Fercu, nu la Portugalia – România, dar trăgând pentru titlul cu RCM şi Mondial

Cătălin Fercu, aripa României, sosit la RCM la finele sezonului trecut

„Este mândria noastră”, îl prezintă şi îl bate uşor pe umăr. Nu umărul cu probleme, care îi mai dă bătăi de cap. Alexandru Domocoş îşi conduce antrenamentul lotului de rugby al RCM MVT UVT Timişoara şi, contrar obişnuinţelor în preziua unui meci interţări al reprezentativei României, Cătălin Fercu nu este cu grupul selecţionabililor, pentru jocul Cupei Europene a Naţiunilor 2011, ci rămas acasă, cu colegii de club.

„Este cireaşa de pe tort, este fostul adversar, rival din teren, dar mai presus de atât, mereu prietenul din rugby, căci noi de noi aşa simţim unii pentru alţii, în lumea acestui sport” găseşte un alt mod de a-l scoate în evidenţă colegul de suferinţă Mădălin Gîrbău, un alt rugbyst cu umărul drept „în pioneze”, mai exact „în două şuruburi şi trei ancore, în urma unei luxaţii, o mai veche accidentare recidivând. Am nevoie de 4-5 luni de recuperare”. Fercu, o aripă iute cu circa 40 de selecţii pentru naţionala ţării, n-are nici şuruburi în umărul drept, nici nevoie de un repaus îndelungat, însă absenţa din lotul tricolor doare şi este neobişnuită pentru titularul echipei aliniate la precedentul turneu final al Campionatului Mondial, în anul 2007.

„Am solicitat să nu fiu utilizat contra Ucrainei, acuzând oboseala acumulată, însă a fost singurul meci din 2010 pe care nu l-am disputat”, explică Fercu, continuându-şi exerciţiul repetitiv de extensie al unei panglici elastice, pentru creşterea mobilităţii şi întărirea musculaturii în zona umărului.

Gîrbău, despre Fercu: "Şi când mi-era adversar, tot prieten era înafara terenului. Aşa-i în rugby"

Sâmbătă după-amiază, în meciul de debut al României în Cupa Europeană a Naţiunilor 2011, la Lisabona cu Portugalia, Samuel Mariş şi Valentin Niculae Calafeteanu se vor regăsi în teren dintre cei 7 selecţionabili de la revigoratul club de rugby timişorean, însă Fercu, în vârstă de 24 ani, doar îşi va privi colegii pe micul ecran. „Important este să recuperez după accidentare, în perspectiva debutului de sezon în Superligă şi a selecţionării între cei 30 jucători ai lotului pentru Cupa Mondială”, rămâne Fercu cu picioarele pe pământ, întrebându-se în ce postură îl va utiliza antrenorul său, Alexandru Domocoş. „La reprezentativă joc mai degrabă aripă, iar aici – să vedem – fundaş cred…”, uitându-se ca o tentativă de confirmare spre profesor.

Domocoş îşi ţine însă cărţile la piept, esenţială acum fiind omogenizarea echipei, aspect subliniat atât de antrenor cît şi de jucătorul său, internaţionalul Fercu. „Şi aceste antrenamente în sala de forţă contribuie la crearea unei coeziuni în cadrul lotului. Este important să închegăm un colectiv unit, să ne integrăm în garnitura pe care am găsit-o aici şi de aceea poate nu lucrează acum în favoarea noastră numeroasele convocări la echipa naţională. Una este să ne antrenăm cu toţii aici, fie şi chiar în sala de forţă, alta e să fim tocmai din primele luni de sudare a colectivului atât la club cât şi la lot, tot aşa cum una este să te pregăteşti cu selecţionata pentru un anumit meci internaţional, şi alta pentru un campionat întreg, ceea ce efectuăm în aceste săptămâni”, explică Fercu, de loc din Braşov, şi care în 5 septembrie va împlini 25 de ani.

Deşi tânăr pentru acest sport bărbătesc, îmbinând măiestria mânuirii balonului oval cu vigoarea necesară durelor contacte corporale, Fercu ştie deja bine ambele faţete ale medaliei. „A trebuit să mă acomodez repede şi e în firea sportivului să-şi găsească un rost uneori departe de casă”, îşi aminteşte braşoveanul de ultimii doi ani de juniorat, petrecuţi nu în „superba bază pentru rugby” din oraşul de sub Tâmpa, cum a caracterizat pepiniera de unde s-a lansat, ci tocmai în capitală, la Metrorex. A fost începutul pelerinajului său…

„Totul a început la vârsta de 9 ani, în faţa blocului. Jucam fotbal şi un prieten, George Bâciu, m-a convins să mergem la Rugby Club Braşov, să practic în paralel cele două sporturi. Desigur, când au aflat, părinţii s-au împotrivit, fără a şti mai nimic despre rugby. Dar am găsit în profesorul Doru Vasile Soporan un mentor care m-a determinat şi mai mult să iubesc şi să deprind tainele rugbyului pentru sportul în sine, şi l-am continuat cu plăcere”, îşi aminteşte Fercu, care a avut în fratele său mai mare cu 3 ani şi un exemplu de acelaşi sânge despre ceea ce înseamnă neşansa de a abandona sportul competiţional constrâns de afecţiuni cardiace. Pomenind de familie, tatăl său s-a stabilit sub Tâmpa la vârsta de 16 ani, încadrându-se la Tractorul, ca orice om încercând să pună bazele unei viitoare familii, venind din Enăcheştiul bacăuan.

„Modul său de abordare ne-a cucerit” reaminteşte Fercu despre antrenorul Soporan şi acea admirabilă bază materială pentru rugbyul juvenil braşovean, de unde s-au lansat nume cu rezonanţă în lumea sportului oval bănăţean, ca Mihai Vioreanu. „Părinţii săi continuă să fie vecini în cartier cu profesorul Soporan” dezvăluie aripa, amintindu-i şi pe colegii din noul lot al RCM MVT UVT Timişoara care se trag din acele părţi, şi anume pilierul Alexandru Ţăruş, centrul Eugen Iftode şi aripa Mădălin Lemnaru, unul dintre cei 7 convocaţi pentru jocurile Cupei Europene a Naţiunilor, dar care a suferit în această săptămână o entorsă la gleznă, în pregătirile la lot.

Preda, de la Baia Mare, via Arad, laolaltă cu colegul Fercu, pentru Timişoara

„Treceţi şi vi se va înmâna fiecăruia câte o cupă, drept suvenir, ne-a spus profesorul, să tot fi fost vreo 20 de juniori în lot, la acel Campionat Mondial al cluburilor, în 1997, în Franţa, unde ne-am aliniat ca Rugby Club Braşov. Şi am luat locul trei! Era o tradiţie să participăm la asemenea competiţii, în baza contactelor realizate între cluburi, şi jucam 12 contra 12, pe jumătate de teren”, îşi mai aminteşte Fercu de perioada de formare, când s-a oţelit într-un sport ce „formează caractere puternice”, după cum îl completează colegul său, Cătălin Dragoş Preda, un alt jucător cu experienţa anilor cu balonul oval la „fabrica de rugby” din Arad, cum numeşte gruparea de la care, aidoma unui transplant, au fost achiziţionaţi peste zece jucători din actualul lot al lui Domocoş.

Ar fi multe de zis, cum cad de acord colegii de echipă. Şi normal, din vreo 40 de selecţii la seniorii României, incluzând o participare la Cupa Mondială. Dar Preda preferă un intermezzo între aparate, în rol de fotoreporter, iar Gîrbău îşi aduce aminte de motivaţiile din juniorat, cu „un croissant şi Frutti Fresh”. Iar de la trofeul din piatră cu jucătorul cu balonul oval în mână, tot de la turnee juvenile internaţionale, Fercu a trecut la acel prim eseu pentru România, în jocul său de debut, contra Canadei, în 2005, dar după ce răspunsese unei precedente prime convocări, la 17 ani şi opt luni.

Ce l-a făcut remarcat în ochii selecţionerilor? „Viteza, în primul rând. De fapt, şi acum mi-aş dori să efectuez şi nişte antrenamente specifice, ţinând de latura atletică a sportului, pentru a-mi îmbunătăţi viteza, explozia. Cluburi străine au şi asemenea preparatori fizici, se insistă mult pe modul cum să alergi eficient, să efectuezi schimbări de direcţie în regim de viteză”, explică aripa care a pecetluit cu un eseu calificarea la precedentul Mondial, din 2007, în crucialul joc cu Spania, după ce fusese punct forte şi în precedentul duel, cu georgienii. De fapt, la numai 20 de ani, braşoveanul Cătălin, acum măsurând 1,84 metri şi cântărind 87 kilograme, era suficient de abil să reuşească un eseu şi împotriva „Cocoşilor Galici”, într-o toamnă în care dădea piept şi cu scoţienii.

Talentul l-a adus iute în vâltoarea rugbyului mare dar, într-un asemenea sport de contact, pericolele pândesc meci de meci: „Mi se trage de-acum vreo doi ani, de la un joc pentru Steaua contra Farului, la rugby în 7. Am fost prins din spate, fiind cu balonul la piept, şi trântit ca într-un procedeu de lupte, căzând în cotul drept, moment în care umărul parcă mi s-ar fi ridicat. A generat o laxitate şi în ciuda faptului că la vreo cinci investigaţii RMN nu s-a descoperit mai nimic, puţin, puţin lichid, existând foarte mici rupturi ale ţesuturilor ligamentelor glenohumerale, acea accidentare m-a făcut să ajung să joc cu infiltraţii, cum s-a întâmplat anul trecut, la International Rugby Board Cup, contra Argentinei, Italiei. Am fost hotărât să evoluez, deşi indiciile de la încălzire erau altele, şi am jucat cu infiltraţii, fiind însă esenţial să intri pe teren ca şi cum nimic nu te-ar afecta. Doare, dar dacă eşti preocupat, şi nu complet concentrat pe joc, n-ai cum să evoluezi bine. Trebuie să uiţi orice altceva”.

Cătălin Fercu, Mondialist la 21 ani, "timişorean" la 24...

Fercu, transferat la finele sezonului trecut de la gruparea dezintegrată din Arad, odată cu alţi jucători ai investitorului Dan Dinu cu a sa companie de transporturi MVT Logistic, este acea cireaşă, sau vişină de pe tort, cum a spus Preda, care poate conferi Timişoarei acel aplomb cu care aripa se remarca în ediţiile succesive de European Challenge Cup, între 2005 şi 2007, când reuşea unul respectiv 6 eseuri în faza grupelor pentru bucureşteni, inclusiv trei laolaltă împotriva celor din Bayonne.

Aşadar la Timişoara au sosit rugbyşti unşi pe plan extern, în cupe europene sau la Mondial. Dar, după cum însuşi Fercu remarcă, foarte realist şi cu picioarele pe pământ, când vine vorba de capcanele sezonului Superligii ce va demara în 26 martie, tocmai cu redutabila Farul, „esenţial este să lucrăm pentru omogenizarea noastră, care va dura cel puţin o jumătate de sezon. Va ieşi un lucru bun, am această convingere, şi de aceea suntem aici, dar în timp, nu peste noapte, şi cu foarte multe meciuri. Într-adevăr, este însufleţitor că a început să se închege deja ceva, din grupul jucătorilor cu care Timişoara a încheiat anul trecut pe locul 6 în play-off şi din grupul transferaţilor, noi, cei care avem nevoie de ceva timp pentru a ne integra, dar simpla achiziţie a mai multor internaţionali nu e o garanţie în sine, şi spun asta gândindu-ne la varianta de a aborda lucrurile a grupării din Baia Mare, care, cu jucători anonimi dar foarte uniţi de lipsa de fluctuaţie a colectivului, fără multe plecări sau veniri în decursul a 4-5 ani de stabilitate laolaltă, a sfârşit prin a câştiga Divizia Naţională. Este o reţetă bună, care spune multe despre nevoia continuităţii, a stabilităţii, a construcţiei în timp”.

Aşadar, apropo de doritul salt de pe locul 6 în 2010 pe amintita poziţie întâi în Superliga 2011, în sânul RCM-ului se preferă cumpătarea fără ochii pe ceas, ci doar când e vorba de acumulările de efort. Rigoarea impusă de Alexandru Domocoş atât în stagiul de pregătire la Valea lui Liman, unde i-a avut la dispoziţie şi pe selecţionabili, săptămâna trecută, de marţi până sâmbătă, cât şi în aceste zile cu câte două antrenamente în Timişoara, dimineaţa la Tonikgym de pe Bucovina 49, iar după-amiaza la terenul din Ronaţ, implică şi ore exacte de start al pregătirii.

Fie şi pe gheaţă, pe când unii se întorc pe cealaltă parte în aşternuturi, la şapte dimineaţa, Fercu şi colegii săi încep jumătatea de oră de alergare, preambul la circuitul de 12 aparate la sala de forţă, cu unii, studenţi, începând exerciţiile la ora opt, cu alţii, reacomodându-se după despărţirea de studiile superioare de pe malul Mureşului odată cu rugbyul de-acolo, de la nouă. „Şi nu ne mai rămâne nu ştiu cât timp, căci la 15,30 fix profesorul se aşteaptă să începem antrenamentul tehnico-tactic la teren”, după cum explică Fercu. Zece antrenamente pe săptămână. E obositor? Ba bine că nu. „Vor urma câte douăsprezece, ce-i drept cu un mai mic efort în sala de forţă, unde luna asta vom apela la 8-10 aparate iar ulterior, în cursul sezonului, la cam cinci, dar intense, pentru acumularea forţei şi rezistenţei în regim de viteză”, conform spuselor profesorului Alexandru Domocoş, care a adăugat celor două diplome de absolvent al învăţământului superior, în ştiinţele economice şi ale sportului, un master în ştiinţe motorii, dobândit în Italia.

Cu toţii, de la antrenorii Domocoş şi Cosmin Cioriciu, până la Fercu şi colegii săi mai noi sau mai vechi, de pe vremea „fabricii” Contor Zenner Arad, îţi insuflă acea încredere liniştitoare, a sufletelor tari oţelite sub platoşele încercate în încleştările din iarbă, iar apariţia rezultatelor e doar o chestiune de timp. Toate la vremea lor, acum fiind vorba de eliminarea încărcăturilor musculare generate în cantonament, eventual a kilogramelor în plus, cum s-a referit Paul Borzaş la ciuntirea a 7 kilograme din masa sa corporală, dar şi la vitalele acumulări fizice. Fercu şi băieţii, dacă le putem spune aşa uriaşilor de la RCM, au timp să-şi întindă picioarele în stil american, răsfiraţi cu cazarea de la căminul universitar „Camelia” şi până la alte diverse locaţii nu departe de „epicentrul Ronaţ” al rugbyului, doar cu ocazia apariţiilor televizate ale noilor lor colegi, în Portugalia şi nu numai.

Pe micul ecran şi-ar dori şi Cătălin Fercu să reapară, cu frunza de stejar în piept, cândva în toamnă, din îndepărtata Noua Zeelandă. Înapoi unde îi este locul, între cei cincisprezece ai României. Pe aripă acolo, oare fundaş aici?

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Rugby și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


opt − = 4

 


Ultimele articole din categoria Rugby: