Palu, medaliat la spital. „Sperăm să-l luăm ca suporter”

Medaliaţii cu bronz ai Superligii s-au oprit mai întâi la revenirea lor în Timişoara la colegul lor internat în spital, David Palu, care se află sub supraveghere medicală în Clinica de boli infecţioase şi pneumoftiziologie de la Pădurea Verde, unde i-au înmânat duminică seară la ora 18 medalia pentru locul 3 în elita rugbyului carpatin, cucerită sâmbătă pe „Arcul de Triumf” cu un 15-11 în finala mică, în dauna Farului. Vădit emoţionat, Palu, care a ieşit din clinică pentru a-şi întâmpina colegii tocmai descinşi în oraş, cu autocarul, direct de la Bucureşti, a început prin a rosti un „Mulţumesc!”

Palu, purtând tricoul devenit deja celebru, cu sloganul LUPTĂM PENTRU TIMIŞOARA, a placat cu un zâmbet larg suferinţa iscată de problemele de sănătate izbucnite în aceste zile.

Cu medalia atârnând de gât, înmânată de colegi, rugbystul din emisfera sudică a stat preţ de câteva minute cu noii ocupanţi ai podiumului primei ligi. „Ştiu că aţi avut un meci greu şi că aţi luptat din răsputeri şi pentru mine”, a continuat decarul Universităţii în limba engleză, încheind prin a mulţumi galben-albaştrilor în limba română şi urându-le totodată să stropească succesul: „Să beţi acum un pahar şi pentru mine”.

Palu, care în urmă cu exact 3 săptămâni aniversa împlinirea a 30 de ani printr-un eşec în semifinala Superligii, 24-22 pentru Ştiinţa, la Baia Mare, a fost internat de urgenţă pe mijlocul săptămânii la Spitalul Judeţean, fiind transportat noaptea cu ambulanţa, pe fondul acutizării unei crize survenite în urma unei zile normale de antrenament, în care pregătea împreună cu colegii săi alinierea în finala mică, la Bucureşti.

Diagnosticul exact va fi aflat luni, cert fiind că Palu a fost preluat în cursul săptămânii pentru supraveghere şi investigaţii de Spitalul de boli infecţioase, unde şi-a întâmpinat colegii duminică seară. Jucătorul în vârstă de 30 de ani avea o mină bună, deşi cu o perfuzie ataşată la antebraţ, şi s-a protejat de frig cu o haină înmânată tot de colegi, după ce în prealabil ieşise din salon îmbrăcat ca de spital, în tricoul… rugbystic.

Palu a fost unul dintre absenţii de marcă fără de care RCM MVT UVT Timişoara s-a impus totuşi sâmbătă prin loviturile de pedeapsă reuşite de Vali Calafeteanu, lista indisponibilităţilor incluzând şi aripile de lot naţional Cătălin Fercu şi Mădălin Lemnaru, primul, datorită unei suspendări, concitadinul său braşovean datorită unei accidentări, precum şi pe Bogdan Stamatin, care se accidenta la mână în semifinala de la Baia Mare.

Mai mult, Stelian Burcea s-a accidentat la rândul său în finala mică de sâmbătă, la genunchi, devenind indisponibil pentru duelul de sâmbătă de la ora 13, în finala Cupei României Gold Corporation, ceea ce nu înseamnă însă că nu va fi alături de colegi, la Alba Iulia. „Sperăm să-l luăm cu noi ca suporter şi pe David Palu”, a spus după descinderea la spital Dănuţ Borzaş, director sportiv al clubului de locul 3, şi care contează în ultimul act al competiţiei K.O. şi pe aportul suporterilor, gruparea timişoreană pregătind pentru deplasarea în Ardeal 6 autocare.

Tot o brigadă de arbitri francezi va oficia şi finala Cupei României, care se doreşte a fi o revanşă pentru bănăţeni după cele 3 eşecuri din Superligă, inclusiv în semifinala play-off de la început de noiembrie, Dănuţ Borzaş sesizând că „prestaţia arbitrilor din Franţa a fost impecabilă” şi remarcând totodată că nişte arbitri din România ar fi putut alege sâmbătă să dicteze două eliminări în contul timişorenilor, ca modalitate de interpretare a jocului. „N-am văzut să aibe şi ei vreun accidentat după finala câştigată”, a mai spus Borzaş despre jocul câştigat sâmbătă de Ştiinţa cu 24-12, succes cu care şi-a păstrat trofeul elitei pentru a treia oară la rând.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Rugby și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


noua − 6 =

 


Ultimele articole din categoria Rugby: