Ar mai fi ceva de zis despre toate deficienţele întreţinute de F.R. Rugby în Ovalia carpatină, din moment ce însuşi forul internaţional al jocului în XV, IRB, poate coace o asemenea aiureală încât să fie de-ajuns a învinge doar două naţionale modeste, în acest caz de pe locurile 31 şi 28 în propria ierarhie, pentru asigurarea calificării la Cupa Mondială!?
Ba mai mult, beneficiara favorului deja din 9 februarie 2025 – deşi se ştie că 2 ani şi 8 luni înseamnă chiar enorm în sport, destule şi putând aşadar a se întâmpla până la turneul final din octombrie-noiembrie… 2027 – nu este vreo mare forţă astfel recunoscută din capul locului şi implicit cu biletele rezervate din oficiu, ci nimeni alta decât tocmai cea mai necompetitivă reprezentativă învinsă pe linie la Cupa Mondială anterioară din 2023, ultimă clasată între cele 20 de selecţionate din cadru.
Despre România fiind vorba, spulberată în penultima toamnă în Franţa cu 8-82 de către Irlanda, 0-76 de campioana lumii Africa de Sud, 0-84 de Scoţia şi 24-45 de Tonga.
Încât, cu pasivul -255, reprezentativa FRR a încheiat pe ultimul loc IRB Rugby World Cup 2023, celelalte două învinse pe linie, Chile şi Namibia, înregistrând minusuri mai puţin copleşitoare, -188 şi -218.
Însă, chiar şi-aşa, la mai puţin timp de la eşecurile din Hexagon, faţă de cei chiar aproape trei ani rămaşi până la viitoarea reuniune mondială din Australia, ultima clasată la precedentul turneu final a avut posibilitatea de a-şi rezerva biletele încă din 9 februarie 2025.
Şi firesc, „Stejarii” n-au spus nu şi le-au înhăţat, dar absolut nefiresc este noul format competiţional în baza căruia rezultă asemenea anomalii.
„Politica porţilor deschise” fiind iniţiată prin simpla balonare a numărului participantelor la turneul final, de la 20 în 2023 în Franţa, la 24 în 2027 la Antipozi, încât, dat fiind subţirimea naţionalelor din restul unui anumit cerc asociat calificărilor, transformă această triere în… „floare la ureche”.
Ori s-ar presupune că un turneu final, „prin definiţie” şi prin însăşi esenţa sa, ar trebui a se limita în principiu strict la „crema cremelor”, de aceea şi fiind un turneu final, pentru a-i reuni doar pe cei mai performanţi, şi nu prin a-şi lărgi cadrul.
Supradimensionare de la 20 la 24 care a indus în consecinţă şi simplificarea semnificativă a drumului spre turneu, pe rute dintre cele mai scurte şi facile.
Ceea ce, fără doar şi poate, coboară de-a binelea în derizoriu valoarea în sine a calificării pe scena mondială, prea mult la îndemână pentru a nu fi şi ştirbită aura sa.
În plus, ciuntind din gloria celor care aspiră la asigurarea biletelor prezenţei, altădată simţind din plin că şi-au meritat locul „la masa celor mari” dar şi că au dovedit-o cu prisosinţă.
Ori mai nou, prin prisma hopurilor puse în calea ultimei clasate la „Mondialul” din 2023, „bătută măr” atunci, pentru a reveni şi la cel din 2027, „obstacolele” fiind de pe prăfuitele trepte 31 şi 28 în clasamentul IRB, criteriul de accedere este de-a dreptul jenant şi chiar ridicol.
Principiul fiind cel călcat în picioare, căci poate fi înscris un „X” în locul numelui România, putând fi vorba despre oricare altă naţională beneficiară, în ideea că International Rugby Board a târât în derizoriu importanţa calificării la propriul turneu final pe care-l organizează.
Ori nu astfel creşte competitivitatea şi performanţa sportivă a aspirantelor dornice de a deveni mai puternice şi dezvoltate rugbistic, ci din contră, le răsfaţă prin a le rezerva aproape pe tavă nişte bilete de-a binelea şifonate prin prisma (contra)exemplului ultimei participări.
Dar când „incluziunea” şi „diversitatea” sunt concepte brusc mai potente pe liniile globalizării fenomenului, axat nevoie mare pe răspândirea sa la o scară cât mai largă ca ţel în sine, indiferent de nivelarea în jos a valorii sale calitative prin completarea cu „balast la umplutură”, atunci şi aceste forţări care nu fac cinste IRB.
Şi-n lumina cărora, repetăm, puţine ar mai fi de zis despre toate cele întreţinute anapoda de F.R. Rugby în Ovalia carpatină.
Dar mulţi săraci cu duhul văd şi puţini pricep, „Ura şi la gară!”, aidoma unui soi de bucurie puerilă.
Nemaifiind chiar absolut nimic de spus din moment ce săptămânile trecute preşedintele federal Alin Petrache a fost din nou reales în post într-o unanimitate mai mult decât… „ceauşistă”, semn al domniei automulţumirii într-un fenomen în care lucrurile ar merge strună.
Şi-ntr-adevăr, decât să trudeşti în cine ştie ce slujbă inconvenabilă sau chiar pe şantiere, mai bine să-ţi asiguri remunerări şi beneficii din sistemul public, prefăcându-te că pui umărul la „dezvoltarea rugby-ului”, joacă de fapt cu lopăţica-n nisip la adăpostul încasărilor din dări ale contribuabililor neştiind pe ce sunt anapoda tocate preţioase resurse.
Deşi, pe de-altă parte, propunerile de dezafiliere ale cluburilor membre se ridică la 11 la nivel naţional, iar cele de suspendare la 26, conform înscrisurilor tot de luna trecută ale Biroului Federal, ceea ce numai a lărgire şi impulsionare a bazei Ovaliei carpatine nu aduce.
Cât despre cei care chiar înţeleg „schema mai largă a lucrurilor” cu sportul pe post de vehicul utilitar al unor interese mai sus-puse, oricum „nu contează”.
Ajungându-se însă totuşi ca într-un sport de gentleman şi cu prestanţă, integru, să poată rezulta asemenea forţări nefireşti, ştirbindu-i fără doar şi poate din credibilitate.
Căci cine mai poate lua întrutotul în serios semnificaţia şi importanţa unei prezenţe pe scena mondială, din moment ce e suficient a trece în câte-un joc de ocupantele locurilor 31 şi 28 în ierarhia lumii pentru asigurarea biletelor la turneul final!?
„Stejarii” înhăţându-le din două mişcări la îndemână, sâmbăta trecută la Bucureşti cu nemţii care i-au condus de două ori până la pauză, 48-10 (13-10) de la 3-10, iar sâmbătă de la ora 21 la Mons, decisiv cu 31-14 (10-7) în Belgia.
Trupe necalificate la turnee finale anterioare şi oricum nepregătite pentru a aspira la o prezenţă surpriză în 2027, încât totul s-a transformat într-o mult prea vremelnică şi prematură formalitate, în contradicţie cu perceptele sportului, căci e chiar nefiresc a fi puse decisiv locuri la bătaie pentru o competiţie din toamna lui 2027 încă de la începutul lui 2025.
Sau 2 ani şi 8 luni nu pot aduce nicidecum ajustări ale valorilor, variabile din firea lucrurilor!?
Neştiut, dar din preajma balonului oval se află lucruri noi.
Iar pentru a fi şi mai evident calibrul modest al „obstacolelor”, învinsa Germania e urmată pe locul 32 în ierarhia IRB tocmai de nimeni alta decât Rusia, exclusă de 3 ani din competiţii şi fără a mai fi concurat din februarie 2022, pentru a se deduce şi mai limpede cât de mic a fost cu adevărat hopul acasă din drumul spre Australia.
Penibil de-a dreptul.
Fără a mai lărgi paranteza, ci doar a puncta în cadrul ei pe seama ilegitimităţii nejustificate a excluderii Rusiei, sub cele mai false pretexte înadins fabricate în necunoştinţa de cauză a majorităţii în spirit de turmă, într-o pervertire în extrem a realităţii factuale obiective şi a adevărului.
Şi fără ca Belgia să fie cumva cu mult mai brează decât Germania, la fel de sugestiv fiind faptul că alde Elveţia şi Suedia le despart pe locurile 29-30 în ierarhia IRB.
Cu România pe poziţia 20 şi-având parte de un singur barometru real al stadiului la care se află, mai bine zis al apelor mlăştinoase în care se zbate, şi-anume sâmbăta viitoare de la ora 17 la Botoşani cu Portugalia, „Mundialistă” care anul trecut îi… „reteza” pe „Stejari” în capitală în ediţia 2024 a scenei secunde europene.
Pe care România nu mai rezista, groggy într-o serie neagră cu lusitanii, georgienii şi spanioli, în ultimele două cazuri peste Marea Neagră respectiv pe teren neutru.
Fără ca respectivul trio să fie de mare forţă, ci doar emergent, Portugalia clasându-se momentan pe locul 16 în aceeaşi ierarhie, vecinii iberici pe 18 iar gruzinii ceva mai răsăriţi, pe 12.
Însă standardele au decăzut în general, pentru că de exemplu doar 16 sutimi de punct despart Georgia în clasamentul IRB în speţă de galezii alunecaţi pe treapta a 11-a, şi normal în urma unei serii unicat pentru „roşii” britanici de 14 eşecuri la zi, cel de la Roma, de zilele acestea, din Turneul celor 6 Naţiuni echivalând cu minimul istoric al pierderii a doua partide la rând în faţa Italiei.
Care va să zică un singur şi unic test inter-ţări ar fi mai de Doamne ajută în grupa patrulater a actualei ediţii a scenei secunde continentale, cel acasă cu Portugalia, pentru o evaluare mai realistă a nivelului actual al naţionalei României.
Cu rezervele că până şi-acest meci va fi ştirbit de-un grad însemnat de competitivitate prin însuşi sistemul de desfăşurare, în baza căruia atât „Stejarii” cât şi lusitanii vor fi deja la Botoşani cu biletele pentru Cupa Mondială din 2027 la purtător, ceea ce mai estompează din motivaţie. Dată în rest de câştigarea grupei, asigurând găzduirea semifinalei de la 1 martie şi implicit evitarea Georgiei, cel mai probabil adversar ulterior în finala din miez de martie a scenei secunde continentale. Pe prima consemnându-se sâmbătă în Turneul celor 6 Naţiuni şi Anglia – Franţa 26-25 (7-7).
Şi da, undeva în Belgia, la Mons, şi-a luat România biletele pentru cea de-a XI-a ediţie a „Mondialului”.
Încă din minutul 7 netezindu-şi calea prin timişoreanul Gabriel Rupanu, dintr-o penalitate.
Deşi, precum Germania la Bucureşti, outsiderul a marcat primul eseu, Belgia semnându-l în minutul 12 finalizat de căpitanul Torfs, De Francq transformându-l: 7-3.
Rupanu a mai avut parte apoi de o penalitate dar a ochit butul din stânga, abia minutul 36, puţin înaintea pauzei, aducând şi primul eseu „tricolor”, făurit pe treisfeturi de la Gontineac la Simionescu, care a lansat un balon de urmărire ajuns de naturalizatul Tiqe Iliesa, sprintând spre terenul de ţintă, 7-8. Rupanu transforma, 7-10 scorul pauzei.
Rupanu repetând isprava şi-n debutul părţii a doua, tot o lovitură de pedeapsă şi tot primele puncte ale reprizei în contul favoriţilor. Bisând apoi, 7-16.
Iar doar un minut mai apoi Gontineac intercepta şi sprinta 40 de metri spre eseu, 7-21, transformat de acelaşi Rupanu.
Totul drept dovadă elocventă a micimii hopului de la Mons, „reduta belgiană” căzând din câteva mişcări după pauză. Acestea fiind aşa-zisele „obstacole” dispuse de IRB spre turneul final mondial, nefăcând cinste credibilităţii jocului în XV.
Formalitatea fiind totalmente confirmată până la mijlocul părţii a doua după o grămadă la 5 metri, Mitu marcând şi el un eseu.
Tot cu grămada replicând şi gazdele, autoare al unui al doilea eseu, 14-28. Semnalând pe de altă parte limitările din jocul reprezentativei FRR, care, „luată la bani mărunţi”, oglindeşte după chipul şi asemănarea forului tutelar deficienţele Ovaliei carpatine, de care federalii se fac responsabili ca nedemni gestionari ai unui cândva mândru domeniu al sportului intern.
Limitările ieşind cu-atât mai mult în evidenţă cu cât atât Gontineac cât şi naturalizatul Tevita Manumua au suferit eliminări temporare spre final, „Stejarii” alegându-se cu o dublă inferioritate numerică într-un test inter-ţări nu de intensitate. Dar totuşi adjudecat aproape la pas în dauna outsiderului, Conache transformând o penalitate şi stabilind rezultatul, 15-31.
Unei calificări fără glorie, chiar cea mai neînsemnată din istoria meritorie a parcursurilor României spre turneele finale.
Acesta este însă noul cadru asigurat de IRB într-un soi de recompensare a deficienţelor evidente.
Etalate de „Stejari” cu un selecţioner străin, francezul David Gerard, şi patru rugbişti naturalizaţi conform XV-ului aliniat la Mons, tot patru fiind şi titularii oferiţi de SCM USV Timişoara, „careu” propunând şi căpitanul – fundaşul Simionescu, dar şi principalul marcator al partidei, mijlocaşul la grămadă Rupanu, cu 15 puncte.
Doi fiind dinamoviştii din echipă iar câte unul de la băimăreni, „militari” şi rapidişti, încât jucătorii României legitimaţi la cluburi străine au fost acum în minoritate în XV, numai şase: Alexandru Savin (CS Rapid), Ştefan Buruiană (USON Nevers Rugby), Cosmin Manole (CS Dinamo); Adrian Moţoc (Biarritz), Andrei Mahu (Massy); Cristi Boboc (CSA Steaua), Cristi Chirica (Dinamo); Adrian Mitu (Soyaux-Angouleme XV Charente) // 9. Gabriel Rupanu (SCM USV Timişoara), Vaovasa Hinckley (Dinamo); Tevita Manumua (SCM USV Timişoara), Jason Tomane (CSM Ştiința Baia Mare), Taylor Gontineac (Beziers), Iliesa Tiqe (SCM USV Timişoara); Marius Simionescu (SCM USV Timişoara).
Rezerve la start, Tudor Butnariu (CSA Steaua), Iulian Hartig (Dinamo), Gheorghe Gajion (Stade Montois), ex-timişoreanul Marius Iftimiciuc (Carcassonne), Jacob Nicolaas Immelman (CSM Ştiința Baia Mare), ex-timişoreanul Alin Conache (CSA Steaua), Mihai Graure (Dinamo) şi Vlad Neculau (SCM USV Timişoara). Foto: rugbyromania.ro
