Cosmin Cioriciu, selecţioner România U19, după C.E. din Portugalia: „Ce poate fi mai frumos decît un copil practicant învăţînd lîngă cei mari, pe care altfel i-ar vedea doar la televizor?”

Notam zilele trecute numirea unui alt antrenor din rugby-ul timişorean, Marian Marin, în stafful tehnic federal al selecţionatei sub 17 ani, iar astăzi revenim cu un interviu ceva mai amplu cu un tînăr din sportul local cu balonul oval,  Cosmin Cioriciu, care tocmai a trăit deja ca antrenor federal experienţa prezenţei la Campionatul European de profil, cu naţionala României sub 19 ani, post în care se regăseşte după ce anul trecut pe vremea aceasta îi conducea ca „principal” pe cei de la RCM mvt UV Timişoara la o frumoasă medalie de bronz în Superliga 2011 respectiv la cucerirea Cupei României, trofeu de a cărui păstrare îi mai despart pe galben-albaştri semifinala de sîmbătă de la ora 11, cu Steaua, pe „Noua” din Braşov, şi – se speră – finala din 1 decembrie, cel mai probabil cu gazdele din Baia Mare.

Cosmin Cioriciu, ex-antrenor medaliat naţional al RCM Timişoara, actualmente selecţioner federal la România U19

Cioriciu, cîndva medaliat cu „bronz” pentru „Stejărei”, ca jucător de linia a III-a, posturile 6, 7, 8, la Campionatul Mondial din Italia, la mijlocul anilor ´90, picură acum din cunoştinţele sale, la cei 35 de ani împliniţi în 13 septembrie, noii generaţii sub 19 ani a României, după ce anul trecut prelua ştacheta de antrenor principal al Timişoarei de la Alexandru Domocoş, postură în care s-a regăsit însă pentru ultima oară cu ocazia cîştigării Cupei României, pe 3 decembrie 2011, la Alba Iulia, după care, odată cu investirea lui Chester Williams şi alipirea lui Marthinus Linee, a fost practic trecut pe linie moartă, chiar dispărînd din organigrama în care nu mai avea un foarte clar definit rol după primele două etape şi înaintea deplasării din 22 aprilie, la Farul…

www.sporttim.ro: Cosmin, s-a scris mai mult în ultima vreme despre traiectoria clubului timişorean dar şi tu ai avut-o pe a ta. Cam de cînd ai cochetat cu loturile naţionale?

Cosmin Cioriciu: Am fost prima oară contactat deja şi în cursul sezonului trecut, în 2011, dar obiectivele clubului la vremea respectivă şi programul perioadelor noastre de pregătire m-au făcut atunci să refuz oferta forului federal de a activa la nivel de juniori. N-am putut aşadar onora în sezonul trecut, întrucît prioritară a rămas activitatea de club la Timişoara, unde aveam nişte obiective, şi implicit nu am participat la Campionatul European care a fost găzduit la Bucureşti, însă nu-mi pare rău deoarece rezultatele avute aici, la echipa de club, au fost dintre cele mai frumoase. Apoi, în urma rezultatelor pe care le-am înregistrat în 2011 cu RCM mvt UV Timişoara, precum şi pentru faptul că la Academie am încheiat pe locul 3, mi-au oferit selecţionata U19.

– Cînd ai început activitatea la selecţionata „Stejăreilor” sub 19 ani?

C.C.: Am pornit cu adevărat la drum cu un prim stagiu în 26-30 iunie, la Predeal, desfăşurat cu sportivii care absolveau Bacalaureatul în prima sesiune şi cu juniorii care n-au participat la examene. A urmat un stagiu de preselecţie în luna iulie, la care au participat circa 80-100 de sportivi trimişi de cluburile lor, în situaţia în care noi am evitat să nominalizăm selecţionabilii, lăsînd la discreţia formaţiilor din ţară opţiunea de trimitere a tinerilor care considerau că ar face faţă rigorilor. Din păcate, am avut un gust amar vizavi de unele alegeri făcute, pentru că unii dintre juniori s-au prezentat la preselecţie fără a fi însă în stare să efectueze o încălzire corespunzătoare, nici măcar genuflexiunile nu erau executate corect de sportivi la vîrsta de 19 ani. După stagiul acesta ne-am hotărît asupra a 27-28 de jucători, deşi ne-am fi dorit alcătuirea unui lot de 30 de rugbyşti, dar n-am putut, valoric, să avem chiar 30. Pentru mulţi, preselecţia a venit într-un moment greu, fiind neantrenaţi de două-trei săptămîni, după încheierea sezonului, aşa încît unii n-au putut să arate totul cu acea ocazie. Apoi am întocmit un proiect de antrenamente pentru Campionatul European sub 19 ani, pentru care, din păcate, n-am putut să utilizăm un număr maxim de zile, din cauza condiţiilor economice existente. Am reuşit totuşi 5 stagii de cîte o săptămînă, ţinînd cont că în luna august a fost din nou o sesiune de Bacalaureat, stagiile avînd loc la Bucureşti şi Snagov dar şi la cluburile de provenienţă.

– Care cluburi oferă cei mai mulţi selecţionabili, în acest caz naţionalei sub 19 ani?

C.C.: Marea lor majoritate provin de la Baia Mare, care deţine echipa campioană vreme de 2 ani la rînd, CSŞ Siromex, şi care un an a fost vicecampioană. Selecţia noastră a vizat juniori din generaţiile 1993-1994 şi cum cîţiva juniori mai mari au fost acontaţi de seniorii clubului local,  CSM Ştiinţa Baia Mare, am avut practic 4-5 jucători din lotul grupării de primă divizie. Am avut de asemenea de la seniorii Stelei un junior, de la juniorii Farului, de la Dinamo, cîţiva de la seniori, de la Petroşani, în general rugbyşti care tocmai au terminat junioratul, şi a contat în alegerile noastre dacă joacă sau nu la echipele lor. Am evitat pe cît posibil să fie rugbyşti care nu ajung să joace…

– Are Baia Mare chiar o asemenea prolifică pepinieră sau alta este strategia sa?

C.C.: CSŞ Siromex îşi poate permite să adune tineri de prin ţară, cu predilecţie din zona Moldovei sau din cea a Bucureştiului, cu preponderenţă de la Bîrlad, Focşani ori Tecuci, iar rezultatele pe care le-au avut astfel i-a încurajat să urmeze această strategie. CSŞ Siromex este altceva decît clubul prim-divizionar CSM Ştiinţa, nu ştiu exact dar este posibil să fie un parteneriat public-privat, în cadrul căruia aspiranţilor li se oferă casă, masă, şcolarizare. În aceste condiţii, şi normal că juniorii cei mai buni din ţară probabil şi-i alege Baia Mare, care a mai şi dat, la Arad, la Cluj-Napoca.

Cosmin Cioriciu, arbitrînd un turneu de minirugby, pe cînd era secund al lui Alexandru Domocoş la seniorii lui RCM Timişoara

– La ce vîrstă îi selecţionează, de regulă?

C.C.: Cred că de la vîrsta de 17 ani, şi îi cooptează pentru ultimii 2 ani de juniorat. Cu alte cuvinte îi ia cu o bază în rugby, după care urmează să-i finiseze.

– Revenind la selecţionata naţională sub 19 ani, cu cine mai activezi în staff-ul tehnic?

C.C.: Suntem mai mulţi, ceea ce este excelent: Răzvan Popovici, de la CSŞ Siromex, Horea Hîmpea, de la clujeni, Radu Băsălău, preparatorul fizic care a evoluat la echipele din Arad, a Stelei, Răzvan Peristerie, ca psiholog, precum şi un alt timişorean, Octavian Cîmpean, medic al echipei, cel mai bun în domeniul medicinei sportive, dar care, din nou, nu are nici el loc la Timişoara. Este aproximativ din generaţia mea şi activează doar la lotul naţional, conducînd Policlinica de Medicină Sportivă din Timişoara. 

– Bănuim că astfel ai avut ocazia să interacţionezi şi cu stafful tehnic al „Stejarilor”, de la naţionala mare.

C.C.: Da, este o onoare şi un foarte bun prilej pentru mine, de a ajunge în preajma selecţionerului federal Hary Dumitraş şi a staffului său. Am convingerea că prin prezenţa şi profesionalismul lor există o excelentă oportunitate de refortificare a naţionalei de seniori, despre care am păreri foarte bune. Nu merge cu jumătăţi de măsură, din contră, şi este salutar că a promovat jucători noi şi s-au descoperit talente uitate. Din păcate, există aceste probleme financiare în rugby-ul nostru, şi vedeţi şi Dumneavoastră acum, echipe care nu se prezintă în Cupa României, Farul, care a avut mulţi concediaţi dintre componenţii străini, şi sunt de părere că este într-adevăr bine să se-aducă şi rugbyşti străini, dar să şi avem grijă de ceea ce vine din urmă în rugby-ul românesc.

– Punctînd despre evoluţiile la Campionatul European încheiat luna aceasta în Portugalia, ce ar trebui menţionat?

C.C.: Am fost dezamăgit, pentru că puteam să jucăm finala, însă nişte alegeri inoportune precum şi unele soluţii neinspirate pe supranumeric, în atac, respectiv aproape de terenul de ţintă advers, ne-au privat de concretizarea unor situaţii favorabile, ba mai mult, pe contrele declanşate împotriva noastră, abia i-am prins în preajma terenului nostru de ţintă, şi a trebuit să reclădim din jumătatea noastră… Asta a fost cu Spania, după ce i-am condus la pauză.

Cu Georgia, la fel, am cedat. Georgienii arată foarte bine în plan fizic şi, avînd în staff inclusiv un sud-african, n-am mai fost surprinşi să se prezinte bine şi tehnic. Am început un pic mai timid iar cînd am văzut că nu sunt de netrecut, am început să dominăm jocul. Consider că o mai mare încredere în forţele noastre ne-ar fi dus mai departe şi, chit că nu ne-ar mai fi încălzit cu nimic, am fost aproape de o fază de eseu pe final, cînd eram la 8 puncte handicap.

– Aţi învins totuşi, în cele din urmă, în jocul de clasament…

C.C.: Cu Rusia a fost un duel mai mult de orgoliu, ruşii înregistrînd un egal cu belgienii şi pierzînd strîns cu Portugalia, gazda. Noi ne-am văzut aşadar nevoiţi să jucăm pentru locurile 5-6 şi am reuşit o bună evoluţie, în care, dacă nu ne-am fi pripit atît, diferenţa ar fi fost mult mai mare.

– Ca experienţă de participare, în ansamblul ei, ce v-a mai învăţat Europeanul din Portugalia? 

C.C.: A fost foarte interesant, una peste alta. Deoarece am văzut că liceele, în Portugalia, în parteneriat cu ambasada Marii Britanii, şi-au asigurat suprafeţe sintetice şi naturale, de iarbă, pentru jocul de rugby, baze de antrenament una peste alta. Noi am fost prezenţi pe stadionul naţional, într-o zonă cu Universitatea de Educaţie Fizică şi Sport din Lisabona, unde erau 3 terenuri de iarbă, două artificiale, unul de meci, pistă, sală de forţă, bazin, nisip, tot necesarul de pregătire…

– În condiţiile unei asemenea baze materiale, juniorii Portugaliei au şanse sporite de a progresa, nu-i aşa?

Antrenorul Cosmin Cioriciu, între conducătorul timişorean Dan Borzaş şi fanii RCM-ului, la ora semifinalei pierdute în Superliga 2011, cu cîntec, 24-22 la Baia Mare

C.C.: I-am şi văzut pe copiii de la cluburile Sporting şi Benfica, erau 300 de copii care jucau minirugby, aveau la dispoziţie tot necesarul, cască, proteze, mînuşi. Iar naţionala mare se antrena lîngă ei: ce poate fi mai frumos decît un copil practicant învăţînd lîngă cei mari, pe care altfel i-ar vedea doar la televizor?

– Aşadar ţări pe care le dominam în acest sport păşesc semnificativ înainte…

C.C.: Desigur… Ne-am informat pe internet şi am aflat astfel că Spania de exemplu are juniorii în campionatul francez, dar şi în Anglia, chiar şi în Africa de Sud, pe unde probabil au ajuns cu studiile. Noi avem doar 2 la Castres, încă unul în străinătate, de anul acesta. La fel, Georgia investeşte foarte mult în rugby, Spania şi Belgia sunt într-o creştere evidentă, belgienii majoritatea jucînd în Franţa şi deţinînd antrenor francez. Nu sunt deloc scuze dar este un fapt cert, că sunt aproape de marile naţiuni rugbystice şi reuşesc să asimileze.

– Cum îi încurajăm în schimb noi, pe tinerii noştri?

C.C.: Fiecare echipă de seniori ar fi cazul să aibă grijă de copiii săi, de juniori, şi nu doar de palmares şi rezultatele imediate ale seniorilor. Mai multe ore de educaţie fizică şi sport ar fi benefice în organigramă iar dacă inspectoratele şcolare ar înlesni cluburilor să efectueze o selecţie cît mai mare, pentru a găsi eventuali practicanţi, ar fi benefic pentru sportul de performanţă, deoarece fără bazele sistemului consolidate, e foarte greu…

– Bănuim că altfel era cînd ai început tu rugby-ul… 

C.C.: Da… Cînd eram mic, erau acele Campionate Naţionale Şcolare aproape în toate sporturile, întreceri care îi făceau pe copii să se mişte şi să aibă un sport favorit, îi făceau să iubească sportul. Acum, din păcate, nu mai prea sunt, şi s-ar putea activa aşa cum trebuie doar cu acordul autorităţilor.

– Ai fost junior, apoi senior şi pentru Timişoara, ulterior antrenor, dar la nivel de club. Cum a fost acest pas, la nivelul unui lot naţional?

C.C.: Am constatat cu bucurie ce înseamnă să ai într-adevăr un staff, colegi cu care să conlucrezi în adevăratul sens al cuvîntului, cu care să vorbeşti aceeaşi limbă, faptul că nu există probleme ci soluţii, şi nu-ţi trage nimeni frîna de mînă. Bineînţeles, totul pe fondul unei continue comunicări între noi, şi acum, după încheierea activităţii, şi care probabil va exista întotdeauna.

– Reaminteşte cum ai făcut tu primii paşi în rugby…

C.C.: Eram la Bîrlad, un centru recunoscut pentru talentele sale rugbystice, iar tata era antrenor în vremea aceea. Cum Partidul Comunist obliga orice club sportiv să efectueze selecţii prin şcoli, astfel au ajuns să mă aleagă şi pe mine, în clasa I. La Bîrlad era opţiunea între echipele divizionare de handbal, fotbal, rugby. M-am înscris la clubul sportiv iar în generaţiile 1994-1995, 1995- 96 am cîştigat titlurile la juniori I, cu Triumf Bucureşti. Selecţionarea în lotul naţional juvenil mi-a adus locul 3 la Campionatul Mondial din Italia, care rămîne cea mai mare performanţă a României în condiţiile neparticipării marilor naţiuni, dar în prezenţa totuşi a Ţării Galilor, Scoţiei, Argentinei, gazdei Italia.

– Iar atunci a survenit trecerea la Timişoara…

– În 1996, profesorul Alexandru Domocoş ne-a cooptat în lotul Universităţii Marcellini. Au fost cîteva sezoane bune, mai ales la început, ca prim club care ne-a absorbit de la juniori, şi pînă prin 2000, cînd lucrurile n-au mai putut merge mai departe. Ţin minte că eram mulţi proaspăt absolvenţi sosiţi din acea parte de ţară, şi de la Bucureşti, iar la început seniorii Timişoarei se uitau ciudat la noi. Eram mici, nu ne ştiau, dar pe parcurs s-a ajuns la vorbele <nu credeam că o să facem echipă din voi>… Ne-a unit foarte tare, a fost o frumoasă coeziune, cu rezultate pe măsură. 

– Apropo… Mai ţii legătura cu unii dintre foştii componenţi?

– Desigur, mai vorbim, ne mai împărtăşim una alta. Tocmai am vorbit cu Ezaru, şi cu Vlad, despre Miki Vioreanu ştiu că a ajuns în Australia, ca medic, după ce în Irlanda a mai şi jucat, în paralel cu profesia. S-a îngemănat atunci un colectiv frumos, din generaţii diferite…

– După experienţa Marcellini, ai avut un periplu…

C.C.: Într-adevăr, la Farul vreme de 2 ani, 2000-2002, apoi un tur de campionat la Arad, iar la Cluj un retur în care n-am avut însă drept de joc, după două transferuri, şi unde mi-au acordat încredere la cîrma echipei de 19 ani a clubului. A fost pentru prima oară ca antrenor şi am lucrat cu rugbyşti ca Gal sau Mariş… A urmat un sezon în Franţa, în ligile inferioare, titlul de vicecampion cu clubul din Arad, cînd fiinţa Contor Zenner, iar şi în Italia am evoluat laolaltă cu rugbyşti români, şi antrenor român, recomandat fiind de Nichitean, şi cu care am reuşit promovarea în Serie A. Vreme de un an am fost singur în Italia şi am încercat în consecinţă să-mi aduc şi soţia, ceea ce nu s-a putut realiza, motiv pentru care am ales să revin în ţară.

Secundul Cosmin Cioriciu, la ora ultimului său joc ca antrenor secund la RCM Timişoara, cu Dinamo, pe 13 aprilie 2012

– Şi astfel ai avut o a doua perioadă la Universitatea Timişoarei…

C.C.: Da, în vremea antrenorului Gică Văcaru, în urmă cu 3-4 ani, avînd prilejul cîştigării Cupei Europei Centrale. Am mai jucat pînă inclusiv anul trecut, cînd am evoluat în ultimul meci oficial, cîştigînd Campionatul Naţional Universitar de rugby în 7.

– Dar după toţi aceşti paşi, tot anul trecut ai cîştigat medalii mai frumoase ca antrenor, tocmai al prim-divizionarei RCM mvt UV Timişoara…

C.C.: Într-adevăr, sunt nişte medalii frumoase, amintiri foarte frumoase, locul 3 de la Bucureşti, cu Farul, iar apoi cucerirea Cupei. Am trecut prin toate etapele de formare, ca junior, jucător, antrenor de juniori, antrenor-jucător, antrenor plin, după ce mai activam cîteva etape, din una în alta, la Arad, cînd plecase Ovidiu Şerban. Sunt amintiri de neuitat, de exemplu cînd am jucat semifinala de campionat la Arad, cu Baia Mare, şi am cedat în prelungiri, care parcă nu se mai sfîrşeau, eseu printr-un mol cu toată echipa… Nu pot să uit nici primul meci ca antrenor principal al Timişoarei, cu Steaua (n.n.: 34-24 pe 22 mai 2011)… 

– Ai avut aşadar un prim an, cu competiţie oficială, la naţionala sub 19 ani a României, şi noi chiar ne întrebam, acum, că a venit vremea fazelor finale în Cupa României, pe care o cucereai anul trecut cu RCM, ce-o mai face oare Cosmin Cioriciu. Ştim că a trecut mai bine o jumătate de an de la despărţirea ta de clubul timişorean dar dacă ai vrea totuşi să spui ceva pe această temă…

C.C.: Nu ştiu ce aş mai putea spune… Eram angajat şi m-au dat afară, în primăvară, înaintea meciului cu Farul, la Constanţa. Dar a fost mai demult, hotărîseră pentru Chester Williams pe cînd noi luptam pentru semifinala Superligii 2010 şi Cupa României. Asta e…

***

Rugbyştii sub 19 ani ai României, cu Cioriciu pe banca tehnică, au dispus de Rusia cu 33-15, în jocul de clasament al Campionatului European din Portugalia, reunind săptămînile trecute reprezentativele europene cu excepţia celor de top, şi au încheiat astfel pe locul 5, după ce în prealabil cedau Spaniei, cu 16-10, şi Georgiei, cu 20-6, ierarhia finală fiind: 1. Portugalia; 2. Georgia; 3. Belgia; 4. Spania; 5. Romania; 6. Rusia.

 

 

 

 

 

 

Acest articol a fost publicat în Exclusiv, Rugby și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× 3 = optsprezece

 


Ultimele articole din categoria Exclusiv: