Cu tânărul Neculau în premieră căpitan, Timișoara Saracens oferă și altora minute la codașa Dinamo și se menajează înaintea sosirii galezei Dragons

La ceas de octombrie, bate deja tot mai tare la ușă debutul în faza grupelor din European Rugby Challenge Cup, a doua competiție ca importanță a cluburilor Europei, grupe în care campioana României revine după 2 ani, urmând a avea în program meciuri în weekend-uri succesive, în Timișoara cu galezi și în deplasare în Franța. Dar până la jocul de sâmbăta viitoare de pe ”Dan Păltinișanu” cu Dragons Rugby, din Newport, încă o deplasare în Superliga, sâmbătă de la 11 cu Dinamo, în capitală, unde cei din Ronaț se vor axa pe rugbiști cu minute mai puține în picioare, menajându-și în schimb unele piese cheie, într-o încercare de dozare a eforturilor la intrarea pe două fronturi.

Acum 2 ani, Timișoara Saracens debuta absolut în faza grupelor din Challenge Cup tot printr-un meci acasă în miez de octombrie cu o formație insulară, Edinburgh Rugby, de care era întrecută la scor, campioana României fiind nevoită doar câteva seri mai apoi să joace deja runda a doua, la Paris, pierdută la zero într-o joi. Și în acest caz sosirea lui Dragons Rugby va fi urmată de descinderea în fief-ul unei grupări din Top14, de astă dată Clermont Auvergne, cu mențiunea că timișorenii îi mai au în grupă ca adversari și pe englezii de la Northampton Saints, pe care îi vor primi pe Bega în luna decembrie, tot atunci urmând a găzdui și returul cu francezii, după care în ianuarie vor urma deplasările în insulă.

Gruparea din Newport joacă în campionat în Pro14, reunind cele 4 cluburi profesioniste din Țara Galilor, de la vest la est ca poziționare geografică pe coasta sudică Scarlets, Ospreys, Cardiff Blues și Dragons Rugby, respectiv tot atâtea din Irlanda, Connacht, Munster și Leinster, din Dublin, de pe teritoriul Republicii, iar Ulster din Irlanda de Nord, plus câte două din Scoția, Italia dar și, începând de anul trecut, din Africa de Sud.

Debutul de sezon i-a găsit pe galezii din Newport alternând eșecurile cu victoriile în Guinness Pro14, 17-21 acasă cu Benetton Rugby Treviso dar și 27-22 pe teren propriu cu sud-africanii de la Southern Kings, după care 52-10 pentru Leinster la Dublin, un 16-5 de succes acasă cu Zebre Rugby și, cel mai recent, 29-13 (12-6) pentru Glasgow Warriors în Scoția, gazdele înscriind 5 eseuri în jocul din weekend-ul trecut, capitol la care Dragons a ripostat prin numărul 13, Adam Warren, la scorul de 17-6, puțin după pauză.

Ca și calibru al echipei, Dragons Rugby este inferioară celor 3 foste adversare ale timișorenilor în grupele ediției 2016-2017, galezii încheind penultimii în ”Conferința B” a ediției anterioare din Pro14 iar tot pe locul 6 din 7 într-una dintre serii situându-se și acum, înaintea partidei de sâmbătă cu vecinii de la Cardiff Blues, după care vineri 19 octombrie, în urma deplasării în Banat, vor primi vizita englezilor de la Northampton Saints în etapa a II-a din Challenge Cup, iar pe 27 octombrie vor juca la Ulster.

Apariții weekend de weekend și pentru timișoreni, mai întâi sâmbătă de la 11 pe arena ”Florea Dumitrache”, luna în curs urmând a o încheia tot în deplasare și revenind în cadrul Superligii după periplul francez, pe 27 la Tomițanii Constanța.

Sâmbătă se intră deja în jumătatea secundă a turului sezonului regular în Superliga, capul de afiș fiind tot în capitală, CSM București – CSM Știința Baia Mare de la ora 14:30, după ce, la matineu, timișorenii vor căuta să combine experiența competițională a unor componenți de bază cu elanul tineresc al unor forțe proaspete, totul completat cu câteva reveniri în cadru.

În total, până la ora actuală, Timișoara Saracens a apelat la 24 de jucători titulari în primele 4 etape de campionat, sâmbătă urmând și rândul altora. Este vorba despre Doge, anunțat ca pilier, Rupanu și Umaga ca mijlocași la grămadă și la deschidere, și Simionescu, preluând de la Samoa prerogativele fundașului.

Sosene Anesi a efectuat de altfel înlocuiri în XV-le de start de la etapă la etapă, trei în urma rundei inaugurale, două în urma succesului acasă cu băimărenii și chiar 5 după eșecul din Ghencea, ceea ce a dat sâmbăta trecută roade, rugbiștii din Ronaț provocând primul eșec bucureștenei CSM, înfrângere la care a pus serios umărul cu unicul eseu al galben-albaștrilor și Vlad Neculau, în vârstă de 20 de ani, titularizat în premieră în noul campionat, în pachetul de înaintare.

Neculau avea să fie desemnat jucătorul etapei a patra în Superliga, păstrându-și locul în primul XV dar fiindu-i și încredințată banderola de căpitan pentru deplasarea la Dinamo, semn al abordării timișorenilor ca ultimă reprezentație înaintea primirii celor de la Dragons.

Dinamo încă n-a câștigat în noua campanie, fiind învinsă destul de clar în primele etape, 38-9 la CSM București și 31-13 la Buzău, după care a remizat 25-25 acasă cu U Cluj, pierzând și săptămâna trecută la o altă nou-promovată, 17-13 pentru Tomițanii în Dobrogea.

Anul trecut, tot în tur, dar ceva mai vremelnic, în septembrie, Dinamo n-a cedat acasă timișorenilor, 22-22, mai dregând astfel busuiocul după ce campionii se impuneau detașat în precedenta vizită din aprilie 2017, 38-16 în returul sezonului regular anterior. Chiar și într-o formulă inedită în noul sezon, cu Simionescu; Lemnaru, Zaharia, Popa, Shennan; Umaga, Rupanu / Taupaki, Rădoi, Doge; Mureșan, Iftimiciuc; Whitehurst, căpitanul Neculau și Stewart, rezerve fiind anunțați Căpățînă, Boshoff, Mariș, Lazăr, Tătăruș, Conache, Samoa și Rose, galben-albaștrii dețin prima șansă la victorie în capitală. Deplasare folosită de antrenorul Anesi  și pentru a lua pulsul de meci la nivelul lotului, după cum a explicat în prefațarea disputei: ”Va fi un joc în care vom vedea mai bine și unde suntem din punct de vedere al implicării lotului, mai ales că ne așteaptă competiția europeană”.

Timișoara Saracens începea campionatul acasă pe 8 septembrie contra nou-promovatei din Buzău cu XV-le Samoa; Zaharia, Popa, Manumua, Fercu; Rose – cpt., Conache / (1-8) Halalilo, Sabău, Pungea; Stewart, Iftimiciuc; Morrison, Rus; Whitehurst, iar de-atunci au mai prins pe rând prima garnitură și Rădoi, Mureșan, Drenceanu, Shennan, Militaru, Lemnaru, Taupaki, Căpățână și Neculau, după cum urmează…

În 32-26 acasă cu băimărenii, Samoa; Zaharia, Popa, Manumua, Fercu; Rose – cpt., Conache / (1-8) Halalilo, Rădoi, Pungea; Mureșan, Drenceanu; Morrison, Rus; Stewart

În eșecul cu 16-9 la CSA Steaua: Samoa; Zaharia, Fercu, Popa, Shennan; Rose – cpt., Conache / Militaru, Rădoi (41, Căpățînă), Pungea; Mureșan, Drenceanu; Morrison, Rus, Stewart.

Iar sâmbătă, în victoria cu CSM București: Samoa; Lemnaru, Fercu, Popa, Shennan; Rose – cpt., Conache / Taupaki, Căpățînă, Pungea; Mureșan, Iftimiciuc; Neculau, Rus, Morrison.

Sosene Anesi a mai spus înaintea meciului de sâmbătă că ”obiectivul nostru este clar pentru această etapă: vrem continuitate în rezultate, vrem să facem un joc bun și să aducem acasă toate punctele, și dorim să dăm minute tuturor jucătorilor din lot. Vom odihni câțiva sportivi care au evoluat mai mult până acum, iar cei tineri au încă o dată șansa să se remarce!”

Clasamentul la zi după 4 etape și programul rundei a V-a în Superliga, pe coloana datelor tehnice. 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Rugby și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


1 + = noua

 


Ultimele articole din categoria Rugby: