La început de decembrie, în anul 2011, odată cu căderea cortinei peste sezonul inaugural al relansării elitei Ovaliei carpatine sub forma noului campionat al Superligii, începeau rugbiștii Timișoarei asaltul lor adesea implacabil spre cucerirea numeroaselor trofee ce-au îmbogățit palmaresul clubului de pe Bega în deceniul trecut, acel prim pas din 3 decembrie 2011 fiind efectuat tocmai în finala Cupei României, 32-10 (24-3; datele, aici) la Alba Iulia cu proaspăta campioană de-atunci, Știința Baia Mare. Trecut-au 11 toamne, răstimp în care rugbiștii Banatului au mai câștigat de 4 ori Cupa României, și iată-i duminică în București la ora ultimului act al păstrării trofeului adjudecat în aprilie 2022 în contul ediției trecute, râvnit fiind și de ”militarii” Stelei, perdanți zilele trecute ai finalei campionatului.
În 2011, la relansarea campionatului primei divizii sub forma Superligii, timișorenii se consolau pentru pierderea la Baia Mare a semifinalei prin câștigarea medaliilor de bronz în finala mică a diviziei de elită strict grație punctelor actualului antrenor Calafeteanu, ”bronz” căruia îi adăugau puțin mai apoi trofeul Cupei României, acaparat de o manieră categorică sub poarta Marii Uniri.
Sportivii din Ronaț, deveniți în 2012 campioni ai țării în Superliga, trofeu păstrat apoi și în 2013, nu reușeau să-și apere la acea vreme Cupa României, părăsind competiția în 2012 pe parcursul ei, cu repetiție și în 2013, însă nu s-au lăsat până când au recâștigat-o în 2014 tot în Ardeal, în ultimul act de pe Cluj Arena, 19-14 (9-8; datele, aici) pe 30 noiembrie cu rivalii lor și la titlu maramureșeni. Principal marcator al finalei fiind atunci nimeni altul decât actualul antrenor al timișorenilor, bucureșteanul Valentin Calafeteanu, cu 4 lovituri de pedeapsă și o transformare, toate de acuratețe sub lucșii instalației de nocturnă a arenei de pe malul Someșului.
Iar rugbiștii Timișoarei deveneau la Iași în duminica de 4 octombrie a anului 2015 primii care să-și apere cu succes trofeul Cupei României în Ovalia carpatină după nu mai puțin de 9 ani, trecând de steliști în urma reprizelor de prelungiri cu 17-14, la pauză 11-5 și 14-14 după cele 80 de minute regulamentare de joc (datele, aici), triumf în lipsa celor 9 ”Stejari” în plin parcurs cu naționala în grupele turneului final al Cupei Mondiale din Albion, ”Stejari” printre care și Calafeteanu, titular în XV-le tricolor. Și era al doilea trofeu al bănățenilor în acele luni, după ce în capitală, pe 13 septembrie, cucereau și finala ediției inaugurale a Cupei Regelui, 24-22 cu campionii băimăreni.
Pe care sportivii din Ronaț aveau să-i deposedeze de titlul în campionatul Superligii în aceeași toamnă a anului 2015, anunțând parcă un frumos moment aparte al rugbiului timișorean chiar pe malurile Begăi, gazdă a finalei din 21 mai 2016 a Cupei României, trofeul rămânând en fanfare în Banat, campioni zdrobitori cu 37-12 (16-15; datele, aici), pe arena ”Dan Păltinișanu”, același Calafeteanu înscriind un eseu în minutul 24 dar și 3 lovituri de pedeapsă respectiv 4 transformări, din nou principal marcator al ultimului act.
Tripli câștigători consecutiv ai Cupei României, timișorenii capotau în cele din urmă în semifinala în deplasare la CSM București din martie 2018, pe fondul absențelor date tot de convocările internaționalilor în selecționata ”Stejari” pentru ieșirea în Georgia, însă anul 2019 le-a adus chiar două prezențe în finala competiției Cupei României, și nu este nici o greșeală, prima, pierdută în primăvară în fața acelorași bucureșteni de la CSM, care ulterior aveau a se… desființa, fiind amânată de la finele anului anterior, cea de-a doua fiind găzduită de ”Noua” din Brașov pe 30 noiembrie, atunci când altfel aureolații steliști, recordmani ai trofeelor adjudecate în Cupă, încheiau deceniul cu un rar triumf, 22-19 (13-9; datele, aici) în ultimul act ”cu cântec” cu bănățenii.
Decis de nimeni altul decât Florin Vlaicu, pe-atunci încă centru al ”militarilor”, asigurând un foarte rar trofeu cucerit de galonata grupare rugbistică din Ghencea, cu zeci de titluri naționale în palmares dar și zece triumfuri în ultimul act al Cupei României din 1950, doar primul însă din 2013. O revanșă în finala Cupei după 4 ani, în urma prelungirilor de la Iași, diferența fiind dată și de faptul că în 2019 ”Stejarii” absentau în premieră de la turneul Cupei Mondiale.
Regres general care avea să se manifeste într-un cerc vicios și sub forma inconsistenței în plan competițional a întrecerii Cupei României, de regulă străvezie spre foarte străvezie în umbra campionatului – și acela devalorizat, puține fiind în general meciurile din picioarele rugbiștilor din Ovalia carpatină, iar și mai puține cele cât de cât tari, drumurile spre cucerirea trofeelor interne fiind și prea scurte, și prea lipsite de adevărate provocări. În absența cărora ștacheta calitativă rămâne la un nivel în cel mai bun caz stagnant.
Iar în loc să se preocupe de interesele rugbiului, scop principal al activității sale de administrare, Federația Română a și plecat capac la toate în 2020 pe fenta ”pLandemiei” Stupid-19, la care clubul timișorean își dădea concursul cu vârf și îndesat prin a nu se prezenta la jocuri din Cupa României, un fiasco organizatoric cu numai 7 partide disputate, în ultima băimărenii deposedându-i de trofeu pe steliști.
Ezitările din 2020 continuând și în 2021, într-o a 75-a ediție a Cupei României la fel de văduvită de meciuri și acel veritabil spirit competițional, bomboana pe colivă fiind pusă prin amânarea precum în 2018 a finalei întrecerii de pe un an pe… altul, ultim act amânat în acest caz chiar de două ori. În așteptare fiind tocmai timișorenii, după ce în semifinale treceau chiar de CSA Steaua și tocmai în Ghencea, fie și fără a fi marcat vreun eseu, 16-18 (0-6; datele, aici) în august 2021, iar astfel au ajuns din nou sportivii din Ronaț să joace de două ori în același an în curs finala Cupei României.
În 2 aprilie pe ”Arcul de Triumf”, recâștigând trofeul, 22-15 (13-3; datele, aici) cu CSM Știința Baia Mare, duminică de la ora 12:45 pe același gazon, contra Stelei, ex-steliști fiind și acum în colectivul timișorenilor, Florin Vlaicu în teren, antrenorul Valentin Calafeteanu pe banca tehnică.
Mare fiind dorința celor din Ronaț de a da uitării aspectul că săptămâna trecută au pierdut la scor pe același teren finala mică a Ligii Naționale, în campionat, și tot în fața dinamoviștilor, precum anul trecut, ba mai mult, că a fost vorba despre chiar a treia finală mică pierdută în primul eșalon în ultimii ani, începând cu cea cedată la limită în 2019 la Bârlad, rămânând de văzut dacă înfrângerile din principala competiție internă, atât în semifinale și în partida pentru locul 3, cât și în play-off, nu mai puțin de 4 consecutive dintre care 3 fără excepție în deplasare, inclusiv la CSA Steaua, nu sunt suficient de apăsătoare pentru galben-albaștri la ora apărării trofeului Cupei României.
Înfrângerile cu mici excepții în fața ocupantelor podiumului, un catalizator al revanșei sau o povară prea mare de dus? Vor avea elevii lui Calafeteanu capacitatea de reacție?
Întrebări valabile până la un punct și în cazul ”militarilor” din Ghencea, care se vor înfățișa din nou pe ”Arcul de Triumf” după amărăciunea finalei abia pierdute pe acel gazon în Liga Națională, în fața cvadruplilor campioni ai țării începând din 2019, maramureșenii.
Pe undeva, presiunea net superioară e pe umerii steliștilor, mult mai înfometați de trofee decât bănățenii, care-și făceau plinul în deceniul trecut și mai câștigau unul anul acesta prin a redobândi Cupa României, pe când ”militarii”, la toată tradiția lor rugbistică, nu se pot mândri măcar cu un triumf suprem în campionatul Superligii ori mai nou Ligii Naționale, iar asta încă din primul deceniu al noului mileniu, tare sporadice fiind chiar și succesele în Cupa României.
Vor conta însă mai mult și mai mult forma și inspirația de moment, capacitatea de a metamorfoza amarul insucceselor din weekend-ul trecut din finale, al steliștilor cu ”Zimbrii”, al bănățenilor cu CS Dinamo, în ambiția orgoliului rănit pentru o ultimă înfățișare ca la carte, bucureștenii având totuși ascendentul moral major al dublei victorii directe în faza play-off din campionat, 14-32 în Ronaț și chiar 52-5, și mai și, pe 1 octombrie în Ghencea fotbalistică, de la 33-0 după o oră de joc (datele, aici).
Și totuși, steliștii n-au fost întotdeauna în apele lor în întâlniri cu trofeul pe masă, apăsați parcă de povara așteptărilor, pe când timișorenii au câștigat de cele mai multe ori finalele disputate.
Acestea fiind zise, doar un ultim act de calitate ar putea eventual da cumva uitării o ediție în sine a Cupei României care a fost la fel de străvezie și inconsistentă în planul competitivității precum marea lor majoritate.
Coborâtă fiind în derizoriu pe fondul nivelului modest al performanței sportive, într-atât de modest încât doar un meci a contat cu adevărat pentru fiecare dintre finaliste în privința calificării în ultimul act, mult prea puțin pentru creșterea competitivității. Meci adjudecat acasă în semifinale de bănățeni, 13-10 cu Dinamo în octombrie, iar dacă atât e suficient pentru a ajunge să joci cu trofeul pe masă – ceea ce, bineînțeles, nu e vina sportivilor, atunci nici valoarea adjudecării sale nu cântărește la fel de greu. Din păcate.
Finală în capitală în pregătirea căreia SCM USV Timișoara se află de o săptămână în cantonament la Snagov, rămânând în zonă după finala mică în campionat: „De muți ani echipa nu a avut ocazia să stea atât de mult timp împreună. Sunt niște conexiuni care s-au creat și se creează în aceste zile. Avem la dispoziție tot ceea ce ne trebuie pentru a pregăti acest meci și am încredere în băieți că vom termina anul cu capul sus. Duminică vom avea două răspunsuri clare: ce înseamnă munca noastră depusă de-a lungul anului și ce performanță reușim să obținem la final de sezon. Ca în orice finală, consider că șansele sunt 50-50. Echipa care va greși mai puțin va avea avantaj pe tabelă la final de meci.”
Spusele lui Valentin Calafeteanu, antrenor al celor de la SCM USV Timișoara, fiind completate de tânărul flanker Kemal Altînok: „Cred că acest trofeu pe care îl deținem și pe care îl vom apăra duminică, ne obligă, ne responsabilizează foarte mult pentru că trebuie să-l păstrăm la Timișoara. Acest trofeu poate fi răsplata muncii noastre de un an, a efortului colectiv făcut cu echipa, dar și individual. Știm că într-o finală este multă presiune și orice greșeală afectează negativ jocul. Vom încerca să fim cât mai disciplinați și mai concentrați pe a pune în joc planul pe care îl avem.„
