GSI Auto Timişoara, cîte 4 eseuri în grupă, scor pentru locul 5

La puţine ore după ce descindea la Târgovişte la capătul unei călătorii noaptea, abordată nu neapărat la cuşetă, reprezentanta Timişului în turneul final naţional al Olimpiadei Sportului Şcolar la rugby în 7, GSI Transporturi Auto Timişoara, a surprins asistenţa revenind de la 0-22 la 24-22 contra pepinierei Metrorexului Bucureşti.

Aşadar „Auto” a şarjat în week-end în finalele liceale, în Dâmboviţa, şi după cum explică profesorul Constantin Osain, ex-rugbyst al Universităţii şi cadru didactic la instituţia timişoreană, „sperăm să ne croim drum şi la anul spre faza finală, pentru că, avînd în componenţă liceeni de clasa a XI-a, spre deosebire de majoritatea adversarelor, care s-au bazat mai ales pe jucători din clasa a XII-a, şi care sunt la absolvire, am fi mai puternici şi am avea o şansă chiar la medalii…”

Timişorenii au încheiat duminică pe locul 5, după cei din Braşov, care şi-au conservat titlul cucerit în 2011, pe podium mai urcând liceeni din Bîrlad şi Constanţa, cu Metrorex în cele din urmă pe 4 iar gazda Pucioasa şi cei din Ciorogîrla (Ilfov) pe 6 respectiv şapte.

Într-adevăr, vineri, la puţine ore după un obositor drum, „Auto” a dat mai întâi piept în primul meci cu reprize a câte 7 minute celor de la Metrorex Bucureşti, care s-au desprins la 22-0, cu timişorenii revenind la 24-22. „Am reuşit 4 eseuri şi în general am jucat foarte bine, însă în cele din urmă, la final, am pierdut cu 24-27”, a explicat Osain, a cărui echipă a făcut o figură onorabilă şi sîmbătă, cu favoriţii din Braşov, în faţa cărora au cedat cu 24-34, tot cu 4 eseuri în cont, faţă de cele 6 ale ardelenilor. Ulterior, pentru locurile 5-6, bănăţenii au trecut cu 45-10 de gazdele din Pucioasa, într-un joc disputat pe baza Arsenal Târgovişte.

Cu jucători de clasa a XI-a incluzându-l pe mezinul Denis Gruin, născut în 1995, şi anume Eduard Abraham, Raul Radiş, Ruben Korosi, Ionuţ Butcura, Cristi Cîrdei, Dumitru Florea, Bogdan Liteanu, Alex Dascaliuc, Adrian Ciobăniţei şi Ioan Stan, cu toţii din generaţia ´94, „Auto” s-a descurcat în general bine într-o competiţie „de nivel bun, în care, exceptîndu-le pe ultimele două clasate, dintre care Ciorogârla s-a prezentat cu juniori de clasa a noua şi foarte firavi, echipele au aliniat jucători promiţători. Braşov are o echipă excelentă, păstrată de anul trecut, iar Bîrlad a jucat binişor în finala pierdută la un eseu diferenţă, 34-29 cu Colegiul Naţional Transilvania, o bună pepinieră a rugby-ului braşovean”, după cum a mai remarcat Constantin Osain, adăugând ca elemente de culoare, în privinţa organizării, că echipele au fost răsplătite pentru accederea în finale: „S-au acordat baloane ovale din partea federaţiei fiecărei echipe iar antrenorii au primit cravate oficiale cu însemnele Federaţiei Române de Rugby, care s-a implicat activ în buna derulare a întrecerii, într-un bun parteneriat cu Inspectoratul local şi alte instituţii locale. Participantele au beneficiat şi de gratuităţi pentru a vizita obiective locale de interes turistic, şi grupul nostru a profitat, pentru a îmbina sportul cu istoria. Am vizitat Cetatea Chindiei şi Grădina Zoologică, excelent pusă la punct”.

 

 

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Juniori, Rugby, Sport juvenil și etichetat cu , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la GSI Auto Timişoara, cîte 4 eseuri în grupă, scor pentru locul 5

  1. Aqwilla-Violla spune:

    Invitati-l la niste antrenamente pe dl.Chester W. !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


noua × 5 =

 


Ultimele articole din categoria Juniori: