Harlequins bate campioana Angliei și a Europei, Saracens

Harlequins, viitoare adversară a Timișoarei Saracens în Grupa 5 din European Rugby Challenge Cup, a pricinuit primul eșec stagional concitadinei Saracens, sâmbătă după-amiază, pe Twickenham Stoop, în runda a IV-a din Aviva Premiership 2016-2017.

150px-harlequins_badge

”Quins”, pe care cei din Ronaț o vor întâlni în etapele cu numerele 3 și 4 din totalul de șase ale grupei, s-a desprins până la mijlocul primei părți la un remarcabil 17-0 de oaspeții campioni ai Angliei și Europei, Tim Swiel deschizând foarte rapid scorul dintr-o lovitură de pedeapsă în minutul 3 iar tot el transformând eseurile aripilor Tim Wisser și Charlie Walker din minutele 4 și 20, primul după o cursă de 75 de metri, cel de-al doilea, la colț, la a treia tentativă a gazdelor de a străpunge rezistența roș-negrilor, aflați deja într-un iminent pericol de a fi sancționați cu un eseu de penalizare.

La fel de notabil, Harlequins a conservat până la pauză avantajul de 17-0, și chiar dacă n-a mai marcat la reluare, când Wigglesworth a izbutit eseul lui Saracens, transformat de Lozowski, iar Ben Spencer a adăugat o lovitură de pedeapsă pentru vizitatorii în roșu-negru în minutul 76, Saracens s-a văzut în premieră învinsă în noua ediție a primei ligi engleze de Rugby Union dar și pentru prima dată după o serie de 13 victorii în toate competițiile: 17-10.

Harlequins, finalistă la zi în European Rugby Challenge Cup, întrecere continentală numărul 2 al cărei ultim act îl pierdea în mai cu 26-19 în fața lui Montpellier, a repetat astfel isprava din sezonul trecut de a fi prima învingătoare a lui Saracens, nimeni alta decât dubla deținătoare la zi a titlului în Albion, după un 28-20 cu trofeul pe masă contra lui Exeter Chiefs, în urma unui triumf final intern și în 2015 în fața lui Bath, fiind de reamintit că roș-negrii de pe Allianz Arena se impuneau în mai și în ER Champions Cup printr-un 21-9 cu Racing 92 Paris, la 2 ani după finala pierdută cu 6-23 cu RC Toulon.

Apropo de finale de cupe europene, ar fi de fapt de remarcat că toate oponentele timișorenilor în Grupa 5 au trăit în acest deceniu experiența unui ultim act în ER Challenge Cup, Edinburgh Rugby, oaspete a Banatului pe 15 octombrie, pierzând-o pe cea din 2015 cu 13-19 pe Twickenham Stoop în fața lui Gloucester Rugby, iar următoarele două adversare pentru cei din Ronaț, Stade Francais și Harlequins, disputând-o la Cardiff pe cea din 2011, adjudecată de englezi cu 19-18, englezi care au pierdut-o în schimb pe cea din primăvara acestui an.

Harlequins, care până acum mai trecea cu 21-19 acasă în runda inaugurală de nou-promovații din Bristol dar ceda apoi cu 19-10 la Sale Sharks și 36-25 la Exeter, a învins sâmbătă în alcătuirea 15. Brown, 14. Walker (50, Alofa), 13. Hopper (67, Jackson), 12. Roberts, 11. Visser, 10. Swiel, 9. Care (47, Dickson) / 1. Marler (1, Lambert), 2. Buchanan (Gray),  3. Collier (47, Sinckler), 4. Merrick (67, Twomey), 5. Horwill, 6. Robshaw, 7. Wallace, 8. Chisholm.

Saracens s-a înclinat cu 15. Goode, 14. Ellery, 13. Bosch (67, Tompkins), 12. Barritt, 11. Wyles, 10. Lozowski, 9. Wigglesworth (65, Spencer) / 1. M. Vunipola (65, Barrington), 2. Brits (40, George), 3. Du Plessis (41, Figallo), 4. Itoje, 5. Hamilton, 6. Rhodes (58, Brown), 7. Wray, 8. Billy Vunipola.

Harlequins are în octombrie jocuri de campionat la Wasps, pe 2 ale lunii, în 8 acasă cu Northampton Saints iar pe 29 primește vizita lui Worcester Warriors, în paralel având și întâlniri cu Stade Francais și Edinburgh Rugby, în Grupa 5.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Rugby și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Rugby: