RCM Timișoara, deja 15 realizatori de eseuri! Anesi, al 16-lea?

Cu mare grijă de accidentări, dat fiind că faza play-off debutează peste două săptămîni, campioana RCM mvt UV Timișoara joacă mîine dimineață, de la 10, primul meci acasă după două luni și o zi, duelul cu mai modest clasata CSM București Olimpia constituind un bun prilej pentru oferirea debutului în Ronaț cîtorva dintre noile achiziții, printre care și aripa Sosene Anesi, care ar putea deveni al 16-lea realizator de eseuri pentru galben-albaștri. Statistica, mai jos…

Într-adevăr, fanii timișoreni nu i-au mai văzut pe campioni la lucru în Ronaț din 18 mai, cînd RCM mvt UV Timișoara se revanșa cu 29-13 în fața Stelei, după ce era condusă puțin după pauză, dar așteptarea a meritat, ținînd cont de iminentul debut al aripii cu o selecție pentru All Blacks, Sosene Anesi.

Este al cincilea meci pe teren propriu în actuala stagiune, venit după 4 victorii pe ”Gheorghe Rășcanu” dar și la stadionul CFR, iar ocupanții locului 2 în ierarhia Superligii se pot declara mulțumiți că au evitat înfrîngerea în cele 3 ultime etape disputate în fața celorlalte grupări calificate în semifinala 1-4.

Jocul cu bucureștenii, contînd pentru antepenultima etapă a primei faze a campionatului, este primul dintre cele 3 ale galben-albaștrilor în răstimp de 9 zile, cuvîntul de ordine fiind evitarea accidentărilor dar și retușarea nesincronizărilor ivite în deplasarea victorioasă la Constanța, 18-16 sîmbătă dimineață.

Va fi totodată interesant de văzut dacă Chester Williams rămîne fidel XV-lui conturat recent, odată cu revenirile lui Calafeteanu și Fercu, și în ce moment al jocului va apela la unii dintre noii achiziționați din emisfera sudică.

Cert este însă că RCM Timișoara are deja un întreg… XV de realizatori de eseuri, în frunte cu centrul Stephen Sheenan, o altă nouă achiziție, în iarnă, care a culcat balonul oval în terenul de țintă advers de 7 ori, neo-zeelandezul de 22 ani din linia de treisferturi fiind unul dintre cei 5 rugbyști sosiți în 2013 pe Bega care au reușit eseuri.

Îl urmează la acest capitol un alt centru, Sola, cu 5 eseuri, precum și jucătorul de linia a II-a Popîrlan, cu 4, respectiv Moala, Kinikinilau și Drenceanu, fiecare cu cîte 3. Alți 4 rugbyști au două încercări în cont, internaționalii autohtoni Fercu, Pungea și Carpo fiind printre cei 5 cu cîte unul.

Se remarcă așadar aportul centrilor în eseurile izbutite, cu 15 adunate de Sheenan, Sola și Kinikinilau, dar și al celor din linia a II-a, de unde Popîrlan, Drenceanu și Lazăr au exploatat forța pachetului de înaintare.

Iar acum este așteptat la rampă aripa Sosene Anesi, nemaifiind mult pînă la revenirea, cu ocazia duelurilor decisive, a incisivului Mădălin Lemnaru…

+ Glasul cifrelor…

39 – numărul eseurilor Timișoarei, în 9 meciuri (inclusiv unul de penalizare): Sheenan 7, Sola 5, Popîrlan 4, Moala, Kinikinilau și Drenceanu – cîte 3, Rus, McGrath, Morrison și Lazăr – cîte două, Khositashvili, Conache, Carpo, Pungea și Fercu – cîte un eseu.

9 – cele mai multe eseuri într-un joc, contra adversarei de vineri, CSM București Olimpia; cele mai puține, cîte două, contra vicecampionilor băimăreni, tur-retur, și în Ghencea

164 – numărul punctelor marcate de RCM după pauză, față de 113 în prima parte. Tot la reluare timișorenii au și primit mai puține puncte, 51, față de 67 în primele 40 de minute

1 – numărul eșecurilor, egal cu cel al partidelor în care RCM n-a reușit răsturnarea rezultatului după pauză: la București, cu Steaua (30-18, după 24-7 la pauză). Deși conduși după prima parte la Baia Mare și Constanța, timișorenii au totalizat pînă la urmă cîte 18, nepierzînd

20 – numărul transformărilor reușite de Gabriel Conache. Calafeteanu a mai adăugat 6, dintre care 5 în ultimele 3 jocuri

10 – numărul loviturilor de pedeapsă la țintă, dintre care 6 în dreptul lui Conache și ultimele 4 aparținând lui Calafeteanu

4 – numărul victoriilor acasă, procentaj 100%: 12-10 (12-0) cu Baia Mare (Moala și Sola – eseuri, Calafeteanu – transformare); 21-3 (7-3) cu Farul, pe CFR (Sheenan și Khositashvili – eseuri, plus unul de penalizare, Conache – 3 transformări); 51-15 (25-9) cu Dinamo (Sola 2, Morrison, Sheenan, Drenceanu, Popîrlan, Kinikinilau, Conache – cîte un eseu, Conache – 4 transformări și un l.p.); 29-13 (10-10) cu Steaua (Fercu, Morrison, Lazăr, McGrath – eseuri, Calafeteanu – 3 transformări și un l.p.)

3 – numărul succeselor în deplasare (5 3 1 1). Rezultate: 18-30 (7-24) la Steaua (Rus și Sheenan – eseuri, Conache – o transformare și două l.p.); 65-10 (15-3) la CSM București (Sheenan – 3 eseuri, Kinikinilau, Moala, Rus, Sola, McGrath, Popîrlan – eseuri, Conache – 7 transformări și două l.p.); 45-3 (31-3) la Cluj (Popîrlan și Drenceanu – cîte două eseuri, Carpo, Sheenan și Sola – eseuri, Conache – 5 transformări); 18-18 (3-6) la Baia Mare (Moala, Lazăr – eseuri, Calafeteanu – transformare, Conache și Calafeteanu – l.p.); 18-16 (3-9) la Constanța (Pungea și Kinikinilau – eseuri, Calafeteanu – transformare și două l.p.)

3 – cel mai mare număr de eseuri reușite într-un meci: Sheenan, la București, cu CSM

Cifrele sugerează faptul că RCM este mai sigură pe sine în meciurile de pe teren propriu, ceea ce ar implica necesitatea prinderii unuia din primele două locuri la finele celor 6 etape din play-off, pentru găzduirea semifinalei din 28 septembrie. Finala este programată în 5 octombrie.

 

Acest articol a fost publicat în Rugby și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ cinci = 6

 


Ultimele articole din categoria Rugby: