător (n. n. Mihai Lazăr) a avut rezultat pozitiv la testarea obișnuită a echipei, conducerea clubului s-a consultat cu personal medical din cadrul Spitalului Municipal Timișoara, pentru a preveni dezvoltarea unui focar și pentru protejarea celorlalți competitori. După aceste consultări, cu acordul federației Române de Rugby și a echipei din Cluj, s-a amânat meciul programat duminică, 27 septembrie, anulându-se deplasarea. În conformitate cu metodologia de testare, întregul lot a fost programat pentru a fi testat marți 29 septembrie.”

 
 
 
Distribuie
Acest articol a fost publicat în Rugby și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


1 × trei =

 


Ultimele articole din categoria Rugby: