Pas spre finala Cupei României fără eseuri acasă: 6-6 cu campionii. Al 11-lea meci pe ”Dan Păltinișanu” după ”ultimul joc pe Dan Păltinișanu”

Timișoara Saracens a jucat astăzi la matineu ultimul meci acasă din faza grupelor Cupei României, din postura de lider și la adăpostul victoriei tur de la Baia Mare cu 17-22 în urmă cu aproape 3 luni, avantaj pe care l-a apărat cu succes în fața ”Zimbrilor” vizitatori, capabili doar să egaleze în fiecare parte a duelului fără eseuri, unul strâns și tactic: 6-6 (6-3). Era clar că disputele directe din serie între bănățeni și maramureșeni vor decide una dintre finalistele întrecerii paralele campionatului, iar echilibrul a dominat, cu un ușor plus pentru cei din Ronaț, de-acum mari favoriți să se alăture Stelei în ultimul act din decembrie de la Brașov.

Rezultatul victorios în deplasare din august la o diferență echivalentă cu un eseu netransformat a conferit gazdelor bănățene o marjă în plus de manevră în disputa decisivă de astăzi de la ora 11, și remiza putând fi luată în calcul drept alternativă convenabilă, îmbrățișată de Timișoara Saracens, care mai are de efectuat un singur pas pentru revenirea în finala Cupei României, pierdută anul acesta în ediția trecută în fața lui CSM București, și anume peste două săptămâni în deplasare la ACS Tomițanii Constanța, formație cu o singură victorie, la limită, în primele 5 etape din Grupa A.

Rivalele din vest și nord, unice campioane în acest deceniu în Superliga, s-au reîntâlnit după aproximativ o lună și jumătate de la duelul din Maramureș din prima ligă, tranșat atunci de puțin pe final de ”Zimbrii” campioni, însă astăzi nimic nu le-a despărțit pe tabela de marcaj, la capătul unei încleștări preponderent a pachetelor de înaintare. 

Timișorenii au reușit în bună măsură să-i țină pe vizitatori la distanță de propriile buturi și să le anihileze din fașă tentativele de șarje ofensive, căutând să evite erorile ce i-au costat în această toamnă. 

N-a fost spectaculos, dar a fost la rezultat, miza fiind clară și ținând de pasul spre finala Cupei României. În regres în campionat, pierzători în tur la Baia Mare și aici cu CSA Steaua în jocurile cheie din tur, rugbiștii din Ronaț aveau nevoie de un balon de oxigen, cu atât mai prețios cu cât calificarea putea fi adjudecată în confruntarea cu rivalii maramureșeni îndrumați de Eugen Apjok, totodată deținători ai titlului național.

Implicit, s-a aplicat o partitură pretabilă situației și adversarului, trecându-se de la victoria cu 11 eseuri semnate de zece marcatori săptămâna trecută contra clujenilor, la o ținere în frâu a ”Zimbrilor”, care, presați de nevoia de a învinge, au și greșit ceva mai mult.

Taxați fiind pe jumătate din lovituri de pedeapsă de fundașul timișorenilor, Ionel Melinte, care a preluat de două ori conducerea în prima parte pentru cei din Ronaț, uvertura băimărenilor, Ratu Taniela, egalând în prealabil la trei din același procedeu. Melinte avea alte două oportunități la dispoziție până la pauză de la punct fix, nefructificate însă, așa încât gazdele încheiau de puțin în avantaj o primă parte în care au jucat și cu vântul în spate pe ”Dan Păltinișanu”.

Gazdă și pentru a unsprezecea oară a unui meci programat pe acest stadion de când s-a spus în primăvară că s-ar fi jucat atunci o ultimă partidă pe vechiul oval, înainte de a fi demolat. Numărătoarea continuă și rămâne de văzut care joc va aduce într-adevăr cântecul de lebădă al arenei…

Partea secundă avea să înceapă nefavorabil pentru elevii lui Sosene Anesi, penalizați, iar mijlocașul la deschidere Ratu Taniela a egalat din nou pentru CSM Știința Baia Mare, totul fiind posibil, pe muchie pentru aproape 40 de minute. Neașteptat, scorul avea să înghețe la 6-6, suficient timișorenilor, care nu s-au lăsat însă la cheremul destinului, preferând să-și țină oaspeții în corzi, cea mai bună manieră de forțare a calificării.

Timișoara Saracens a presat tot mai mult în jumătatea secundă a părții a doua, cantonându-se în preajma 22-ului advers, fără însă a străpunge decisiv, deși n-a fost departe de suprafața de țintă, îndârjit apărată de ”Zimbri”, și cu prețul unor eliminări temporare. Oaspeții aveau să clacheze pe final, soarta meciului rămânând în bocancul fundașului Melinte, însă precizia de la punct fix a lăsat de dorit în ciuda unei poziții convenabile, ratare ce nu poate însă deturna și cursa calificării: 6-6.

De fapt, a fost o zi cât se poate de searbădă în eseuri, unul singur în celălalt meci din penultima rundă a Grupei A, CS Universitatea Cluj – ACS Tomițanii Constanța 7-3. Etalările ofensive de la Cupa Mondială au rămas pe retină prin prisma transmisiunilor televizate dar nu pot fi emulate în competițiile interne ale unui rugby absent de la turneul final. Iar vorbind despre ”Stejari”, mai mulți componenți ai fruntașelor au fost convocați într-un stadiu de evaluare de noul selecționer Andy Robinson, nu mai puțin de 14 din rândurile timișorenilor, și mai tineri, și consacrați, și naturalizați, pregătirile urmând a se derula în următoarele două săptămâni.

Timișoara Saracens: Melinte; Simionescu, Popa, Maliepo, Manumua; Umaga, Samkharadze / Lungu, Căpăţînă – cpt., Pungea; Popârlan, Lazăr; Neculau, Rus; Morrison.

Rezerve la start: Rădoi, Fonoifua, Halalilo, Iftimiciuc, Strătilă, Hinckley, Zaharia, Samoa.

CSM Știința Baia Mare: Popoaia; Feliuai, Khvicha, Fakaosilea, Sikuea; Ratu Taniela, Tigla / Pristaviță, Cojocaru, Dugladze; Mtya, Roșu; Immelman – cpt., Dico; Chirică.

Rezerve la start: Oancea, Hartig, Nica, Alexe, Agapie, Manole, Botezatu, Holoia.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Rugby și etichetat cu , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


4 − = doi

 


Ultimele articole din categoria Rugby: